1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Legea lustraţiei - mai bine mai târziu decât niciodată

George Arun13 iunie 2007

Reţeta e aceeaşi: pentru ca adevărul să nu mai poată fi rostit cu forţa şi prospeţimea urgenţei, el a fost scos din arhive abia atunci cînd cei care îl manipulează au socotit că nu va mai avea relevanţă şi eficacitate.

https://p.dw.com/p/B2vC

La fel, pentru ca o lege să nu mai producă efecte, sau să aibă efecte nesemnificative, legea respectivă a fost adoptată abia atunci cînd realitatea asupra căreia ar fi trebuit să acţioneze era în bună măsură depăşită. Aceasta a fost strategia stîngii post comuniste în ce priveşte legile restituirii proprietăţii, legile privatizării, deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, etc.

Pentru că în parte şi-au făcut-o cu mîna lor, românii vor trăi mult timp de acum încolo sub semnul lui „dacă”. Explicit, dacă în 1990 nu ar fi crezut în proporţie de masă în demagogia lui Ion Iliescu şi a FSN – repetînd aceeaşi prostie şi în 92, e adevărat, în proporţie mai scăzută –, românii ar trăi astăzi mai bine. Dau un singur exemplu, care desigur stă sub semnul lui „dacă”: în situaţia în care partidele istorice, în special ţărăniştii, ar fi guvernat imediat după 1990, între primele legi pe care le-ar fi adoptat şi pus în aplicare ar fi fost cele privind restituirea proprietăţii. Foştii proprietari şi moştenitorii acestora ar constitui astăzi, după 17 ani, o clasă de mijloc legitimă şi creatoare de prosperitate. N-a fost să fie, şi exemplele pot continua.

Între legile care în momentul de faţă, cum spuneam în introducerea acestui comentariu, nu vor mai putea produce efecte semnificative este şi legea lustraţiei. Există în momentul de faţă două proiecte depuse la parlament, unul al liberalilor şi altul al partidului de nişă PIN, condus de Cozmin Guşă. Tema a fost relansată de preşedintele Traian Băsescu, atît în perioada cît a fost suspendat, cît şi după revenirea la Cotroceni.

La consultările cu partidele politice şeful statului a susţinut că legea lustraţiei este una din priorităţile legislative ale momentului. La fel, la Tîrgul de carte Bookfest, unde a fost prezent la lansarea volumului „Refuzul de a uita” al politologului Vladimir Tismăneanu: „Evenimentele din ultimii doi ani îmi arată că niciodată nu e prea tîrziu”, a declarat Traian Băsescu, recunoscînd că înainte a crezut şi el că o astfel de lege era depăşită de realitate.

Editorialiştii şi televiziunile de la Bucureşti întorc pe toate feţele proiectele de lege pentru a vedea ce efecte ar mai putea produce o astfel de lege, în situaţia în care ea ar fi votată. Se fac numărători ale foştilor nomenclaturişti şi securişti care mai ocupă azi funcţii executive sau sînt membri ai legislativului, demnităţi incompatibile cu o lege a lustraţiei. Se dau şi cîteva nume, între care primul este desigur Ion Iliescu. Rezultatul e nesatisfăcător. Numărul „foştilor” ar fi prea mic pentru a merita efortul unei astfel de legi – aceasta e concluzia unor jurnalişti care nu diferă de punctul de vedere al PSD.

După părerea mea, o lege a lustraţiei nu va mai putea curăţa acum cine ştie ce în rîndul clasei politice. Numărătoarea este corectă. Însă chiar şi după 17 ani, lustraţia implică o chestiune de fond, şi anume că se constituie într-o datorie a societăţii româneşti de care aceasta nu s-a achitat. Altfel spus, mai bine mai tîrziu decît niciodată. Sigur că acest aspect care ţine de reforma morală ar fi trebuit să fie urmărit şi urmat de societatea civilă, de omul de rînd, iar nu de clasa politică. În momentul în care presa a dezvăluit că, de pildă, Octav Cozmîncă este un fost nomenclaturist, ar fi trebuit ca el să nu mai poată ajunge în Parlamentul României.

Însă, ca şi în alte cazuri în care societatea românească nu s-a dovedit suficient de matură pentru a respinge răul din interiorul ei, ba chiar din fruntea ei, şi în acest caz avem nevoie de o lege care să ne scutească, pe mulţi dintre noi, de efortul de a gîndi.