Legea minelor a căzut

Căderea surprinzătoare a legii minelor a provocat bucuria opozanţilor şi o ciudată tăcere la nivel oficial. În cursul dimineţii nimic nu anunţa acest deznodământ. Votul pe articole a decurs fluent şi legea a fost adoptată în ciuda unor tentative izolate de a prelungi dezbtarea. Deputatul Marton Arpad, de exemplu, atrăsese atenţia asupra caracterului neconstituţional al exproprierilor şi ceruse colegilor să aibă în vedere acest aspect esenţial. Preşedintele Camerei Valeriu Zgonea, intrat aparent în panică, încercase să-l împiedice să vorbească, dar în cele din urmă obiecţiile deputatului UDMR au fost respinse cu o mare majoritate de voturi. De aceea votul dat legii în ansamblu două ore mai târziu a fost surprinzător: 160 de voturi pentru, 105 împotrivă şi 12 abţineri, insuficient, fiind vorba de o lege organică. Cu un sfert de oră mai devreme se verificase cvorumul şi se vădise că erau prezenţi suficienţi deputaţi pentru adoptarea legii, ceea ce sugerează că nu a fost un simplu accident. Legea minelor a picat pentru că în mod vădit ea nu a convins şi pentru că a ridicat multe semne de întrebare. În plus ea a fost impusă într-un ritm sufocant care nu a lăsat nicio pauză de respiraţie, încât este de înţeles de ce nu s-au făcut auzite mai multe obiecţii.

Desigur ne putem întreba de ce nu s-a votat pur şi simplu împotrivă. PDL, de exemplu, a prins momentul potrivit şi a votat oportunist împotrivă, mizând poate şi pe faptul că legea va trece cu voturile USL, dar legea a căzut în primul rând din cauza defecţiunilor din sânul majorităţii. Cei care au absentat de la vot (operaţiune simplă pe care în cazul votului electronic o poate face şi cel aflat în sală, fără să se observe) au evitat să se expună. Nu vor culege nici laudele publicului, dar vor putea eventual respinge şi reproşurile ierarhiei politice.

Ce va urma? Va abandona RMGC o cursă pe care tocmai o câştigase? Sau va reveni sub o altă formă?

Este posibil ca o nouă lege a minelor să fie din nou introdusă în circuitul de legiferare, dar este puţin probabil ca acest lucru să se întâmple prea curând. Subiectele delicate sunt deja bine cunoscute şi nu ar putea fi camuflate cu uşurinţă într-o lege nouă. Este vorba în primul rând de a considera exploatarea de la Roşia Montana ca fiind de ”interes public special”, ceea ce ar permite exproprieri, mutări de albii, construcţii de drumuri şamd. Or, astăzi lumea este pe deplin prevenită, inclusiv graţie comisiei parlamentare. Chiar dacă intenţia celor care au alcătuit Comisia Roşia Montana a fost să simuleze dezbaterea şi transparenţa, rezultatul a fost invers. Tot mai mulţi oameni au aflat cum stau lucrurile şi - ceea ce este mai important - membrii înşişi ai Parlamentului au găsit mai multe motive de îndoială.

Întreaga istorie de până acum conţine însă o lecţie importantă: subiectul Roşia Montana nu trebuie tratat în primul rând ca o problemă ecologică, căci în planul acesta există o mare labilitate a ideilor şi sentimentelor. Dificultatea majoră pe care o conţine proiectul minier ţine de statul de drept şi de constituţionalitatea unor prevederi. Nu poţi modifica legile statului ca să favorizezi o companie, oricare ar fi aceasta, căci nu faci decât să deschizi drum larg arbitrariului. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, nu poţi încălca brutal drepturile constituţionale ale unor persoane oricât de ”profitabil” ar părea proiectul.