1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Liberalii europeni s-au reunit la Berlin

Lavinia Piţu19 octombrie 2007

Sub titlul “O Europa liberala pentru o lume libera”, membri ai Parlamentului European, ai FDP si altor partide liberale din tarile europene, cat si sefi de guvern, au dezbatut problemele Uniunii Europene.

https://p.dw.com/p/Bsdr
Guido Westerwelle, preşedintele FDPImagine: AP

congresul a inceput de ieri, avandu-i ca invitati principali pe Olli Rehn, comisionarul European pentru integrare, Siim Kallas, vice presedinte al Comisiei Europene, Anders Rasmussen, Primul Ministru al Danemarcei, si Guido Westerwelle, liderul FDP din Germania. Discutiile au pornit de la ideea ca baza formarii Uniunii Europene este una foarte liberala, si ca aceasta trebuie pastrata. Atat Olli Rehn, cat si Westerwelle, au salutat integrarea Romaniei si Bulgariei in UE si s-au aratat deschisi catre integrarea Balcanilor de vest, odata ce aceste tari isi vor rezolva problemele interne. Daca vorbim de Balcanii de vest, Vesna Pusic, vice presedintele parlamentului Croat si liderul Partidului Democrat Liberal, de opozitie, din Croatia, va vorbi astazi despre problemele in justitie, cu accent pe legea familiei.

Ieri s-a mai discutat despre religie si secularizare la nivel European, avand in vedere ca dintr-o perspectiva liberala, identitatea sta la baza crearii unei societati, despre campaniile electorale, in care presa joaca un rol cheie, despre protejarea informatiei- si asta se refera la atacurile on line la nivel guvernamental, de care am tot auzit in ultimul timp. A mai fost pe agenda Europa, ca partener economic global, in contextul boom-ului economic din China de pilda, dar nu intr-un mod critic, ci in sensul in care Europa ar putea sa invete de la alte zone ale globului.

In ceea ce priveste razboiul impotriva terorismului, liberal democratii au subliniat faptul ca pierderile sunt colaterale, atat de partea Irakului, ca exemplu, dar si de partea sistemului nostru de valori. Acestea vor fi greu de reconstruit, avand in vedere ca din perspectiva liberala, balanta intre securitate, stat de drept si individ, trebuie sa ramana in echilibru.