1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Liga Pro Europa: Un atentat la drepturile fundamentale ale omului

dw3 aprilie 2008

Liga Pro Europa: "Ne aflam in fata unui caz de extrema gravitate, ce constituie un atentat la libertatile si drepturile fundamentale ale omului, respectate in orice democratie autentica."

https://p.dw.com/p/DbUY
Intervenţia poliţiei române împotriva unor tineri militanţi anti-NATOImagine: AP

Intr-un comunicat de presa, remis redactiei Deutsche Welle de colegul nostru William Totok din Berlin, Liga Pro Europa îsi exprima consternarea fata de tratamentul aplicat de fortele politienesti în cazul grupului de tineri hartuiti si retinuti la 2 aprilie 2008, în zona Timpuri Noi din Bucuresti, pentru simplul motiv de a-si fi exercitat în mod pasnic dreptul constitutional la libera exprimare.

Liga Pro Europa considera ca "ne aflam în fata unui caz de extrema gravitate, ce constituie un atentat la libertatile si drepturile fundamentale ale omului, respectate în orice democratie autentica."

Prin aplicarea prezumtiei de vinovatie, fortele de ordine ale Ministerului de Interne dovedesc ca nu au înteles faptul ca sarcina lor primordiala este de a promova si proteja libertatile cetatenesti.

În toate statele democratice, evenimentele politice majore pot fi însotite de demonstratii de protest, fara ca fortele de ordine sa intervina, cu exceptia situatiilor justificate în care demonstratiile degenereaza în violente si pun în pericol ordinea publica.

Liga Pro Europa solicita Ministrului de Interne Cristian David sa dispuna de îndata o ancheta pentru a stabili persoanele care se fac vinovate de încalcarea legalitatii si a aplica sanctiunile ce se impun.