1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Limba are ultimul cuvânt"

3 iunie 2008

„Dragostea de limbă este singura formă acceptabilă de patriotism, singurul tip de patriotism eminamente spiritual”, scria Schopenhauer acum 150 de ani. Cum se manifestă în prezent dragostea germanilor pentru limbă ?

https://p.dw.com/p/EC91
Imagine: picture alliance/dpa

După Schopenhauer, dragostea de limbă a germanilor fost supusă unor grele încercări, devenind platforma de glorificare a rasei ariene şi transformându-se mai apoi într-o limbă de lemn proprie sistemelor socialiste totalitare.

În prezent, toate limbile europene sunt supuse provocărilor globalizării şi ale unificării europene.


Limba germană n-a trebuit niciodată să facă faţă unei provocări atât de mari ca acum, afirmă editorialistul ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, Edo Reents, în articolul său intitulat „Limba are ultimul cuvânt”. Factorii economici, socio-politici, dar şi cei care ţin de tehnica comunicării şi contribuie neîncetat, chiar dacă imperceptibil, la transformarea limbii, n-au fost nicicând atât de dinamici ca acum, şi niciodată atât de strâns legaţi de evoluţii ireversibile, hotărâte în mod deliberat şi unanim, precum globalizarea şi unificarea europeană.
Cu alte cuvinte, niciodată, limba germană nu a trebuit să ţină piept unei expansiuni atât de covârşitoare ca celei a limbii engleze.

Lingviştii „liberali” privesc această problemă cu detaşare, argumentând că limba se află într-un proces continuu de schimbare, proces care, fiind unul din cele mai complexe fenomene lingvistice, este aproape imposibil de analizat. Nimeni nu poate explica cum a fost posibil ca limba germană, să sufere, într-un interval relativ scurt de doar şapte secole, modificări radicale, traversând trei etape de la limba veche la cea medie şi apoi cea modernă, conservându-se, în schimb, în ultimul secol, aproape intactă.

Şi, tot din perspectiva istorică, teama de alterarea limbii în contextul împrumutului lingvistic, nu este nouă. Filozoful german, Leibniz reflecta pe marginea acestui subiect cu un alt veac şi jumătate înaintea lui Schopenhauer, ajungând la concluzia că „o limbă epurată de neologisme este aidoma zemii de supă – fără impurităţi dar şi fără putere”.

Nu toţi au însă clarviziunea filozofului Leibniz. Germanii îngrijoraţi de soarta limbii lor s-au grupat în peste 130 de asociaţii şi organizaţii dedicate în exclusivitate îngrijirii şi apărării limbii de invazia de anglicisme. Dar, până şi cea mai cunoscută dintre ele şi-a epuizat activitatea, rezumându-se la alcătuirea unor interminabile liste care culminează cu selecţia cuvântului şi a „necuvântului” anului.

Şi cine poate impune restricţii ? În absenţa unei autorităţi situate în afara sau deasupra comunităţii lingvistice, care să aibă puterea de a interveni corectiv, se poate face oare o politică a limbii ?

UE ar putea fi o asemenea autoritate. Recent, Parlamentul European a însărcinat Comisia Europeană cu elaborarea unui proiect de lege care să oblige posturile publice de televiziune să transmită toate emisiunile în limba originală, cu subtitrări.
Presa a luat peste picior această iniţiativă. Regizorul Volker Schlöndorf afirmă că ideea că putem comunica în limba engleză este o iluzie. Fiecare politician german de la Bruxelles ştie, de pildă, că francezii gândesc altfel decât el. Propunerile acestora, traduse în engleză, sunt de cele mai multe ori prost înţelese de către germani, de unde rezultă o atitudine de neîncredere reciprocă. Adesea, trebuie chemaţi ceilalţi în ajutor – luxemburghezii, olandezii sau scandinavii – popoarele multilingve din Europa, esenţială nefiind traducerea, ci modul de gândire asociat unei limbi. Prin urmare, o Europă unită cu adevărat ar trebui să se fondeze pe cunoaşterea reciprocă a limbilor şi ca atare şi a culturilor individuale.

Cu câţiva ani în urmă, germaniştii se temeau că extinderea UE va culmina prin angajarea unui număr de interpreţi net superior celui al tehnocraţilor europeni. Pe de altă parte, un număr impresionant de interpreţi de limbă germană indică folosirea frecventă a limbii germane în sânul instituţiilor europene.

Aparent însă, în timp ce politicienii se servesc în străinătate de limba lor maternă, germanii îmbrăţişează la ei acasă limba engleză fără rezerve, ajungând să vorbească engleza chiar între ei.

Politicienii şi managerii care ţin cu tot dinadinsul să desfiinţeze birocraţia, au descoperit ca ţintă de atac limba germană, care, mult mai complicată la prima vedere ca engleza, constituie un impediment în calea atragerii de capital şi forţă de muncă străine. În fapt, nu prezumtiva invazie a englezei este problema, ci propria elită.

Dacă există un duşman al limbii germane, acesta provine din interior, iar noi nu-l vedem deoarece puritanii sunt prea ocupaţi să se afereze din cauza anglicismelor...