1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Liniştea de dinaintea furtunii?

1 mai 2009

Ziarele se opresc azi şi asupra celor două componente ale zilei de 1 Mai în acest an: sărbătoarea muncii şi împlinirea a cinci ani de la primul val al extinderii Uniunii Europene spre răsărit.

https://p.dw.com/p/Hi0V

Mulţi dintre cei care de acest 1 Mai au pîine şi locuri de muncă nu vor mai avea parte de ele la 1 Mai 2010 - prooroceşte ABENDZEITUNG din München, sperînd ca totuşi clasa politică şi partenerii tarifari să reuşească să remedieze situaţia pînă în 2011. Cotidianul bavarez evidenţiază calmul şi înţelegerea manifestate de populaţia Republicii Federale în ciuda rigorilor impuse de criza financiară şi economică: reducerea timpului de lucru, a veniturilor salariale…

Şi NEUE WESTFÄLISCHE pare surprins de liniştea care domneşte în Germania, deşi deteriorarea nivelului de trai al populaţiei este frapantă. Ziarul citat crede că tocmai sindicatelor le-ar reveni meritul de a fi indus calmul în rîndul salariaţilor, renunţînd, pentru a salva locuri de muncă, la exigenţele unor majorări tarifare. Cu toate acestea, ne aflăm încă departe de ieşirea din valea plîngerii - dă de înţeles cotidianul care apare la Bielefeld.

Întreprinzătorii responsabili vor încerca totuşi să iasă la mal fără a pierde pe drum angajaţii – estimează DER NEUE TAG, pornind de la ideea că pe bună dreptate mînia sindicatelor se îndreaptă împotriva speculanţilor care au provocat criza .

Dimensiunile şi urmările acesteia sunt schiţate de NORDBAYERISCHER KURIER, convins că suntem cu toţii prizonierii unei maşinării care trebuie să se rotească tot mai puternic pentru a menţine stabilitatea sistemului .Ziarul se teme că lucrurile nu vor mai merge prea multă vreme bine .

Cine sunt cîştigătorii şi cine sunt perdanţii primului val al extinderii Uniunii Europene se întreabă, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la eveniment, cotidianul DIE WELT într-o analiză publicată azi în ediţia sa online. Concluzia este că în pofida tuturor obiecţiilor care pot fi aduse procesului extinderii, a faptului că unele dintre noile membre ale Uniunii s-au aflat la un pas de faliment în actuala criză, bilanţul este unul pozitiv pentru toţi cei 27.

Aşa încît din fericire nici scenariile de groază, care nu au lipsit înaintea aderării la 1 mai 2004 a primilor zece la Uniunea Europeană, nu s-au împlinit - opinează cotidianul de mare tiraj BILD subliniind importanţa istorică a acestui pas: scindarea continentului a luat definitiv sfîrşit.

Un scenariu de groază pe care nimeni nu şi l-a imaginat s-a petrecut în Olanda de ziua naţională, cînd un bărbat a intrat în mulţime cu automobilul său, ucigînd câteva persoane. Ţinta acestui atac ar fi fost regina Beatrix a cărei zi de naştere, o zi însorită, era sărbătorită cu seninătate de locuitorii Olandei. Cotidianul SÜDDEUTSCHE ZEITUNG semnalează că făptaşul oribilului act a recunoscut că a vizat-o pe regina Beatrix.

Tragedia a spulberat definitiv bucuria scrie DE TELEGRAAF, şi a modificat pentru totdeauna, de acum înainte, „Ziua Reginei”.

Aceasta şi fiindcă, între altele, măsurile de securitate care vor trebui luate în viitor vor altera şi relaţiile atît de directe, de cordiale, ale Casei Regale cu poporul notează DE VOLKSKRAANT.

La cele 100 de zile de la intrarea sa în Casa Albă, Obama nu ar avea foarte multe motive de bucurie rezultă dintr-o analiză publicată azi în ediţia electronică a săptămînalului DIE ZEIT.

Şi nici occidentul nu pare a avea temeiuri de satisfacţie în Afganistan unde, constată acelaşi săptămînal, după recentul atentat comis împotriva militarilor germani: apusul pare a lupta de pe poziţii dinainte pierdute.

Supoziţie parţial confirmată şi de cotidianul DIE WELT într-un articol din care rezultă că Talibanii ar fi fost cvasi perfect informaţi despre etapele recentei vizite inopinate a ministrului german de externe Frank-Walter Steinmeier în Afganistan .

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident