1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dragnea, urmărit de DNA în dosarul legat de vizita în SUA

15 ianuarie 2021

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi folosire a influenţei sau autorităţii.

https://p.dw.com/p/3nwwK
Liviu Dragnea
Imagine: Getty Images/AFP/D. Mihailescu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de următorii suspecţi: Nicolae Liviu Dragnea, la data faptelor preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă şi folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000), şi Gheorghe Dimitrescu, la data faptei consilier parlamentar, pentru cumpărare de influenţă.

– asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfăşurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obţinut prin intermediul unui om politic şi de afaceri american, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare,

– asigurarea unor servicii de lobby şi consultanţă politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiţi, în luna mai 2017,  de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice şi conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză. 

„În acest context, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, suspect în cauză, influenţa reală pe care o avea faţă de prim-ministrul şi alţi membri ai Guvernului României, promiţându-i că îi va determina pe aceştia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar şi al intelligence, pe care omul de afaceri român le avea în România”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.

Citiți articolul integral AICI