1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Livni trebuie să formeze un nou guvern

Sebastian Engelbrecht/ Maria Pascu19 septembrie 2008

După câştigarea scrutinului care o plasează în fruntea partidului de centru israelian Kadima, Tzipi Livni trebuie să se confrunte cu problema formării unei noi coaliţii de guvernământ

https://p.dw.com/p/FLAn
Tzipi LivniImagine: AP

Prin diplomaţie iscusită, Tzipi Livni a reuşit să surclaseze toţi concurenţii în cursa pentru întâietate din cadrul partidului de centru israelian Kadima. Acum, ea va trebui să se folosească de aceeaşi diplomaţie pentru a forma o nouă coaliţie de guvernământ împreună cu partidul ultraortodox Shas, cu Partidul Muncii şi Partidul Pensionarilor.

Ceea ce ar însemna însă că fiecare nouă lege emisă de coaliţia de guvernământ va depinde de aprobarea partidului ultrareligios Shas.

„Shas va susţine orice guvern a cărui linie politică este compatibilă cu programul nostru de partid, cu filozofia noastră universală şi, cel mai important, cu credinţa noastră. Fără această compatibilitate vor fi necesare noi alegeri”, a declarat şeful de partid al Shas, Ja’akov Margi.

Partidul ultrareligios Shas nu are de ce se teme de noi alegeri, în timp ce partidul de centru Kadima ar putea fi surclasat printr-un nou scrutin de partidul de dreapta Likud, ceea ce l-ar propulsa pe şeful partidului, Benjamin Netanyahu în funcţia de premier.

Însă Tzipi LIvni va face tot posibilul pentru a evita noi alegeri, favorizând o coaliţie cu partidul Shas.

Celelalte partide de coaliţie vor fi mai uşor de convins să participe la formarea unui nou guvern, deoarece atât Partidul Muncii cât şi Partidul Pensionarilor ar putea pierde voturi în cazul în care în Israel s-ar ajunge la alegeri anticipate.

Liderul Partidului Muncii, Eitan Cabel, a declarat: „În următoarele zile, Partidul Muncii va trebui să-şi definească poziţia şi să clarifice linia de acţiune. În prezent, nu avem nici un punct comun. Din punctul meu de vedere, putem discuta despre un guvern alternativ însă nu cu orice preţ.”

Partidul Pensionarilor doreşte de asemenea formarea unei coaliţii şi continuarea colaborării cu Livni.

„Alegerile anticipate nu vor rezolva nici o problemă. În plus, noi nu ne temem de noi alegeri şi suntem pregătiţi să participăm la campania electorală. Însă cel mai important pas este în momentul de faţă formarea unui nou guvern”, a precizat liderul Partidului Pensionarilor, Itzak Galanti.

Primele runde de negocieri dintre Tzipi Livni şi posibilii parteneri de coaliţie vor avea loc astăzi. Actualul premier, Ehud Olmert se va retrage din funcţie duminică, iar preşedintele Peres va solicita partidul Kadima să formeze un nou guvern.