Lupta împotriva Fake News - la ce ajută factchecking-ul?

Jurnaliștii luptă de mai mulți ani activ împotriva știrilor false, așa-numitele Fake News. Ce fac ei mai precis? Și la ce mai ajută verificarea informațiilor atunci când știrile false sunt deja crezute de toată lumea?

Boris Johnson a făcut campanie pro-Brexit înaintea referendumului din 2016 cu una din cele mai mari minciuni. O minciună mare-mare, care putea fi citită de la câțiva metri distanță, scrisă cu litere mari și albe pe autobuzul său roșu de campanie: "Plătim UE 350 de milioane de lire sterline pe săptămână". Jurnaliștii britanici au verificat afirmația și au aflat rapid că era vorba de fapt de doar 110 milioane. Totuși, într-un sondaj de opinie ulterior, 47% din cei chestionați credeau în continuare că Londra plătește de fapt suma mai mare; doar 39 de procente erau siguri că cifra spusă de Johnson era un fals. Minciuna acestuia a ajuns deci la mai mulți oameni decât știrea corectată de jurnaliști - și a contribuit la decizia britanicilor la referendum de a-și scoate țara din UE.

Nici șase luni mai târziu, pe când Donald Trump a fost ales președinte al SUA, noțiunea de "Fake News" era deja peste tot: rețelele de socializare au fost împânzite cu cele mai bizare minciuni, de genul informației privind prezumtiva implicare a candidatei democrate Hillary Clinton într-o rețea de pornografie infantilă într-o pizzerie din Washington. În retrospectivă, se știe acum că unii din trolii și boții folosiți la răspândirea de știri false în campania eIectorală americană fuseseră plătiți de Rusia. Nu puțini cetățeni au devenit conștienți de pericolul reprezentat de dezinformare la adresa democrației, în vremurile societății informaționale de azi. La un studiu din 2017 efectuat de Universitatea Mainz, 74% din cei întrebați au răspuns că știrile false constituie un pericol real pentru societate. Încrederea în mass-media tradiționale a crescut prin urmare din nou într-o oarecare măsură. Numeroase redacții au introdus formatul așa-numitului factchecking, verificarea informațiilor, pentru a separa grâul de neghină în lumea mediatică de pe Internet.

Ce face un jurnalist responsabil cu verificarea datelor?

"Verificarea este pentru mine singurul mijloc împotriva Fake News", spune jurnalistul ARD Patrick Gensing în dialog cu DW. "Nu cunosc nicio aIternativă." Formatul de factchecking al ARD, de care s-a ocupat Gensing, a fost inițiat în aprilie 2017, cu șase luni înaintea alegerilor pentru Bundestag, în contextul temerilor unor repetări ale manipulărilor din timpul alegerilor americane. La acel moment, patru redactori au lucrat la verificarea informațiilor, dar din noiembrie 2017 Gensing se ocupă singur de acest domeniu.

El nu lucrează neapărat cu știri false clasice, precum amintita "Pizzagate" din campania electorală americană, ci mai ales cu afirmațiile unor înalți demnitari sau funcționari publici. "Am avut înainte de Crăciun cazul președintelui Patronatelor germane, care a prezentat cifre despre refugiații care ar avea deja locuri de muncă la care ar plăti asigurări sociale", povestește Gensing. Ingo Kramer a declarat atunci că din milionul de refugiați din 2015, 400.000 ar fi în prezent angajați. Pentru că și lui această cifră i s-a părut prea mare, a găsit că ar fi interesant să o verifice, mai spune Gensing: "Cifrele erau corecte, dar eu am scris despre acest caz pentru că el a fost acuzat în paralel din altă parte că ar spune basme."

Gensing susține că are de lucru mult cu "povești venite din rândul extremei drepte" pe teme ca integrarea, acțiunile violente și pactul ONU pentru migrație: "Cea mai multă treabă o avem cu știrile false despre refugiați." Un alt exemplu a fost cel al fostului șef al serviciului de securitate internă Hans-Georg Maaßen, care a contestat public validitatea unei înregistrări video care arăta violențele comise de extremiști de dreapta la Chemnitz. Jurnaliștii care au verificat datele înregistrării, nu doar de la ARD, nu au găsit nicio dovadă privind manipularea filmului. Maaßen a fost între timp destituit.
Munca unui jurnalist care verifică datele nu se termină odată cu actul analizării informației. La aproape doi ani de la demararea acestui format, Gensing conchide: "Am constatat cât de înșelătoare sunt statisticile, cât de puțin relevantă este această afacere a cifrelor cu care se încearcă măsurarea vieții de zi cu zi." Statisticile prezintă adesea doar o jumătate de adevăr, este nevoie și de experți care le pot interpreta. "Această încredere în date care există în prezent este amăgitoare." De exemplu, se încearcă inițierea de dezbateri publice doar pe baza cifrelor din statisticile poliției criminaliste. "Acest lucru nu funcționează deloc", crede Gensing. În locul acestor date brute ar trebui să fie prezentat periodic un raport privind situația securității.

La cine ajung informațiile corectate?

O provocare pentru jurnaliștii care se ocupă de acest domeniu este transmiterea informațiilor corectate la acel public care crede în știrile false răspândite. "Unii oameni își contruiesc un spațiu public alternativ în rețelele de socializare și renunță la presa tradițională", declară Alexander Sängerlaub pentru DW. El se ocupă de cercetarea "Dezinformării în spațiul public digital" pentru fundația Neue Verantwortung (Noua Responsabilitate). El spune că este greu de estimat dacă informațiile corectate au ajuns la filtrele informaționale folosite de diverse cercuri din societate. "Cine o urmărește pe Beatrix von Storch (politiciană AfD - n.r.) pe Twitter nu verifică mereu dacă afirmațiile făcute de ea sunt și adevărate", explică Sängerlaub.
Și Patrick Gensing admite: "Pe cei care nu vor să ne creadă nici nu avem cum să-i convingem." Informațiile corectate sunt accesate uneori de doar câteva mii de persoane, alteori de sute de mii. Dar Gensing continuă să fie convins de importanța muncii sale: "Este vorba de faptul că oamenii recunosc anumite modele și tind mereu să își amintească de acestea." Modul în care funcționează Fake News este adesea asemănător, "de aceea ar fi foarte important să înțelegem cum funcționează știrile false și la ce trebuie să fim atenți în mod special."

Limitele factchecking-ului

Acest demers este considerat foarte important și de Alexander Sängerlaub, deoarece paradigma informațională s-ar fi schimbat în mod radical: "Mai demult, întâi verificai informațiile și abia după aceea le publicai. Azi, în rețelele sociale întâi se publică, iar ulterior vine poate cineva care verifică adevărul celor publicate." Jurnalismul și-a pierdut monopolul informațional odată cu simplificarea modului în care pot fi publicate conținuturi pe Internet: odinioară, redacțiile erau "paznici" care publicau doar informațiile verificate. Greșeli poate face însă oricine și există și jurnaliști din mediul tradițional care înșală opinia publică, așa cum a fost cazul recent al lui Claas Relotius de la săptămânalul Spiegel. Dar aceste incidente izolate nu pot fi comparate cu postările neverificate sau, și mai rău, false cu bună știință, create pentru a obține un anumit efect.

Este cazul mai ales al Fake News, care stârnesc emoții negative și tind să fie transmise mai departe și afișate cu precădere în rețelele de socializare, arată Sängerlaub. "Așa funcționează practic logica acestor platforme, iar dezmințirile ulterioare au putere mai slabă de captare a atenției." La asta se adaugă avantajul temporal al unei știri false răspândite peste tot, față de o verificare jurnalistică a datelor.

Alexander Sängerlaub avertizează însă asupra pericolului de a neglija relatarea celor întâmplate din cauza zgomotului făcut de Fake News: "Jurnalismul nu poate însemna desigur relatări continue despre ceea ce nu s-a întâmplat. În acest caz nu am mai avea timp pentru temele adevărate." De aceea, societatea trebuie să se familiarizeze mai bine pe termen lung cu spațiul public digital și cu pericolul reprezentat de știrile false emise în rețelele de socializare.

Mai mult pe aceeaşi temă