1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lupta unui mic oraş polonez cu gigantul Chevron

Paul Rimple / Vlad Draghicescu3 iulie 2013

Fracturarea hidraulică şi posibila distrugere ireversibilă a mediului i-a făcut pe locuitorii unui oraş polonez să protesteze cu vehemenţă împotriva companiei americane Chevron. Şi nu în zadar.

https://p.dw.com/p/190em
Imagine: DW/P.Rimple

Împrejurimile oraşului Zurawlow, situat în estul Poloniei, sunt o adevărată bijuterie verde, cu o floră extraordinar de bogată. Prin urmare, oamenii de aici vor ca locul în care trăiesc să rămână aşa cum este: frumos şi nedistrus de interesele companiilor multinaţionale.

Acum doi ani, specialiştii americani au apreciat că în acest oraş s-ar afla peste 5 mii de miliarde de metri cub de gaz. Gaz care ar putea fi exploatat folosindu-se controversata metodă a fracturării hidraulice. Rezerva de gaz ar fi atât de mare, spuneau americanii, încât ar asigura necesarul de energie al Poloniei pentru următorii 300 de ani.

Neimpresionaţi de perspectivele mult promisei independenţe energetice, locuitorii din Zurawlow au fost extrem de scandalizaţi când s-au trezit cu gigantul american Chevron la uşă, cu atât mai mult cu cât, compania americană doreşte extragerea gazului utilizând metoda numită fracking, binecunoscuta fracturare hidraulică. Prin urmare, revolta s-a transformat în teama că împrejurimile oraşului, încă verzi, ar putea fi distruse, iar pânza freatică iremediabil otrăvită.

Pani Stopa, o localnică din Zurawlow a arătat deja ce s-a întâmplat cu apa de la robinet, de când Chevron a început să efectueze în regiune teste seismice: a căpătat o culoare închisă, e aproape neagră, deci nu mai poate fi băută. "Apa aceasta era apă bună, acum arată ca uleiul. Au trecut trei ani de când au fost pornite aceste teste", spune doamna Stopa.

Bildergalerie : Fracking in Polen
"Ieri, Cernobîl. Astăzi, Chevron"Imagine: DW/P.Rimple

Anul trecut, invocând o lege de protecţie a păsărilor în timpul incubaţiei, locuitorii micului oraş au creat o blocadă umană împotriva reprezentanţilor Chevron. Cu succes.

Proteste zilnice

Reprezentanţii Chevron s-au întors, însă, la Zurawlow, anul acesta. Şi n-au venit deloc singuri, ci cu forţe de ordine cu tot. Au ridicat un gard despărţitor, menit a-i ţine departe pe locuitori, care protestează zilnic împotriva companiei americane. Peste 100 de persoane demonstrează la Zurawlow zi de zi, încercând să oprească acţiunile companiei Chevron în regiunea lor aşa cum pot - cu tractoare care blochează accesul camioanelor acestui concern în zona ce ar urma să fie exploatată.

Oamenii spun că pământul a fost concesionat strict pentru teste seismice, iar aprobarea de forare a fost anulată în 2012. Spusele lor sunt susţinute de numeroase documente, care ar atesta faptul că Chevron nu are nici un drept oficial de a începe să foreze. "Chevron nu va recunoaşte acest fapt, câtă vreme guvernul nu face presiuni în acest sens", acuză una dintre localnice.

De cealaltă parte, concernul american este sigur că posedă aprobarea şi celelalte documente necesare demarării procesului de forare. Pentru a scăpa de protestatari, compania Chevron a decis să construiască rapid o stradă nouă, pentru a avea acces la o altă zonă de exploatare, aflată la 10 km distanţă.

Oamenii şi-au continuat însă protestul, cerând companiei americane să plece nu doar din regiunea lor, ci şi din Polonia. În plus, locuitorii din Zurawlow au angajat avocaţi care să le ofere sprijin juridic şi au reuşit să atragă de partea lor militanţi ecologişti din Statele Unite, Cehia sau Letonia.

"Drill baby drill"

Regizorul Lech Kowalski s-a documentat extrem de atent cu privire la situaţia din micul oraş polonez. Cea mai recentă producţie a sa, intitulată "Drill Baby Drill", compară situaţia ţăranilor polonezi din Zurawlow cu problemele similare din Pennsylvania, Statele Unite. "Aceşti ţărani sunt primii care au reşit să împiedice o companie multinaţională să exploateze gaze de şist. Este un lucru fără precedent, foarte important. Aceşti oameni vor să decidă singuri ce se întâmplă cu ţara lor", a declarat regizorul pentru DW.

Futurando 33 - Öl
Imagine: DW

"De altfel, acest lucru este cu atât mai important, cu cât ei locuiesc aici de generaţii. Au rădăcini adânci în aceste locuri şi nu pot exista fără ţara lor. Ar putea vinde pământul, apoi şi-ar putea cumpăra un apartament la oraş, însă sufletul lor ar fi distrus. Tocmai de aceea luptă cu atâta ardoare", spune Lech Kowalski.

Doar propagandă?

Acum doi ani, când au apărut primele veşti despre binecuvântările solului din Zurawlow, unii localnici au reacţionat cu entuziasm. Gândul că rezervele de gaze de şist ar putea asigura necesarul de energie al ţării timp de trei secole şi perspectiva independenţei de gazele ruseşti erau, evident, tentante. Însă testele efectuate până în prezent au spulberat masiv aşteptările peste măsură de optimiste ale multora.

Conform unor noi estimări, se pare că rezervele de gaze de şist de la Zurawlow ar urma să acopere necesarul de energie al Poloniei între 26 şi 70 de ani, aşadar mult mai puţin decât se crezuse anterior. În context, alte mari companii precum Exxon, Talisman şi Marathon au renunţat la planurile de exploatare din cauza nerentabilităţii.

Momentan, două treimi din importurile de gaz ale Poloniei sunt asigurate de compania rusească Gazprom, iar tarifele ar fi printre cele mai ridicate din Europa. În opinia unora dintre protestatari, guvernul de la Varşovia foloseşte dependenţa de gazele ruseşti ca argument în favoarea fracturării hidraulice.

Szene aus dem Film GasLand von Josh Fox 2010
Imagine: International WOW Company

Oamenii mai spun că fracking-ul n-ar asigura pe termen scurt absolut deloc independenţa faţă de Rusia. "Polonia are un contract încheiat cu Rusia care expiră abia în 2037", spune Andrze Bak, unul dintre protestatari. În plus, gazul reprezintă doar o mică parte din necesarul energetic al ţării.

"Avem energie pe bază de cărbune, apă şi vânt. Politica oficială nu este decât propagandă, folosită pentru a-i determina pe oameni să sprijine fracturarea hidraulică", este convins Andrze.