Lupul şi Constituţia

Pare o contradicţie în termeni, deşi, din păcate, nu e. Şi cu atât mai puţin într-o ţară în care o parte a presei e aservită, iar opinia publică, prin urmare, în derivă şi ca atare prea puţin în stare să aleagă un parlament bun.

Naivilor le va fi totuşi greu să sesizeze în care dintre pasajele revizuite ale prevederilor constituţionale se ascund detaliile cele mai primejdioase. O serie de formulări ale modificărilor propuse par cât se poate rezonabile şi de nevinovate. În fond, ce poate fi mai firesc, într-o democraţie, decât să-i învesteşti cu autoritate mare pe aleşii poporului, dacă tot sunt ei aleşi?

Dar, la o analiză mai atentă, propunerile comisiei lui Crin Antonescu nu sunt mai inocente decât glasul lupului bătând la poarta celor trei iezi cucuieţi, după ce cumătrul, deşteptat ca puciştii după primul lor eşec, se dusese la fierar şi-l pusese să-i ascută limba şi dinţii, pentru a-i subţia glasul şi a-l face să sune ca al mamei capra.

Limba ascuţită se ascunde între altele în reformulatul articol 61, care conferă Parlamentului statutul de putere supremă, atribuindu-i, cu aer firesc, decizia finală în orice posibil conflict instituţional viitor. Lupul oligarhic îşi mai devoalează năravul şi dinţii ascuţiţi şi în articolul 64, care, prin dreptul convocării oricărui cetăţean, i-ar institui vizibil autoritatea, după demolarea preşedinţiei, asupra ultimei puteri rămase în picioare, cea judecătorească, anemiată în plus, în alt revizuit articol, prin spargerea corpului magistraţilor şi eliminarea procurorilor din ea.

Ceea ce-l mai trădează pe voracele patruped e nu doar modul în care a operat Comisia, prin eliminarea din procesul revizuirii a opoziţiei şi independenţilor, ci, mai cu seamă, tendinţa principală a textului elaborat de ea, care, prin ansamblul modificărilor propuse, eclipsează toate instanţele ce ar fi putut controla şi zăgăzui puterea excesivă a forului legislativ.

Puterilor rivale li s-au tăiat aripile. Bezna s-a lăsat asupra lor, în timp ce Parlamentul străluceşte într-o lumină orbitoare. Deşi ales de popor, preşedintele, în sinistra viziune a comisiei Antonescu, ar urma să devină o marionetă. Ceea ce, iarăşi, n-ar fi, în sine, o nenorocire, ci doar trecerea de la republica semi-prezidenţială la cea parlamentară, dacă, odată cu emascularea prerogativelor şefului statului, nu s-ar fi trecut şi la scopirea puterii judecătoreşti, precum şi la castrarea voinţei suveranului, care e naţiunea.

Poporul rămâne, teoretic, cu alegerea parlamentarilor, dar se vede redus, realiter, la impotenţă, prin desfiinţarea posibilităţii practice a majorităţii românilor cu drept de vot de a decide în chestiuni de interes vital prin referendumuri, ca şi prin încălecarea, subordonarea sau lichidarea celorlalte puteri. Că astfel se pune pe butuci pe termen lung statul de drept şi se videază de conţinut pe timp de generaţii drepturile civice se înţelege de la sine.

În mod vădit, lupul n-ar fi reuşit să-şi înfulece victimele dacă iezii ar fi locuit într-o colibă mai puţin izolată, ar fi ştiut mai clar ce-i paşte şi le-ar fi sărit alte capre în ajutor. Românii sunt însă de două ori singuri. Intern, pentru că mass media audiovizuale i-au surghiunit în divertisment de cea mai decerebrată speţă, refuzând, cu mici excepţii, să-i informeze şi să-i implice în dezbateri constituţionale. Iar extern, pentru că, deşi ţara e parte a alianţelor occidentale, e prea mică şi prea puţin revoltată pentru ca să atragă atenţia şi ajutorul marilor puteri, preocupate, cum sunt ele, să-şi rezolve propriile probleme.

Odată identificat pericolul mortal, mai sunt oare românii îndreptăţiţi să spere în rapida rectificare a pasajelor revizuite ale Constituţiei? Nimic nu pare mai puţin sigur. În fond, de ce-ar fi? Lupul îşi mai schimbă părul, dar năravul ba. Spre a-l parafraza pe Plaut, "homo homini lupus" e un adevăr valabil şi pentru statul oligarhic sau mai cu seamă pentru el. Încât lup îi va rămâne omul omului până nu intervine Cerul cu o minune şi-l scapă de lupul cel deştept pe iedul cel mezin ascuns în horn. Sau până ce nu sar românii să-şi manifeste clar şi fără echivoc ataşamentul faţă de libertate şi democraţie.