Mîna a fost întinsă, dar pumnul rămîne încleştat

Obama a promis că va încerca să discute cu liderii iranieni. Sărbătoarea Anului Nou Persan, "Nourouz" i s-a părut a fi ocazia cea mai nimerită pentru o posibilă reluare a dialogului după o întrerupere de aproape trei decenii. Importante nu au fost complimentele la adresa străvechii culturi persane, pe care oricum şi Bush le-ar fi putut face conducerii unei ţări tratată drept parte componentă a „axei răului.”

Importante au fost francheţea şi claritatea cu care Barack Obama le-a declarat iranienilor că au existat o serie de inerente divergenţe de opinii între cele două ţări dar că există disponibilitatea de a elimina neînţelegerile pe căi diplomatice.

Noul Şef al Casei Albe a admis că nici recomandările date „de sus”, nici exigenţele şi ordinele, nici sancţiunile nu s-au soldat cu vreun rezultat.Dimpotrivă:partea adversă s-a simţit şi se simte înşelată, neluată în seamă, dispreţuită. Din acest motiv ea nici nu răspunde favorabil avansurilor.

În schimb, multor iranieni cuvintele preşedintelui Obama le-au mers la inimă: ei privesc demult spre America şi abia aşteaptă ca relaţiile bilaterale să fie reluate. În cercurile politice de la Teheran însă, şi cele mai conciliante mesaje emise de Washington sunt întîmpinate cu neîncredere şi cel puţin cu o momentană rezervă, aşa cum de altfel şi liderul spiritual iranian Ayatollahul Chamenei a demonstrat-o în discursul rostit la Mashhad cu prilejul Sărbătorilor de Nourouz, opinînd că nu li se poate ura iranienilor un An Nou fericit, reproşîndu-li-se în acelaşi timp că sprijină terorismul şi violenţa.

Ceea ce trădează refuzul lui Chamenei de a înţelge că referindu-se la „divergenţele de opinii dintre cele două ţări”, preşedintele Obama viza tocmai sprijinul acordat de Teheran organizaţiilor Hisbollah şi Hamas ca şi bănuiala că prin programul său nuclear, Iranul vizează de fapt fabricarea de arme atomice.

Cu numai o zi înaintea primirii mesajului american, Chamenei a elogiat continuarea programului nuclear considerîndu-l drept cea mai mare realizare a anului care a trecut iar din această cauză nici renunţarea la controversatul program nu poate fi scontată.

Aşa încît rămîne deschisă întrebarea dacă în condiţiile date, el va da undă verde contactelor directe şi dialogului vizînd alte teme concrete, indiferent cît de contradictorii ar fi poziţiile Washingtonului şi ale Teheranului.

Rămîne însă posibilă şi merită încercată edificarea relaţiilor pornind de la cîţiva numitori comuni, care de altfel şi există:Statele Unite ale Americii şi Iranul au interese comune în Irak şi Afganistan. Ambele ţări trebuie stabilizate , trebuie să înceteze să mai fie factori perturbatori pentru statele din jur şi pentru întreaga lume. Dacă aceste interese comune vor fi ajustate pînă la apropiata conferinţă Internaţională de la Haga pentru Afganistan, devine plauzibilă şi abordarea constructivă a restului subiectelor delicate.

Toate aceste posibile evoluţii depind însă de factorul încrederii reciproce care este însă deficitar, nu în ultimă instanţă din pricina ideologilor „republicii islamice”; ei se tem că o apropiere de Statele Unite le-ar submina propria doctrină, şubrezind-o masiv. Apoi, Mullahilor de la Teheran le este oricum mai uşor să trăiască cu şi să cultive pe mai departe imaginea unei Americi duşmănoase decît să caute căile dialogului cu Washingtonul.