1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Măști anti-coronavirus: cât mai trebuie să le purtăm?

6 iulie 2020

Va fi posibil în curând în Germania mersul la cumpărături fără măști de protecție? Ministrul Economiei din landul Mecklenburg Pomerania Anterioară a declanșat o nouă dezbatere pe această temă.

https://p.dw.com/p/3eqSf
Harry Glawe (CDU
Harry GlaweImagine: picture-alliance/dpa/J. Büttner

"Dacă numărul de cazuri noi rămâne atât de scăzut, atunci nu mai văd vreun motiv pentru care să menținem regula purtatului măștilor de protecție în magazine", a declarat Harry Glawe (CDU), ministru al Economiei în landul german Mecklenburg Pomerania Anterioară. El a mai spus că înțelege nerăbdarea comercianților de a se renunța la obligativitatea măștilor. Landul Mecklenburg Pomerania Anterioară din nord-estul Germaniei are cel mai scăzut nivel de infecții cu noul coronavirus din toate regiunile Republicii Federale.

Afirmațiile lui Glawe au resuscitat discuțiile pro și contra măștilor anti-coronavirus. Și ministrul Economiei din Saxonia Inferioară, Bernd Althusmann (CDU), s-a pronunțat pentru "transformarea purtării obligatorii a măștilor în magazine într-o simplă recomandare în lunile următoare", dacă numărul de noi cazuri va continua să fie unul redus. În landul Saxonia se analizează de asemenea o eventuală renunțare la măști: "Analizăm în prezent în ce măsură am putea renunța la obligativitatea purtării măștilor la cumpărături", a anunțat ministra pentru afaceri sociale Petra Köpping (SPD). Și ministra Sănătății din Saxonia Anhaltină, Petra Grimm-Benne (SPD), a declarat că își poate imagina pe termen mediu o schimbare a reglementărilor stricte privind măștile de protecție. Administrația din Brema vrea ca acest subiect să fie discutat în Senatul local.

"O măsură foarte eficientă"

Regiunile Bavaria, Schleswig-Holstein, Hamburg și Brandenburg nu vor să renunțe prea curând la obligativitatea măștilor. "În decursul pandemiei, experții au căzut tot mai mult de acord asupra faptului că măștile care acoperă gura și nasul sunt o măsură foarte eficientă", argumentează președintele Senatului din Hamburg, Marcel Schweitzer. Și cel mai populat land german Renania de Nord-Vestfalia a reacționat cu reținere la propunerea de anulare a obligativității măștilor.

Ministrul federal al Sănătății Jens Spahn (CDU) a îndemnat pe Twitter la precauție: "Înțeleg nerăbdarea și dorința de revenire la normalitate. Dar virusul este încă aici. În spații închise, unde distanța minimă între persoane nu poate fi respectată, măștile rămân obligatorii."

Propunerea venită din Mecklenburg Pomerania Anterioară este salutată de Asociația Comercianților Germani (HDE) – dar doar cu anumite limite: "Pentru comerțul cu amănuntul este bună renunțarea la măști, atunci când măsura se va dovedi posibilă și judicioasă în contextul politicii de sănătate", a declarat șeful HDE Stefan Genth. Responsabilii politici și cei sanitari ar fi însă cei care trebuie să decidă când și în ce regiuni această măsură poate fi luată.

wa/os (dpa, afp)