1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Măsuri de protecţie a nefumătorilor

Elisabeta Sturdza21 mai 2007

Dat fiind că, în Germania, 75 % din cetăţeni se declară pentru protecţia nefumătorilor, legiuitorii au decis să ia măsuri cuprinzătoare pentru interzicerea fumatului în locurile publice.

https://p.dw.com/p/B2mC
Imagine: AP

Responsabilităţile au fost împărţite: la nivel federal, fumatul este interzis în clădirile autorităţilor naţionale, în trenuri şi avioane. Decizia asupra comportamentului în restaurante a fost lăsată în seama Landurilor.

Iniţial, ministerele sănătăţii din Landuri au părut să cadă de acord asupra unor reglementări pentru protecţia nefumătorilor. Fumatul urma să fie interzis în unităţile gastronomice şi la locul de muncă. Ulterior a început să se vorbească despre unele excepţii – fapt de neînţeles pentru Martina Pötschke-Lange şi colegii săi de la Centrul german de cercetări oncologice.

Medicii se sprijină pe concluziile unui mare număr de studii, care au dovedit că, în încăperile unde se fumează, pe pereţi, pe podele, pe mobile rămân mult timp particule ale substanţelor toxice conţinute în norii de fum. Acestea pătrund treptat din nou în aer. În fumul de ţigară sunt dispersate aproximativ 70 de substanţe cancerigene.

Cine aspiră timp îndelungat particulele, de exemplu la locul de muncă, prezintă un risc de 10 până la 30 de ori mai mare să se îmbolnăvească de o afecţiune cardiacă. Riscul unui cancer pulmonar creşte de 20 până la 30 de ori. Chiar şi în cantităţi mici, astfel de substanţe toxice insipirate cu regularitate pot duce la apariţia unor tumori.

Soluţia 1: cabine pentru fumători

Industria, care reacţionează prompt la cerere, a apărut imediat cu o ofertă: nişte cabine din sticlă, ce pretează a fi montate în restaurante, în birouri, pentru a izola perfect fumătorii de nefumători. O serie de firme mijlocii s-au reunit într-o comunitate de interese, pentru a-şi comercializa cu profit preţiosul produs. În unele aeroporturi au fost deja montate astfel de cabine, în care au loc până la 16 persoane.

Celula are trei pereţi din sticlă, iar partea din faţă este deschisă. Acolo este suflată de sus o perdea de aer, de tipul celor instalate iarna la intrarea în mari magazine, care aici împiedică fumul să iasă din cabină. Un coş de aeraj din cabină produce o subpresiune, fumul cald se înalţă, este absorbit şi apoi dirijat printr-un sistem de filtre. De acolo, aerul purificat ajunge din nou în încăperea în care se află instalată cabina.

Martina Pötschke-Lange consideră că filtrele nu sunt în măsură să purifice aerul de toate substanţele dăunătoare din fumul de ţigară. Nici restauratorii nu sunt entuziasmaţi de cabinele de fumători; acestea ocupă mult loc şi costurile nu sunt mici, preţul dintr-un contract leasing fiind de 200 euro pe lună.

Soluţia 2: sisteme de filtrare

Ca alternativă la cabine, unele firme oferă sisteme de filtrare deschise, în cele mai diferite variante. De exemplu, o coloană înaltă de aproximativ 1,5 m absoarbe pe sus aerul impur, îl trece printr-un sistem de filtre, pentru a-l sufla apoi curăţat prin partea de jos a coloanei. În funcţie de puterea de absorbţie, preţul variază între 400 şi 1800 euro. Astfel de absorbanţi de fum purifică încă şi mai defectuos aerul decât o cabină.

Specialiştii vor interdicţie totală

Specialiştii de la Centrul german de oncologie consideră toate aceste încercări de a proteja nefumătorii absolut nesatisfăcătoare. Pentru ei singura soluţie este interzicerea fumatului în spaţiul public. Aceasta este de altfel şi atitudinea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care distribuie recomandări pentru statele membre. Un purtător de cuvând al OMS a exprimat opinia că, pentru protejarea nefumătorilor, nu există alternativă la un spaţiu în care nu se fumează deloc.