1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Măsuri de siguranţă în Afganistan

Cristoph Heinzle / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu5 decembrie 2006

Trupele britanice ale contingentului ISAF din sudul Afganistanului sunt supuse unei presiuni crescânde. Când efectuează misiuni de patrulare, miliţiile talibane deschid imediat focul asupra militarilor.

https://p.dw.com/p/B1HX
Convoaie militare - ţinta atacurilor miliţiilor talibane
Convoaie militare - ţinta atacurilor miliţiilor talibaneImagine: AP

În sudul ţării de la poalele Hinducuşului, rezistenţa este din ce în ce mai puternică, iar trupele ISAF sub comanda NATO nu reuşesc să-i mai ţină piept pentru mult timp. De aceea, Alianţa Nordatlantică cere statelor membre să-şi suplimenteze efectivele din regiune. Soldaţii sunt expuşi unui pericol constant, şi în consecinţă, şi ei deschid focul asupra oricui, care se apropie de vehiculele militare. Dar prea des se dovedeşte că aceşti temuţi atentatori sinucigaşi sunt de fapt simpli civili. Iar nemulţumirea populaţiei este lesne de înţeles.

Kandahar, duminca trecută: Un atentator sinucigaş ciocneşte cu maşina sa un convoi militar. Mai mulţi civili îşi pierd viaţa. Cu ocazia transportării a 3 militari britanici răniţi, soldaţii din companie deschid focul. Din nou morţi şi civili răniţi. Soldaţii s-au temut de un nou atentat sinucigaş, atunci când o maşină s-a apropiat de convoi şi nu a oprit la somaţii. Martorii oculari şi parlamentarul Khalid Pashtun sunt însă de părere că militarii au deschis focul asupra civililor fără motiv.

„Locuitorii au fost extrem de furioşi, şi au condamnat această acţiune a militarilor. Populaţia nu s-a aşteptat ca efectivele NATO să-i trateze pe toţi ca pe nişte terorişti.”

Situaţie tot mai tensionată

Incidentul este dovada unei nervozităţi crescânde în rândurile ISAF şi a unei nemulţumiri tot mai accentuate a populaţiei. Şi nu este primul incident de acest fel. Soldaţii NATO au deschis focul asupra unor vehicule suspecte de cel puţin 10 ori anul acesta, de 5 ori numai în ultimele 2 săptămâni. În special în sudul tulburat al ţării, în special la Kandahar. Pentru că aici, militarii Alianţei au arătat pentru prima oară o prezenţă durabilă, crede purtătorul de cuvânt al ISAF, Luke Knitting.

„La Kandahar avem mai mult contact cu oamenii, pentru a supraveghea folosirea celor 8 milioane de USD donate în cadrul programului de ajutor pentru dezvoltare. Din păcate, unii şoferi afgani s-au apropiat de noi foarte repede, şi s-au pus pe ei înşişi şi pe noi în pericol. Încercăm să prevenim astfel de incidente prin semne de avertizare şi alte măsuri de acest fel.” – a declarat Knitting.

Măsuri de siguranţă

Vehiculele militare urmează a părăsi taberele prevăzute cu panouri roşii de avertizare. Ţintele atacurilor au fost întotdeauna soldaţii NATO sau forţele de securitate afgane. Semarai Bashary, purtătorul de cuvânt al ministerului de interne afgan, apelează la înţelegerea părţilor implicate.

„Noi dorim ca trupele de menţinere a păcii să fie precaute, dar totuşi avem o situaţie de război. Astfel de incidente se întâmplă ocazional. Apelăm la populaţia afgană: cooperaţi cu forţele de securitate, acordaţi atenţie semnalelor de oprire şi aşteptaţi câteva momente până când convoiul militar a trecut.” – a spus Bashary.

Cât de eficiente vor fi acestea?

Parlamentarul Khalid Pashtun critică însă lipsa de eficacitate a măsurilor de acest fel.

„Cine poate citi aceste panouri încearcă să se ţină departe de convoaie, dar cine nu poate citi şi se apropie de vehiculele militare este împuşcat, tratat ca un terorist, ca un atentator sinucigaş.” – acuză parlamentarul.

Un comunicat al trupelor ISAF precizează că cine nu va respecta semnalele de oprire trebuie să fie conştient de riscul de a fi împuşcat. Trupele doreau să fie caracterizate de deschidere către şi apropiere de populaţie. Dar anul acesta a adus cu sine confruntări violente, raiduri aeriene asupra satelor unde se ascund rebelii şi deschiderea focului asupra vehiculelor civile.

„Fără îndoială”, crede Khalid Pashtun, „cu cât astfel de incidente au loc mai des, cu atât mai amre va deveni distanţarea şi respingerea populaţiei”