Madrid: "Toate opţiunile deschise"

Claudio Martinez e aproape dezamăgit că liderul catalan Carles Puigdemont nu a declarat marți independența Cataloniei: "Ieri aş fi vrut să-i văd pe toţi că ajung în puşcărie, întreaga gaşcă de mincinoşi şi separatişti". Martinez e furios şi că guvernul de la Madrid şi-a mai lăsat timp şi îşi anunţă abia azi poziţia cu privire la discursul ambiguu rostit ieri de Puigdemont în Parlamentul Catalan. Acesta a proclamat, ce-i drept, independenţa Cataloniei, pentru a o suspenda deîndată. Dacă nu ar fi făcut un pas înapoi, crede Martinez, liderul catalan ar fi fost sigur arestat pe loc. Martinez a arborat deja de săptămâni la fereastră steagul spaniol şi nu şi-a pierdut încrederea într-un stat puternic. El este clar de partea Guardiei Civil şi a Poliţiei Naţionale.

Madrilenul poartă şi o brăţară în culorile naţionale roşu şi portocaliu, ceea pentru mulţi separatişti e un simbol al fascismului. "E trist în fond că în Spania purtăm tricouri sau pulovere cu însemnele Statelor Unite, dar cu ale noastre nu se cuvine", apeciază Álvaro Rodríguez, tot din Madrid, care a urmărit la televizor discursul lui Puigdemont. Rodríguez e indignat: "E incredibil ca cineva să susţină că e oprimat în societatea noastră democrată, când de fapt contrariul e adevărat. Catalanii dispun de mult mai multe drepturi decât oamenii din alte regiuni autonome".

Vechea problemă spaniolă

Spre deosebire de Rodríguez, Martínez nu numai că face parte din grupul spaniolilor care încă mai au admiraţie pentru dictatorul Franco, care mai au chiar expuse fotografii în casă înfăţişându-l pe El Caudillo şi care, în cercurile de prieteni, nu ezită să susţină cu convingere: "Dacă Franco ar mai trăi, n-am avea multe dintre probleme. 'Problema catalană' cu siguranţă nu."

Naţionalişti şi de-o parte şi de alta. Dar ambele mişcări, care se fac tot mai sonor auzite în aceste zile, rămân totuşi minoritare în Spania democrată de azi.

Dar, exact această categorie de madrileni, cu bani şi aroganţi, care îi duc dorul lui Franco, e dispreţuită de mulţi catalani, chiar şi de aceia care nu nutresc idei separatiste. Prin atari afirmaţii, catalanii îşi aduc aminte de Războiul Civil şi de dictatura care i-a urmat, în timpul căreia le-au fost anulate o serie de drepturi. De pildă cel de a vorbi în catalană. Şi astfel de vremuri, catalanii nu vor să le mai trăiască vreodată. "Din păcate această teamă profundă a luat dimensiuni iraţionale în sânul guvernului regional, devenind o a doua realitate", deplânge situaţia Rodríguez.

Suspendarea autonomiei?

Guvernul condus de Mariano Rajoy s-a reunit azi într-o şedinţă de urgenţă pentru a se consulta asupra demersului catalan. "Toate opţiunile" sunt deschise, s-a făcut auzit din cercuri guvernamentale. Rajoy a spus în repetate rânduri că nu se va aşeza la masa negocierilor cu trădători de ţară şi politicieni care înalcă legea. Dar Partidul Popular, aflat la putere ar trebui să aibă grijă ca separatiştii catalani să nu considere atari declaraţii drept foarte arogante şi să nu se clatine, în final, poziţia atât de rigidului Rajoy. De aceea premierul a şi căutat să ajungă la un consens cu celelalte formaţiuni politice azi, urmând să comunice rezultatul consultărilor în cursul după-amiezii în Parlament.

Ceea ce se declară în faţa camerelor de filmat nu trebuie însă neapărat să corespundă spuselor din culise. "În Spania s-a negociat mereu cu teoriştii şi separatiştii, în trecut cu ETA de pildă, dar şi astăzi există canale de comunicare", explică Leon Arsenal, activist politic şi scriitor stabilit la Madrid. E foarte posibil ca suspendarea declaraţiei de independenţă să se datoreze unei oferte de discuţie venite din partea Madridului. O posibilitate ar fi adoptarea unei reforme constituţionale, prin care catalanii să fie calificaţi drept "naţiune". În presa spaniolă s-a vorbit în aeastă dimineaţă şi de o altă variantă, anume suspendarea autonomiei catalane. Aceasta în baza articolului 155 din Constituţie. Vom vedea.

Stefanie Claudia Müller/maw