Mai catolici decât Papa? Sau decât Barna?

Dar poate că Sfânta Scriptură greşeşte? Poate că nu mai putem avea încredere nici în cuvântul lui D-zeu şi în dialogul Său, marcat de spirit critic la adresa Creatorului, purtat cu patriarhi ca Avraam, sau cu prooroci ca Moise? Poate că Antena 3, ori liderii USR care au ales asidua prezenţă la canalul lui Dan Voiculescu transcend regula? Poate că merită, cine ştie, statutul (papal al) infailibilităţii?

Da, admit şi susţin argumentul celor care, ca Dan Barna, afirmă că trebuie comunicat cu oamenii, inclusiv cu alegătorii PSD. Care, în fond, români sunt şi ei. Şi care, indiscutabil, au şi ei dreptul să fie informaţi şi, la rigoare, scoşi, dacă-i posibil, din bucla mancurtizatoare a Antenei 3.

Disputa nu e însă despre acest drept. Disputa e despre scena adecvată a dialogului cu ei. Despre pretenţia lui Dan Barna, a cărui formaţiune am susţinut-o puternic, din raţiuni morale şi politice, de când s-a ivit şi, mai ales, de la campania #fără penali, de a plasa Antena 3 ”dincolo de ce s-a întâmplat în România în aceşti ani”.  La un nivel. La alt nivel controversa e despre democraţie. Despre tranziţie, postcomunism, memorie şi lecţiile derapajelor româneşti în ”democraţia originală iliescistă”, în regim năstăsiot, uselist, dragniot. Pe scurt, e despre ”Dragnea din noi” şi cum să evitem reşutele în tiranie.  

Ca şi despre disonanţe cognitive. Dan Barna crede, eronat, că poate face abstracţie, după cum s-a exprimat textual, vorbind despre motivele deplasării sale, după alegeri, la Antena 3, de ceea ”ce s-a întâmplat în România în aceşti ani”. Eu nu. Eu nu pot discuta Antena 3 şi imperiul mediatic al infractorului, mogulului de presă şi turnătorului Securăţii ”dincolo de ce s-a întâmplat în România în aceşti ani”. Eu nu pot uita, şi nu cred că este igienic, moral şi politic, să dăm uitării bătaia de joc la care au fost supuşi românii şi dreptul lor de vot. Ori linşajele mediatice ale unei Antene care, la ordinele securiştilor, a uimit şi ziare occidentale sobre, de prestigiu, ca Frankfurter Allgemeine Zeitung, împroşcând cu noroi şi distrugând ani la rând, sistematic, oameni, reputaţii, destine.

Că unele din ţintele lor n-au capotat, nu şi-au pierdut minţile şi n-au fost nimicite irevocabil, nu e meritul fabricii de fake-news şi ucideri în efigie a lui Felix. Ci al valorii şi al tăriei de caracter ale victimelor televiziunii lui, de la judecători ca Livia Stanciu, Cristi Danileţ şi Camelia Bogdan, la procurori ca Augustin Lazăr şi Laura Kövesi, de la repere etice şi culturale, ca H.R.Patapievici, Mihai Şora, Andrei Pleşu, la oameni politici, de felul unor Emil Boc, Monica Macovei sau Daniel Funeriu. Aceste victime, a căror listă celebră e net mai lungă, au intrat în colimatorul stăpânilor Antenelor tocmai pentru că, oameni de caracter şi competenţi fiind, îşi asumaseră eforturi şi riscuri majore spre a deschide ţării şi românilor de pretutindeni poarta către un viitor liber, demn, prosper şi democratic.

Iată de ce nici oamenii care-şi iubesc bunicii şi i-au mulţumit lui Dan Barna că s-a dus ”în biserica părinţilor" lor, să se întreţină cu ”patriarhul lor, care e Mihai Gâdea”, nu-mi permit să accept fără să crâcnesc un asemenea demers. Altfel decât Dan Barna, în favoarea partidului căruia m-am pronunţat înaintea scrutinului de la 26 mai, eu n-am cum fi ”perfect împăcat cu decizia de a participa la o emisiune”, decizie care a rescindat şi polarizat plaja de susţinători ai lui Barna. Şi ai USR-PLUS.

Sigur, nimic nu e mai sexy decât succesul. Şi ce succes extraordinar a repurtat USR-PLUS în alegerile europene, egalând un scor al PSD pe care, dacă românii ar fi fost lăsaţi de Meleşcanu, Carmen Dan et comp., să voteze, l-ar fi depăşit, probabil, pe al ciumei roşii, în ciuda sforţărilor supraomeneşti ale Antenei 3! În plus, nimic nu ameţeşte mai rău decât puterea, mai ales când nu e luată samavolnic, ci obţinută în bună parte, ca USR, pe drept şi pe merit, fără susţinerea Antenei 3, cabinetul din umbră al zilelor negre de marţi ale României de după 2012. Şi fără al celorlalte televiziuni arondate.

E deci şi legitim şi inteligent să-i aduci pe liderii ameţiţi de propriul lor triumf cu picioarele pe pământ. Şi să-i trezeşti la realităţi şi la respect pentru alegătorii care le-au dăruit succesul sexy. Pentru că infailibili şi bine sfătuiţi e sigur că nu sunt. Altfel ar şti că prezenţa lor în platoul de minţit popor la televizor oferă legitimitate mai degrabă manipulatorului decât iluminsmului; că nici în materie de comunicare şi imagine, macularea prin asocierea cu ticăloşi nu e profitabilă; că nu e bine să se ignore că, deşi ”politica e arta compromisului”, există compromisuri care compromit; în fine, că nu se câştigă la sate, prin Antene, mai mulţi adepţi carent educaţi şi îmbătrâniţi în rele ai PSD, decât se pierd aiurea.

De pildă, prin dezabuzare morală. De pildă în rândul românilor urbani care, detestând manipularea în serviciul unui politicianism caduc, au optat, pe bază de informaţie netelevizată, digitală, să înfrunte cozi interminabile spre a promova europenitatea prin noutatea unui USR necompromis etic şi politic.

Şi totuşi, criticii oportunismului unora din exponenţii USR s-au văzut puternic luaţi la refec, în special de zeloşii neofiţi care au aderat în ultimii ani cu arme şi bagaje la antipesedism şi reformism userist. Confruntaţi, în ecou, cu patimile unui ”shit-storm”, varii jurnalişti au descoperit că nu li se ”înţelege mesajul” şi că ar "trăda", chipurile, ”CAUZA”, dacă îl critică pe noul matador politic, Barna. S-a mai susţinut că astfel i s-ar sustrage USR viitorul sprijin politic şi s-ar face jocul PSD. Nimic mai fals.

Tocmai suspensia spiritului critic fie din fanatism, fie dintr-un dubios pragmatism, tocmai deficitul în materie de memorie, de justiţie şi de pedepse ca lustraţia, de pildă, laolaltă cu uşurinţa cu care idolatrizăm politicieni şi refuzăm să le boicotăm propagandiştii, fiindcă preferăm să le iertăm nefăcutele, pupând toți piața endependenți, subîntind repetatele crize, tot mai grave, ale democraţiei româneşti. Vrem să le evităm pe viitor? În acest caz pricepem că nu de exces de principialitate suferă ţara. O atacă în schimb la baionetă şi-o dezbină fatal prea multa duplicitate, împăciuitorismul cu extremismul şi surplusul de iresponsabilă toleranţă faţă de intolerabil.