1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mai multe feluri de a fi absenţi

George Arun11 iunie 2008

Viitorul primar general al Capitalei ar putea fi ales de maxim 15% din bucureştenii cu drept de vot.

https://p.dw.com/p/EHWG
Imagine: picture-alliance/ dpa

Duminica viitoare, în turul doi al alegerilor locale, absenteismul bucureştenilor ar putea să decidă cine va fi noul primar general al Capitalei. La o participare la vot estimată la sub 30%, rezultă că viitorul primar al Bucureştiului va fi ales de cel mult 15% din alegători. Un procent care dă măsura lipsei credibilităţii candidaţilor, pe de o parte, şi a unei profunde lipse a spiritului civic al locuitorilor oraşului, pe de altă parte.

Un sondaj de opinie realizat de INSOMAR îl dă ca favorit în turul al doilea pe Sorin Oprescu, „independentul” Partidului Social Democrat, în faţa candidatului PD-L Vasile Blaga. Iată că, după rezultatele sondajului amintit, cea mai mare parte a bucureştenilor care vor vota duminică preferă un candidat fără nici un fel de program şi fără soluţii pentru Bucureşti – sau cu soluţii dintre cele mai fanteziste – în faţa candidatului democrat-liberal care a prezentat un program coerent şi realist de refacere a Bucureştiului.

Revenind asupra absenteismului, e trist că neparticiparea la vot pare a fi o problemă a publicului cultivat cel puţin în aceeaşi măsură ca şi în cazul publicului necultivat. Chiar dacă motivele pot fi justificate şi într-o parte şi în cealaltă, abandonarea acţiunii şi a spiritului civic de către cei dintîi cred că este mult mai greu de înţeles şi de acceptat.

Ceea ce mi se pare însă mai grav este absenţa noastră, cotidiană, de la viaţa şi problemele oraşului. Nu avem deprinderea de a da, în aceeaşi măsură în care nu avem nici deprinderea de a cere ceea ce ni se cuvine. Trăim, cei mai mulţi dintre noi, într-un oraş care ne este perfect străin, cu excepţia apartamentului propriu din blocul în care locuim.

Dacă s-ar contabiliza cîţi dintre bucureşteni au fost în ultimii zece ani măcar la un spectacol de teatru, la un concert, la un film, la o manifestare culturală de orice fel, rezultatul ar fi catastrofal. Şi, din păcate, cifrele ar ieşi prost inclusiv pentru tineri. La fel, dacă s-ar monitoriza numărul participanţilor la protestele civice ale unor organizaţii neguvernamentale, inclusiv împotriva distrugerii unor monumente, a unor „colţuri de Bucureşti istoric”, rezultatul ar fi descurajant.

Ce înseamnă, în fond, să fii bucureştean? Cred că pentru foarte mulţi asta se reduce la a avea o locuinţă, un loc de muncă şi buletin de Bucureşti. Aşa se face că Bucureştiul are mai degrabă două milioane de suflete, şi nu două milioane de locuitori. Suflete dezrădăcinate, fără o identitate citadină, fără dorinţe dincolo de scara blocului – altfel spus, fără deprinderea de a locui, ci doar de a ocupa un loc.

Bucureştiul este atît de eterogen ca populaţie, încît este imposibil de vorbit de solidaritate în faţa unei cauze, care în esenţă este o cauză comună. Alta este realitatea în oraşele din Ardeal şi Banat, unde fără îndoială există un spirit al locului.

Atunci cînd vom putea vorbi şi de un spirit al Bucureştiului, putem afirma că bucureştenii au renunţat la absenţă şi inerţie, participînd activ la viaţa oraşului lor.