1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Malta şi Cipru tind către euro

Maria Pascu16 mai 2007

Cele două state doresc să se alăture zonei de circulaţie a monedei euro.

https://p.dw.com/p/B1t7
Cu Malta şi Cipru, zona euro va cuprinde 15 state
Cu Malta şi Cipru, zona euro va cuprinde 15 stateImagine: AP

Comisia europeană şi Banca Centrală europeană vor prezenta astăzi la Bruxelles şi Frankfurt rapoartele privind solicitările Maltei şi Ciprului de a introduce moneda euro în 2008. Un raport prealabil al comisarului european pentru buget, Joaquin Almunia prevede o evaluare pozitivă a Maltei şi Ciprului.

Experţii în domeniu estimează că atât Banca Centrală cât şi Comisia europeană vor aproba cererea înaintată de cele două state, deoarece ambele ţări respectă criteriile Pactului de stabilitate monetară. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt pe teme de politică economică al francţiunii conservative EVP din parlamentul european, Alexander Radwan a atras atenţia că Malta şi Cipru depăşesc limita admisă a datoriilor publice, ce se află la peste 60% din PIB.

„Comisia europeană trebuie să explice parlamentului dacă şi în ce măsură va ţine cont de această problemă, sau dacă va face o excepţie ca în cazul Belgiei, Italiei şi Greciei”, a spus Rawdan.

Preşedintele Băncii Centrale europene, Jean-Claude Trichet a precizat că parlamentul şi comisia europeană trebuie să ţină mai ales cont de consecinţele pe care le va avea aderarea Ciprului la zona de circulaţie a monedei euro– insula fiind despărţită într-o parte grecească şi una turcească.