Marea sărbătoare a unificării Germaniei

Oamenii au izbucnit în lacrimi de bucurie în faţa Parlamentului de la Berlin odată cu artificiile care luminau cerul nopţii. Erau martorii unui eveniment istoric pe care nici ei nici ceilalţi europeni - de ambele părţi ale Cortinei de Fier - nu îl mai credeau posibil. Cetăţenii Republicii Democrate Germane (RDG) detronaseră regimul socialist printr-o revoluţie paşnică şi izgoniseră "Partidul" de la putere. Nu fusese nevoie de niciun foc de armă, nu se înregistraseră violenţe şi nici pagube materiale. La 3 octombrie 1990, RDG adera la Republica Federală Germania - Germanii aveau să trăiască din nou în acelaşi stat.

Preşedintele RFG de la acea vreme, Richard von Weizsäcker, a făcut şi în acea noapte legătura între unificarea Germaniei şi cea a întregului continent european. "Noi, germanii, suntem conştienţi de responsabilitatea noastră şi vrem să slujim unei Europe unite care trăieşte în pace", a spus el cu doar câteva momente înainte de începutul focului de artificii.

N-a dormit nimeni

Şeful cancelariei federale, Rudolf Seiters, se afla la finele unor săptămâni cât se poate de încărcate. Fiind mâna dreaptă a cancelarului Helmut Kohl, Seiters participase la toate evenimentele din lunile precedente, la toate negocierile şi discuţiile ce au precedat unificarea. Noaptea avea să şi-o petreacă în sediul "Reprezentantului guvernului RFG la Berlin". De somn nu poate fi vorba. "Mă gândeam la negocierile pentru dreptul refugiaţilor din ambasadă de a părăsi RDG-ul, la scena cu Hans-Dietrich Genscher de la ambasada din Praga, la discursul meu din Bundestag cu ocazia căderii Zidului şi la discursul lui Helmut Kohl din faţa Catedralei din Dresda".

329 de zile emoţionante

De când căzuse Zidul Berlinului trecuseră la 3 0ctombrie 1990 abia 329 de zile. Pentru politicieni au fost zile de negocieri complicate şi de decizii cu vaste consecinţe. În RDG, nimic nu avea să rămână conform vechii orânduieli. Din statul unitar socialist, republica avea să se transforme într-o construcţie de tip federalist, ale cărei landuri puteau să se unifice în sfârşit cu RFG. Aparatul represiv de stat a fost desfiinţat, iar moneda a fost înlocuită cu marca germană. Graba decidenţilor din Germania federală a fost justificată. Mişcările reformiste din întreaga Europă de Est puseseră o presiune enormă asupra politicienilor, iar oamenii cereau libertate de mişcare.

Două cuvinte au declanşat revoluţiile din Estul Europei: Glasnost şi Perestroika. Rostite de Mihail Gorbaciov, aceste două cuvinte - care înseamnă transparenţă şi reformă - au determinat cursul reformator care avea să se instaleze în spatele Cortinei de Fier. Rudolf Seiters îşi aminteşte că la acea vreme era vorba de "direcţionarea extrem de grijulie a unui proces care declanşase griji şi temeri nu numai la Moscova, ci şi în statele occidentale.

Fereastra spre unificare

Dorinţa germană de reunificare a fost primită cu scepticism în unele capitale europene. Unii se temeau de o Germanie prea puternică în centrul continentului. Premierul britanic de la acea vreme, doamna Margaret Thatcher, s-a opus deschis reunificării germane. Nici preşedintele francez François Mitterrand nu a fost mai prietenos cu această idee.

În Uniunea Sovietică, evoluţiile din vestul Europei nu aveau să stârnească bucurie. Fosta putere mondială îşi pierdea rând pe rând sferele de influenţă din statele membre ale Pactului de la Varşovia - care constituiau pentru Moscova o contrapondere la NATO şi societatea capitalistă. Vestul se temea de un puci împotriva lui Mihail Gorbaciov, care ar fi putut anula acordul pe care acesta îl dăduse pentru unificarea Germaniei.

Unificarea Germaniei în centrul politicii mondiale

Germanii au avut norocul de partea lor. Pentru că perioada favorabilă unificării - denumită Fereastra către Unificare - a existat numai în anul 1990. Niciun alt proces politic nu a deviat atenţia de la unificarea Republicii Federale. Dacă ar mai fi zăbovit decidenţii politici, situaţia ar fi arătat cu totul altfel. În februarie 1991 a început primul Război din Irak, după ce Saddam Hussein invadase Kuweitul în august 1990. În 1991 avea să aibă loc tentativa de puci împotriva lui Gorbaciov - orchestrată de generali ai Armatei Roşii. Dacă aceste evenimente ar fi avut loc cu un an mai devreme, unificarea Germaniei ar fi devenit mai complicată şi mai de lungă durată. Aşa însă, marele eveniment german avea să ocupe aproape întreaga agendă a politicii internaţionale.

Parlamentul german "unificat"

Nici nu erau bine îndepărtate resturile de la focul de artificii din noaptea de 3 octombrie 1990, că parlamentarii RFG şi RDG au păşit în Reichstag (actuala clădire a Bundestag-ului) pentru o şedinţă comună. Două luni mai târziu aveau loc primele alegeri parlamentare pentru întreaga Germanie din 1932 încoace. Câştigătorul detaşat a fost coaliţia conservator-liberală a cancelarului Helmut Kohl.

Autori: Matthias von Hellfeld / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
Redactor: Claudia Ştefan