1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Memorabil triumf anticleptocrat

Petre M. Iancu
3 mai 2019

România dragniotă e corijentă la toate capitolele. Iar nota de plată a unei repetenţii evitabile o vor plăti românii, victimele catastrofei perpetuării PSD la putere. Dar există şi veşti bune, datorate unor oameni buni.

https://p.dw.com/p/3Hsgd
Proteste în faţa Parlamentului, în februarie 2017
Proteste în faţa Parlamentului, în februarie 2017Imagine: Getty Images/AFP/A. Pungovschi

România contemporană e mutilată de tot mai multe bube. Vizibile nu sunt doar cele economice, provocate ţării de prostia şi de incompetenţa promovate sistematic de antimeritocraticul establishment dragniot. Care nu se mulţumeşte să lase cleptocraţia să fure nederanjată de când România are o justiţie proaspăt repolitizată, ci îi face rău statului şi visteriei sale devalizate şi pe varii alte căi. De pildă prin plasarea la pârghii a unor inşi care, din voracitate proprie sau cu bătaie ideologică, îi agresează mediul bancar şi de afaceri, luând măsuri inepte şi nedrepte.

Alte bube, nu mai puţin hidoase, răsar din reducerea la absurd şi la grotesc a puterilor executivă şi legislativă ca şi din propulsarea în posturi cheie a unor pseudospecialişti, contraselectaţi şi avansaţi pe criterii strict politice şi clientelare, care recrutează, la rândul lor, noi şi noi plagiatori şi nepregătiţi afectând şi diplomaţia, şi jurisprudenţa României.

Cu excepţia măririi unor salarii ridicol de mici şi a salutarei ameliorări a relaţiilor româno-israeliene, această oştire, luată în ansamblu, nu pare capabilă decât să strice. Să afecteze relaţiile cu Parlamentul European, cu puterile europene şi cu Japonia. Ori să piardă procese cu miză mare la curţile europene. Unde, în loc să-şi exercite profesia cu minimă abilitate şi onoare, nişte jurişti făcuţi pe genunchi îşi etalează habarnismul în cauzele pierdute ale unui regim antidemocratic care-şi gestionează rău până şi propriile interese. De pildă interesul de a masca retransformarea României într-un cnezat feudal, în care nu toată lumea se bucură de drepturile egale revenind, naturaliter, prin naştere, oricui.

Această odioasă metamorfoză a ţării, iniţiată în 2012, odată cu lovitura de stat parlamentară dată de USL în frunte cu Ponta, întreruptă de guvernul tehnocraţilor lui Cioloş în 2016, spre a fi reluată şi accelerată în ultimii doi ani şi jumătate, s-a bazat pe lichidarea separaţiei puterilor.

Favorizată de defecţiunile anterioare ale democraţiei româneşti, tentativa escamotării acestui procres de roll-back al incipientului stat de drept n-ar fi fost posibilă fără o presă aservită, acoperind aproape tot peisajul mediatic. În ciuda ei, românii au înţeles, în covârşitoarea lor majoritate, ce se întâmplă în esenţă. Excesul de fatalism, care domneşte între români alături de un optimism tolerând extremismul pesedist, văzut edulcorat, ca şi cum n-ar fi un pericol mortal, ca şi lehamitea, indiferenţa şi analfabetismul politic ale multora n-au împiedicat sute de mii de oameni să protesteze în ultimii ani împotriva asasinării statului de drept. Dar de ce oare nu l-au putut resuscita?

Că masivele proteste n-au oprit năvala asupra democraţiei se datorează mai multor factori. Dezbinarea, dezinformarea şi nefavorabilul context internaţional nu explică fără rest eşecul lor parţial, materializat în incapacitatea lor de a isca debarcarea regimului. Lor li s-a adaugat dezorientarea şi dezorganizarea provocate cu bună ştiinţă de regim prin numărul, frecvenţa şi agresivitatea copleşitoare ale loviturilor date instituţiilor statului de drept şi adversarilor cleptocraţiei. De pildă justiţiei, codului penal, preşedintelui şi puţinei prese încă libere. 

E, totuşi, meritul uriaş al acestor proteste şi al unui grup restrâns de români, scriitori, ziarişti şi jurişti, fie cu experienţă, fie începători în sfera politicii, de a se fi opus eficient tăvălugului, frânându-i zelul în ciuda violenţei cu care s-au năpustit mânuitorii lui să niveleze democraţia. Merite şi elogii excepţionale li se cuvin, desigur, încă de pe acum, celor pe care talazurile debordante ale insolenţei şi agresivităţii pesediste nu i-au dezechilibrat, nu i-au demotivat, nu i-au dezorientat şi nu i-au determinat să capoteze. De pildă unei ziariste ca Ioana Ene Dogioiu, care a rămas cu ochii pe mingea bezmetic trimisă în terenul advers de jucătorii pesedişti, a cules-o şi a trimis-o înapoi, punctând decisiv prin extirparea uneia din cele mai sinistre bube ale statului român. Cea ivită din aroganţa politizatei CCR.

Istoricul succes i-a reuşit jurnalistei prin victoria pe care a repurtat-o în trânta ei, o luptă vădit inegală, cu monstrul acestei politizări. În mod normal, o Curte Constituţională e ultimul şi cel mai redutabil bastion al libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor într-un stat modern, liber şi civilizat.

Or, sub conducerea lui V. Dorneanu, CCR s-a prefăcut în altceva. A devenit parte a armatei care a declarat război drepturilor românilor. Asta reiese din recenta decizie, una fără precedent, a Curţii de Apel Bucureşti. Curtea  a decis definitiv că instituţia lui Dorneanu, numită CCR, a încălcat, vai, legea. Aşa cum a reclamat Ioana Ene Dogioiu, cu ajutorul competentei Elenina Nicuţ, când a stăruit să i se respecte dreptul de a obţine acces nerestricţionat la informaţii de interes public, drept garantat de articolul 31 al Constituţiei României. Şi încălcat flagrant de CCR, dimpreună cu legea 544, violată şi ea de Dorneanu et comp în siajul Dosarului Bombonica. 

Nu e greu de ghicit în interesul cui a acţionat instituţia condusă de ex-dregătorul FSN-ist şi PSD-ist Dorneanu, încălcând drepturile unei ziariste independente de a obţine şi difuza informaţii de interes public. Dar de ce s-a expus CCR oprobriului violării Constituţiei pe care ar trebui s-o apere? Ruşinii de a deveni o Curte Neconstituţională? Sau poate chiar anticonstituţională? A riscat la ordin? Probabil.

Dar, CCR a eşuat şi din incompetenţa tipică regimului, cea cuplată la toate articulaţiile statului pesedizat cu reflexul medieval al baronilor roşii de a se crede, ca voievozii, deasupra legii şi la ani lumină peste dreptul omului de rând de a le cere socoteală şi lor şi oricărei instituţii.

Jos pălăria în faţa magistraţilor care au condamnat CCR. Aplauze li se cuvin resturilor nenivelate şi demne încă ale justiţiei, presei şi societăţii civile româneşti, care ştiu şi continuă să dea, fără frică, bătăliile decisive pentru ca țara să nu rămână repetentă. Rămâne ca, întru salvarea de bube şi extincţie a democraţiei române, să-i ajute mai eficient şi electoratul, şi partenerii occidentali ai României.