1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mentalitatea deşertică

25 noiembrie 2016

Ţara Sfântă arde. În mai multe regiuni israeliene prezumtivi atentatori au găsit o nouă modalitate de a purta război şi au dat foc, incediind zone vaste.

https://p.dw.com/p/2TF4E
Israel Waldbrände Löschflugzeug bei Haifa
Imagine: Reuters/B. Ratner

Zeci de mii de locuitori ai oraşului Haifa s-au văzut nevoiţi să-şi părăsească locuinţele fiind evacuaţi din cauza incendiilor din nordvestul Israelului. Favorizate de vânturi şi secetă, flăcările pustiesc şi alte regiuni, între care pădurile din apropierea Ierusalimului.

Întrebat joi, înainte ca poliţia israeliană să opereze arestări iar presa locală să evoce o „intifadă a flăcărilor”, dacă nu e vorba poate de un accident de genul aruncării neglijente, în pădure, a unei ţigări aprinse, am ricanat amar. "Un muc nestins azvârlit la Ierusalim nu incendiază un oraş ca Haifa, situat la o distanţă de 116 km spre nordvest. Sau invers", am spus.

Mi-am amintit instantaneu de mega-atentatele de la 11 septembrie 2001. Şeful de atunci al redacţiei româneşti al postului de radio Deutsche Welle, Emil Hurezeanu, m-a chemat în biroul său, unde urmărea stupefiat, la televizor, împreună cu Robert Schwartz, propulsarea unui avion de pasageri într-unul din cele două turnuri gemene ale World Trade Center. M-a întrebat ce cred despre insolitul eveniment.

„E terorism?” „E terorism”, am presupus, în replică, amintindu-mi de încercarea din februarie 1993 de aruncare în aer a Centrului Comercial Mondial din New York. Îmi credeam supoziţia mea coroborată de probabilitatea extrem de redusă a unei coincidenţe într-un megalopolis ca New Yorkul şi într-o lume tot mai bântuită de terorism islamist.   

În timp ce discutam a apărut la orizont şi-al doilea avion de pasageri transformat în armă de către terorişti islamişti din lumea arabă.

În reacţie la megaatentatele care au schimbat faţa lumii am scris, în octombrie 2001, un eseu intitulat „Mentalitatea deşertică”. Am respins categoric prejudecăţile şi aserţiunile stupide, lesne de invalidat, potrivit cărora mobilul unor asemenea fapte ar fi neajunsuri economico-sociale.

Am conchis că obsesia distrugerii acestui simbol al capitalismului şi democraţiei, care a fost World Trade Center, ţine între altele de o ciocnire, în lumea globalizată inevitabilă, a unor mentalităţi (şi reziduuri culturale) diametral opuse. În speţă a mentalităţii moderne, simbolizată de zgârie-nori şi aspiraţia cuceririi tăriilor, lovindu-se frontal de alta, deşertică, al cărei orizont e marcat de simplitatea pustiei, de un relief al cărei nadir e cocoaşa cămilei.     

Israel Waldbrände
Imagine: picture-alliance/AP Photo/A. Schalit

Întrebându-mă azi ce-i mână oare pe nişte prezumtivi terorişti piromani din Orientul Mijlociu să încerce să-şi mistuie în flăcări propria patrie israeliană, poate chiar şi propria casă, nu cred să se poată evita vrăjmăşia radicală, mistuitoare, pe care o iscă modernitatea.

În cauză e o inepuizabilă ură cuplată cu varii complexe de inferioritate şi superioritate. În cauză e o mentalitate a simplificării cu orice preţ a complexei lumi moderne, capitaliste, democratice,  pentru care Israelul, ca World Trade Center, e, incontestabil, un simbol puternic. Iată ce-i poate determina pe unii să încerce să-i dea foc. Iar pe mulţi alţii, în lumea arabă, să exulte şi să salute entuziast piromania teroristă.

Nota bene. Această ură implacabilă şi patologică nu e doar proprie islamismului militant ori unei părţi semnificative a lumii arabe şi islamice. În care există apreciabile segmente nepolitizate şi neinstigatoare. Iar ura celorlalte pe evrei, americani, „cosmopoliţi”, pe „plutocraţi”, (un termen cod desemnând libertatea şi democraţia liberală de tip occidental) pe „globalişti”, pe „decadentul” şi „materialistul” occident nu-i exclusivă.

E , dimpotrivă, împărtăşită global, de la nazişti şi comunişti încoace, de numeroase mişcări şi regimuri totalitare, inclusiv de putinism, inclusiv de mulţi occidentali. Curios şi semnificativ, în context, este că monstrul nihilist rezultând din întunericirea minţii şi raţiunii determină stânga extremistă din vest să susţină un regim imperialist de extremă dreaptă. În speţă, sistemul fascistoid eurasiatic şi naţionalist-bolşevic propagat de ideologii lui Putin.

Această inadecvare ideologică nu-i unică. E mai degrabă tipică. S-a spus că extremele se atrag. În fapt, nu pare să existe decât o singură extremă. E cameleonică, e formal versatilă, în fapt, dincolo de orice diferenţe ideologice, este constantă, prin ura colectivistă care o animă. Aşa se explică alianţe aparent fantasmagorice (precum cea dintre rasistul Hitler şi muftiul palestinian al Ierusalimului, al Husseini, sau cea dintre KGB şi teroriştii lui Septembrie Negru) care s-au format în repetate rânduri în trecut.

Îmi pare prin urmare clar că terorismul şi totalitarismele care le exercită au toate un vădit substrat comun.

Se vede cuprins Israelul de pârjolul unei noi intifade, a unei răzmeriţe piromane? Rămâne de văzut cât de rapid vor putea stinge flăcările autorităţile israeliene. Focul urii va mai arde sigur, mult, mocnit. Din când în când va izbucni cu violenţă. Iar mentalitatea nihilistă va mai transforma varii peisaje în deşert.

Autor: Petre M. Iancu