1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Merkel: este nevoie de renunţarea parţială la suveranitate

26 septembrie 2011

Stabilitatea uniunii monetare este în joc, aşa că pachetele de asistenţă pentru Grecia şi alte state din zona euro sunt foarte importante. Germania profită de pe urma monedei comunitare mai mult decât celelalte ţări.

https://p.dw.com/p/12gTK
Angela Merkel, în platoul ARD, alături de moderatorul Günther JauchImagine: dapd

Săptămâna aceasta este programat, în plenul Parlamentului de la Berlin, votul privind extinderea paraşutei euro (aşa numitul EFSF). "Îmi doresc o majoritate a mea şi sunt convinsă că o voi primi", s-a arătat stăpână pe sine şefa Execuitivului federal, în talk-show-ul difuzat duminică seara de primul canal al televiziunii publice, ARD.

Pe de altă parte, Angela Merkel a exclus asocierea votului de joi din Bundestag cu un test legislativ de încredere în Guvern. Aceasta, în condiţiile în care opoziţia, care susţine proiectul european avansat de Cabinetul federal, vorbeşte despre un sfârşit al actualei coaliţii majoritare, dat fiind că cel puţin 19 parlamentari din partidul Angelei Merkel (CDU) şi din gruparea alături de care guvernează (liber-democraţii) vor vota împotriva demersului european al Executivului.

În ce priveşte rezolvarea problemelor Europei, Merkel nu concepe măsuri radicale, de genul anulării parţiale a datoriilor Greciei sau revenirea la marca germană. Prima variantă, deşi pare simplă, ar zdruncina credibilitatea Europei în faţa investitorilor.

2-Euro Münze
Renunţarea la euro, exclusă de BerlinImagine: picture-alliance/dpa

"Cine ar mai aduce bani în Europa?", a comentat Merkel, excluzând, în egală măsură, şi varianta a doua, pe motiv că revenirea la marca germană ar costa prea mult exporturile Republicii Federale.

În schimb, a adăugat cancelara, mecanismele europene ar trebui să ofere soluţii pentru insolvenţa ordonată a statelor supraîndatorate. Acest lucru ar putea intra în dezbaterea parlamentară germană la începutul anului următor.

Şefa Executivului regretă absenţa unui instrument prin care să poată fi constrânse acele state care nu respectă angajamentele comunitare şi, în acest context, nu a exclus modificarea tratatelor europene în vigoare.

Pentru viitor, Angela Merkel consideră necesar un drept de intervenţie şi sancţionare în cazul ţărilor ce nu respectă prevederile pactului de stabilitate. Aceasta nu exclude renunţarea parţială la suveranitate.

"Ar trebui să putem aduce o ţară cel puţin în faţa Curţii Europene de Justiţie", a punctat şefa Executivului de la Berlin. "E nevoie de o instituţie care să spună că cine nu vrea să respecte tratatele este obligat să o facă", a conchis Angela Merkel, în interviul televizat difuzat duminică seară pe postul de televiziune ARD.

Autor: Michael Wehling / icş
Redactor: Ovidiu Suciu