1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Newsweek.ro: Mișmaș de zile mari al lui Tudorel

1 octombrie 2019

După o încercare ratată, Tudorel Toader a reușit, în final, să-și ducă la îndeplinire planul de a-l muta pe fiul său de la țară într-un cabinet propriu, în municipiul Iași.

https://p.dw.com/p/3QXmx
Tudorel Toader
Imagine: Getty Images/AFP/D. Mihailescu

Vă vine sau nu să credeți, pentru asta și Tudorel Toader s-a făcut notar. Este unicul rector-avocat-notar din România.

Planul A a căzut

De câteva zile, într-un spațiu din centrul municipiului Iași a fost pusă ”firma” Societății Profesionale Notariale Toader. Lipsa prenumelui face parte din planul mai mare de disimulare și aducere a fiului său cel mare, Ionuț Alexandru, din postul de notar în comuna Răchiteni în municipiul Iași.

Un plan anterior eșuase în toamna anului trecut, atunci când, pentru prima data după 2013, Ministerul Justiției condus de Tudorel Toader scosese la concurs un post de notar în municipiu pentru cei care voiau să se transfere aici din alte localități.

Ce coincidență: printre cei înscriși s-a aflat și Ionuț Alexandru, notar de Răchiteni, dar asociat la un cabinet din municipiu. Un fel de ”mâna a doua”, poziție care nu îi convenea.

Ce ghinion: juniorul a ieșit de-abia pe locul al treilea și a trebuit să își amâne transferul într-un cabinet al său.

Salvarea a venit de la tăticu'

Pe de altă parte, parcă în preîntâmpânirea acestui eșec, în vara lui 2018, seniorul a fost primul fost judecător al Curții Constituționale (CCR) care a cerut să beneficieze de o lege intrata în vigoare cu câteva săptămâni mai devreme. Această lege prevedea că foștii judecători de la CCR pot deveni notari fără concurs prin Ordin al Ministrului Justiției. La acel moment, adică al lui. Ca să nu existe probleme, Toader l-a delegat pe un secretar de stat din Minister să-l facă notar și apoi, deoarece acest post era incompatibil cu funcția de ministru, s-a suspendat din breasla notarilor.

Așadar, postul era pus deoparte și a rămas așa până recent. Astfel, în lista notarilor publici din România, document publicat, pe 2 august 2019, de Ministerul Justiției, în Monitorul Oficial, Toader era încă suspendat, iar fiul său figura la Răchiteni – renunțase de vreo două luni la asocierea din municipiul Iași, deoarece tăticul avea pus la punct planul izbăvitor.

Sarabanda suspendărilor

Astfel, în primăvara acestui an, familia Toader a antamat un spațiu în centrul Iașului, între sediile Casei Județene de Pensii și Serviciului Român de Informații. Apoi, fapt confirmat de președintele Camerei Notarilor Publici Iași, Claudiu Cheptine, Toader Senior a renunțat la suspendare, a devenit notar activ și l-a adus lângă el, în calitate de asociat, pe Ionuț Alexandru.

Citiți articolul integral pe Newsweek.ro.