Mila noastră occidentală cea de toate zilele

Auzim mereu aceleaşi argumente postmoderne şi relativiste cultural, avertizându-ne să nu ne avântăm excesiv în susţinerea nefericiţilor acestei lumi care ne reclamă stăruitor ajutorul. Mila noastră occidentală ar avea limite, ni se spune. Şi ni se mai sugerează că nu am putea chipurile să ne asumăm ajutorarea unei lumi întregi (a 3-a fireşte). Că nici dacă am vrea n-am putea pune capăt tuturor tragediilor, tiraniilor şi terorismelor întrucât mijloacele noastre n-ar fi suficiente. Şi chiar "dacă am putea orice, n-am dispune de legitimitatea morală de a ne angaja", întrucît orice pretenţie de universalism al ideii inviolabilităţii demnităţii umane, a celei democratice, a drepturilor omului ar fi doar un mascat "imperialism occidental".

Să-i lăsam deci pe nordcoreeni să flămânzească în voie. Să-i lăsam pe irakieni de capul lor să se măcelărească între ei. Să nu-i mai supărăm pe Miloşevicii şi Saddamii acestei lumi, că deh, ”fiecare popor îşi merită conducătorii pe care-i are”. Să ne ferim deci să le dăm lecţii guvernanţilor islamişti de la Kartum. Să-i lăsăm în pace să-şi trimită în continuare bandele de "giangiavizi” arabi să extermine populaţia africană din Darfur, fără să le pese nici cât negrul de sub unghiile lor de miliţieni călare de faptul că-şi lichidează proprii coreligionari. Să le permitem poate, prin urmare, şi teroriştilor să se arunce în voie în aer (câtă vreme nu ne silesc să explodăm şi noi împreună cu restul victimelor lor ce-i drept nevinovate, dar îndepărtate). "America să facă bine şi să-şi vadă de treabă", renunţînd la combaterea violării drepturilor omului ”prin violări ale drepturilor omului” şi a totalitarismului ”prin instrumente totalitare de felul celor de la Abu Ghraib”. La rigoare, n-ar fi rău să întoarcem pudic privirea şi să ne facem că n-am auzit nimic despre modul în care staliniştii rusofoni de la Tiraspol îşi sugrumă cultural copiii basarabeni de expresie română încăpuţi sub knutul lor. Iar iranienii n-au decât să-şi construiască bomba atomică, fiindcă tot n-o vor arunca de-asupra occidentului, dacă vestul ”imperialist” îşi va face în fine temele de casă autocritice şi va înţelege într-un târziu cât de important e să respecte diferenţele cultural-religioase, între care, în special, nevoia inerentă persanilor de a trăi sub un regim fundamentalist-islamic. Că, la urma urmei, arabii ar fi ”structural incapabili de democraţie”.... şi aşa mai departe.

Mărturisesc sincer că m-am săturat până peste cap de aceste recurente pseudoargumente zise progresiste avansate fără milă de "oamenii de bine" ai apusului (şi susţinute nu întâmplător din răsputeri de satrapii din orient şi de aiurea). De la căldurică, din libertatea şi prosperitatea lor la care n-ar renunţa în ruptul capului spre a deveni, să zicem, norcoreeni sau cubanezi aceşti oameni de bine progresişti speră acum din toată inima să piardă Bush alegerile. (Ca şi cum sub Kerry politica externă americană s-ar schimba în datele ei esenţiale - ce himeră!). Tot ei preferă fireşte să ignore sistematic realităţile. Să ”uite” că în Irak şi Afganistan în ciuda tuturor greutăţilor cu care mai au de luptat, 55 de milioane de oameni şi-au recăpătat totuşi, fie şi precară, libertatea, scăpând de tiranii asasine în masă. Cu aceiaşi consecvenţă, ”oamenii de bine” din apus omit să-şi amintească de faptul că în Balcani intervenţia NATO (nesusţinută de Consiliul de Securitate ONU decât postfestum, după ce Rusia s-a văzut marginalizată de operaţiunea militară în curs) a pus capăt unui ultrasângeros război fratricid. Memoria îi părăseşte şi în privinţa nazismului, care n-ar fi luat nicicând sfârşit fără decizia aliaţilor de a lupta necondiţionat şi până la capăt împotriva lui Hitler.

Mă întreb doar cât va trebui oare să mai aşteptăm până ce şi sudanezii terorizaţi vor avea în fine parte de ”imperialismul” milei noastre cea de toate zilele.