Mirosul emanat de oameni

Răspunsul, afirmativ, la întrebarea: „are fiecare om un miros specific?“ a fost dat recent de Dustin Penn şi echipa sa de la Institutul Konrad-Lorenz de Etologie din Viena. Biologii au demonstrat ştiinţific acest lucru în cadrul unei cercetări, ale cărei rezultate au fost publicate în „ Journal of the Royal Society Interface“.

La baza acesteia a stat analiza compoziţiei chimice a transpiraţiei unui număr de 197 de adulţi participanţi la studiu. Cercetătorii au stabilit pe de-o parte că aceasta este diferită de la individ la individ şi pe de altă parte că există diferenţe generale între mirosul femeilor şi cel al bărbaţilor.

Metodologia aplicată de cercetători

Cercetătorii au luat în decurs de 10 săptămâni câte 5 probe de transpiraţie de la subsuoara celor 197 de subiecţi. Cu ajutorul unui spectrometru de masă, ei au reuşit să identifice peste o mie de substanţe diferite. Pentru a fi analizate, probele au fost mai întâi vaporizate, apoi pulverizate printr-un câmp magnetic puternic. În funcţie de greutate şi sarcină electrică, componentele au fost deviate diferit, ceea ce a permis unui sensor să stabilească identitatea substanţelor.

Aproape 400 de compuşi diferiţi au reapărut mereu în probe. Biologii au urmărit să vadă dacă diferenţele sunt mai mari între indivizi sau de-alungul timpului la unul şi acelaşi individ? Prin compararea concentraţiilor celor 400 de substanţe, Dustin Penn şi colegii săi au reuşit să întocmească pentru fiecare persoană testată un profil unic al mirosului.

Compoziţia chimică a transpiraţiei ar putea fi determinată genetic şi este posibil ca ea să joace un rol important în alegerea partenerului. Femeilor subiecţi li s-a cerut să miroasă transpiraţia unor t-shirt-uri purtate de bărbaţi. Ele au arătat o preferinţă pentru mirosurile cămăşilor purtate de acei bărbaţi care prezentau o configuraţie genetică a aşa-numitelor gene MHC diferită de a lor. Moleculele MHC conferă unicitate sistemului imunitar al fiecărui om.

Posibile aplicaţii viitoare ale teoriei mirosului

Diversitate în ceea ce priveşte genele MHC la părinţi promite un sistem imunitar robust pentru copii. Oamenii pot recunoaşte aşadar după miros dotarea imun-genetică a vis-a-vis-ului lor, optând în mod inconştient pentru acei parteneri care le completează propria dotare genetică. Nu este clar - admite Dustin Penn - dacă mirosurile preferate au într-adevăr efect asupra alegerii partenerilor.

Numai dacă s-ar dovedi că unele din substanţele găsite sunt reglate de genele MHC, atunci acesta ar fi un indiciu convingător al legăturii dintre sistemul imunitar, miros şi alegerea partenerului. Se înţelege că întreaga discuţie se poartă la nivel pur biologic. În realitate intervin factori atât de numeroşi de natură socială, economică, estetică, încât de mult nu se mai poate vorbi la om de o alegere a partenerului pe criterii imuno-genetice.

În identificarea biometrică ar putea apărea acum, alături de amprentele digitale şi cele genetice, un nou factor de recunoaştere a individului: mirosul. Un sistem de sensori ar putea prezenta un profil individual specific al mirosului, care, la aeroporturi de pildă, asemenea imaginii irisului sau amprentelor digitale, ar putea fi comparat cu o bază de date. Dat fiind că substanţele mirositoare din transpiraţie există în concentraţii foarte mici, acest lucru nu este încă posibil cu tehnica actuală.

Nikos Papamichail de la Institutul de Chimie fizică al Universităţii din Tübingen, care realizează astfel de sisteme de sensori, consideră că, în timp, proiectul ar fi realizabil. Doar că, la punctul de frontieră, călătorii ar trebui să facă nişte exerciţii de gimnastică, pentru a produce suficientă transpiraţie pentru probă.