Miza numirii procurorilor

Numirea procurorilor conţine 2 mize importante. Prima dintre ele este foarte disputată şi ţine de relaţia politică cu Comisia de la Bruxelles. Comisarul European pentru Justiţie, Viviane Reding şi Catherine Day, secretarul general al Comisiei, au cerut guvernului de la Bucureşti să adopte o procedură de numire care să nu lase loc la nicio suspiciune. Ce înseamnă acest lucru poate fi desigur interpretat, dar, în principiu, ministrului de Justiţie i s-a solicitat ca toate etapele selecţiei să fie transparente în aşa chip, încât „să convingă pe cei mai buni candidaţi să participe la concurs”.

Şi acest lucru e interpretabil, mai ales în viesparul politicii româneşti, dar cu bunăvoinţă se poate găsi o formulă care să nu sperie pe nimeni. Se ştie din trecut că unii nu participă la aceste competiţii pentru că se tem că sunt dinainte aranjate. Dacă oamenii sunt încredinţaţi că numirile se fac după criterii politice şi că bilanţul personal nu are nicio greutate, atunci preferă să stea deoparte. Problema este că Daniel Morar a apucat deja să spună că nu participă la o farsă, ceea ce a fost de natură să arunce o umbră asupra întregului proces. O salvare a venit însă din partea Laurei Codruţa Kovesi care, spre deosebire de Morar, a aplicat pentru funcţia de procuror şef al DNA. Prezenţa ei pe lista de concurs pare o garanţie că selecţia preliminară nu a fost pilotată politic.

Ministerul Justiţiei a publicat vineri lista cu toţi candidaţii printre care se află nu doar însăşi fosta şefă a Parchetului, ci şi unii dintre colaboratorii ei de până acum sau procurori DNA şi DLAF. De asemenea a publicat lista candidaţilor pentru şefia Parchetului general printre care nu se află însă Daniel Morar. A fost respinsă doar candidatura fostului procuror militar Dan Voinea din motive pur formale.

Nu e clar dacă interviurile care se vor desfăşura între 23 şi 25 octombrie vor fi publice sau nu. Un membru CSM, judecătorul Cristi Danileţ propunea ca interviurile să fie publice, dar ministrul justiţiei pare foarte reticent. Este sigur însă că participarea presei ar putea fi un fapt de transparenţă în sensul formulat de Comisia europeană, deşi experienţa ne arată că prezenţa presei alterează uneori calitatea unei dezbateri sau libertatea unor deliberări. Nici întâlnirile dintre comisarul Reding şi miniştrii români ai Justiţiei nu au fost publice.

În orice caz, Comisia este aceea care redactează rapoartele privitoare la MCV şi de aceea ar fi logic ca ministrul de Justiţie să facă în aşa fel încât să câştige încrederea responsabililor europeni. Mai înainte de orice, ministrul Mona Pivniceru ar trebui să fie preocupată de încredere şi mai puţin de mândria sau suveranitatea personală. Un raport prost la sfârşitul anului va apăsa greu asupra credibilităţii guvernului şi va amâna şi mai mult accesul României în spaţiul Schengen. Indiferent de sentimentele pe care guvernul USL le nutreşte faţă de Viviane Reding, o bună colaborare cu Comisia Europeană este, în cele din urmă, un fapt de inteligenţă şi pragmatism şi nu ştirbeşte în niciun fel proiectele politice ale alianţei.

A doua miză, foarte discretă, dar care pe termen lung este chiar mai importantă, ţine de sentimentul oamenilor din sistem că au şanse egale şi că meritul contează. Toate instituţiile au fost politizate în România şi nici DNA nu a scăpat de cele mai negre suspiciuni. Or, dacă actualul guvern dă impresia că doreşte să-şi ia revanşa, numind un contra-Morar la conducerea DNA sau un contra-Kovesi la conducerea parchetelor şi că nu vizează alt scop decât să-şi pedepsească rivalii, atunci spirala vicioasă a politizării va continua.