Modelul francez și reforma Justiției românești

Arătam recent că ministrul Justiției greșește atunci când instituie un control ierarhic foarte strict al activității unui procuror, dar poate că defectul cel mai mare ale legii este altul. Este vorba de modul în care este concepută Inspecția Judiciară. Procurorul lucrează oricum într-o organizare ierarhică și este nevoit să dea explicații superiorilor săi de modul cum își conduce ancheta, dar Inspecția Judiciară este organismul care exercită acțiunea disciplinară inclusiv asupra judecătorilor.

Este grăitoare reacția de primă instanță a unui judecător: ”Personal - scrie pe blogul său judecătorul Cristi Danileț - nu aș vrea să fiu magistrat anchetat de Inspecția Ministrului, am prins vremuri când decapitările se făceau prin intermediul Inspecției MJ. Aș vrea să văd însă propunerile în scris și a stabili exact legătura MJ-IJ”.

Între timp au fost publicate propunerile în scris și putem observa că Inspecția Judiciară ar deveni un organism cu strictă subordonare față de ministru, care, la limită, s-ar putea transforma într-o poliție a magistraților aflată la dispoziția acestuia.

Deunăzi, ministrul Justiției, Tudorel Toader, se apăra în fața criticilor care i-au fost adresate, aratând că legea sa urmează modelul din Franța, unde Inspecția Judiciară este plasată sub directa autoritate a ministrului de Justiție, la fel ca în alte câteva țări europene.

Acest lucru este adevărat. Dar ar trebui precizat că și în Franța, odată cu reorganizarea recentă a sistemului, a fost exprimată temerea că independența puterii judecătorești ar avea de suferit. De aceea, Consiliul de Stat ( o instituție care nu există ca atare în România) a impus ca legea să conțină garanții explicite că Inspecția Judiciară  nu va aduce atingere puterii judecătorești, precizându-se că investigațiile inițiate la ministerul de Justiție nu vor avea niciodată ca obiect ”un act jurisdicțional determinat”.

Unii au pretins că precizarea ar fi fost redundantă, deoarece inspecția judiciară funcționase sub autoritatea minstrului de justiție încă din 1964, fiind limitată prin tradiție la verificarea funcționării instituțiilor sub aspect formal, la studii tematice și anchete administrative pre-disciplinare. Prin urmare Inspecția judiciară din Franța nu a făcut niciodată anchete disciplinare propriu-zise, iar mai nou, după reorganizarea de anul trecut, au fost luate precauții suplimentare.

În ce constau ele? Este foarte instructiv să le evocăm în contextul dezbaterii românești. Potrivit proiectului propus de ministrul Tudorel Toader, inspectorul șef și adjunctul acestuia sunt numiți de ministrul justiției în urma unui concurs de proiecte. În Franța însă, inspectorii șefi sunt numiți prin decret de Președintele Republicii la propunerea ministrului de Justiție, cu avizul CSM, la fel ca Procurorul general. Nimeni nu l-a silit pe ministrul Tudorel Toader să invoce tocmai modelul francez, căci acesta îi invalidează proiectul mai abitir decât orice model concurent.

În concluzie, sistemul francez, pe care, într-adevăr, l-a urmat organizarea judiciară românească, a căutat să limiteze puterea ministrului de Justiție sau, mai exact, să-i îngrădească acestuia posibilitatea de a interfera în actul de justiție. În plus, s-a căutat prevenirea politizării Inspecției Judiciare și prin  practica instituțională, CSM francez organizând audierea candidaților la posturile de inspectori așa cum se face și cu procurorii șefi (cf. Jean-Jacques Urvoas,  http://www.dalloz-actualite.fr/)

Revenind la proiectul ministrului Tudorel Toader, nu găsim în textul său nicio garanție explicită sau măcar conținută în procedură că Inspecția Judiciară nu va interfera în actul de justiție. Mai mult, există prevederi care lasă loc la cele mai sumbre presupuneri, așa cum se vede la art. 109 indice 10, aliniatul b, unde se arată că Inspecția Judiciară ”efectuează verificări la instanțele de judecată în legătură cu respectarea normelor procedurale privind primirea cererilor, repartizarea aleatorie a dosarelor, stabilirea termenelor, continuitatea completului de judecată, pronunțarea, redactarea și comunicarea hotărârilor, înaintarea dosarelor la instanțele competente, punerea în executare a hotărârilor penale și civile și informează pe ministrul justiției, formulând propuneri adecvate.”

Dar poate diferența cea mai mare dintre proiectul de lege aflat în dezbatere și pretinsul model francez este că în Franța inspectorul judiciar nu face propuneri de sancțiune, misiunea aceasta revenind integral CSM. Or, în varianta românească inspectorul face o cercetare disciplinară în toată regula și formulează, așa cum se vede mai sus, ”propuneri adecvate”.

Desigur sunt multe altele de spus, dar este important să vedem că versiunea ministrului Toader își trădează modelul invocat chiar prin părțile esențiale.