1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Moldova, armă împotriva Kremlinului?

10 aprilie 2009

La Chişinău, preşedintele Voronin a cerut Curţii Constituţionale să ordone renumărarea voturilor. Protestele din Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost supendate până luni. Se pregăteşte totuşi o revoluţie?

https://p.dw.com/p/HUOy
Pe baricade!Imagine: AP

În ciuda numărului redus de protestatari care au răspuns vineri apelului de a participa la un miting non-violent în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, sunt semnale care indică o posibilă "revoluţie colorată" în Republica Moldova. Termenul are legătură cu "Revoluţia Portocalie" din Ucraina şi cu cea trandafirie din Georgia şi apare în analiza "Stratfor", o companie de informaţii şi analize, cunoscută şi sub numele de "CIA din umbră".

Interesantă este ipoteza lansată în respectivul raport, potrivit căreia o implicare a Statelor Unite ale Americii în politica Chişinăului ar putea reprezenta o demonstraţie pentru Kremlin, care ar înţelege astfel că există pârghii care să zdruncine serios poziţia Rusiei.

Din perspectivă occidentală, Moldova şi Belarus pot deveni instrumente de manipulare în conflictul mocnit dintre est şi vest. "Scoaterea Ucrainei de sub influenţa Kremlinului s-a demonstrat a fi un demers dificil, fiindcă Ucraina este prea mare, complexă şi descentralizată. În schimb, Moldova şi Belarus au avantajul unei poziţii geografice atractive, o mărime digerabilă şi o cultură compatibilă pentru a fi considerate candidate la intrarea în lumea occidentală. Apropierea culturală şi geografică a Moldovei de România (combinată cu suprafaţa şi populaţia de dimensiuni reduse) o transformă în candidatul perfect pentru încorporarea în sfera vestică, la fel cum apropierea culturală şi geografică a Germaniei de Est de Germania de Vest a devenit prima ţintă a îndepărtării comunismului din Europa", se arată în analiza Stratfor.

Şicane pentru Obama

Reprezentanţii acestui "CIA din umbră" apreciază că Rusia a fost ofensivă în 2008, în conflictul cu Georgia, dar că strategia a devenit şi mai vizibilă o dată cu instalarea noului locatar de la Casa Albă. "Kremlinul crede că îl poate testa pe Obama, care este tânăr şi lipsit de experienţă, la fel cum Hruşciov l-a testat pe John F. Kennedy la începutul anilor 60", se mai arată în analiza citată.

În aceste condiţii, este evident că o nouă revoluţie va deranja Moscova. Tocmai pentru a evita proteste de masă, Kremlinul a plasat 2.800 de soldaţi ruşi în regiunea separatistă Transnistria.

Screenshot Twitter Logo Bitte auch als Screenshot präsentieren
Imagine: twitter

Numită şi "Revoluţia Twitter", de la platforma de comunicare prin care tinerii şi-au transmis mesajele legate de participarea la proteste, noutatea acestui tip de comunicare indică din nou o posibilă implicare a unor organizaţii străine. Considerată drept una dintre cele mai sărace ţări din Europa, Moldova găzduieşte totuşi organizaţii non-guvernamentale, precum USAID şi National Democratic Institute(NED). Ar putea fi greu de înţeles, cum tinerii cu posibilităţi materiale reduse beneficiază de telefoane mobile de ultimă generaţie, care facilitează comunicare prin twitter. Există voci care nu ezită să facă legătura cu USAID şi NED, care ar fi colaborat cu CIA şi în eforturile de înlăturare de la putere a preşedintelui Venezuelei Hugo Chavez, o încercare eşuată.

Revenind la situaţia din Republica Moldova, singura certitudine în acest moment este îngreunarea comunicaţiilor, blocarea temporară a platformei twitter şi a reţelelor de telecomunicaţii.

AUTOR: Alina Kuehnel

EDITOR: Ioachim Alexandru