Burkintoleranţe

Consiliul de Stat al Franţei a optat pentru a suspenda interdicţia purtatului de burkini. Aceasta, după ce dezbaterea cu privire la burci s-a accelerat masiv, părăsind rezonabilul spre a se repezi pe urma vertiginoasei închideri a societăţilor care bricolează de zor la noi ziduri şi limite, din America lui Trump şi până în Franţa Frontului Naţional, din Europa Alternativei pentru Germania şi până în Ungaria lui Orban. Căci, ajungând la burkini, e departe de a se fi ameliorat.

Dimpotrivă. În siajul fricii de terorism starea de spirit s-a precipitat în vest către somnul raţiunii şi a ajuns să nască noi căpcăuni, vârcolaci, bestii cu tentacule şi harpii. Zmei şi monştri in corpore înnebuniţi să îngurgiteze libertăţi cetăţeneşti.

Discuţia a scăpat de sub control, infestând minţile şi comportamentele unor europeni prin tradiţie net mai puţin liberali decât locuitorii lumii noi. În care guvernanţii canadieni de stânga, bunăoară, au admis, mai nou, ca în spectaculoasa poliţie călare zisă Royal Mounted Police să funcţioneze nu doar tradiţionalii domni cu tunici roşii, pălării cu borul larg şi diagonale cafenii, ci şi musulmance cu hijab, cum i se spune unui tip de văl islamic.

Anterior, aceeaşi legendară poliţie îi admisese în rândurile ei pe curjoşii imigranţi sikh, credincioşi originari din India care, ca biblicul Samson, îşi cultivă podoaba capetelor. Şi o ascund sub un turban. Prezenţa lor în poliţia germană sau franceză pare, pe moment, o utopie. În răstimp, ţărmurile însoritei Franţe au devenit scene de vânătoare ca-n codrul des. Se pândesc şi hăituiesc însă nu căprioare ci purtătoare de burkini, cum îi zice costumului de baie proiectat cândva de o libaneză, în Australia, spre a le permite musulmancelor din familii fundamentaliste să ia parte la cursuri de înot.

Că, umilindu-se femei, nu se contribuie la integrarea lor pare a nu le mai păsa multora. Or, burkini, evident, nu-i burqa şi nici niqabul sau chadorul. E o variantă admisibilă, deloc riscantă, de înveşmântare modestă. E menită să estompeze la malul apei sexualitatea şi atracţia eternului feminin, fiind compatibilă cu stricteţea morală reclamată de forme fundamentaliste de religiozitate avansată, pe care o afişau până acum un secol şi creştinii, mai peste tot în America sau Europa, când făceau plajă. Pe care o afişează şi azi evreicele religioase, în Israel sau aiurea.

Sensibilizaţi de vărsările de sânge teroriste comise şi în vest în serie, în numele islamului, precum şi de o corectitudine politică hotărâtă să falsifice realitatea, francezii, beglienii şi germanii dau semne că şi-au pierdut răbdarea. Tot mai mulţi se arată radical incapabili să suporte orice soi de modă musulmană. Şi orice variaţie de la norme. În Germania, 81 la sută din cetăţeni favorizează o interdicţie parţială a purtatului de văl islamic integral. Peste jumătate optează pentru interdicţia lui totală. Tot mai puţini diferenţiază. Tot mai puţini înţeleg deosebirea, totuşi notabilă, dintre burqă şi burkini, ori se arată interesanţi de existenţa unor nuanţe şi discrepanţe.

Or, idiosincraziile totale, ostracizând şi prigonind orice excentricităţi, nu mai au nimic de-a face cu democraţia liberală, cu statul de drept şi cu protecţia drepturilor şi libertăţilor. Vineri, o lume întreagă aştepta cu inima cât un purice intolerant verdictul Consiliului de Stat al Franţei judecând protestul unui grup antiislamofob împotriva interdicţiei pronunţate de circa 30 de primării franceze, hotărâte să elimine femeile cu burkini de pe plajele Coastei de Azur. Verdictul, neîndoielnic salutar, i-a dezamăgit, căci, în mod înţelept, a a suspendat interdicţia cu pricina.

Problema de principiu însă nu s-a rezolvat. Că autorităţile procedează tot mai susţinut, în vestul Europei, la întocmirea de liste tot mai lungi de prohibiţii vizând portul musulman e un fenomen doar până la un punct firesc. E, nu în ultimul rând şi expresia unui climat toxic. Unul provocator de temeri exacerbate de atentatele aberant justificate prin interpretări literale ale Coranului. Din cauza cărora s-a răspândit o isterie răpind pofta prea multora de a accepta argumentele apărătorilor drepturilor omului, chiar şi când sunt de bun simţ, iar invalidarea lor e logic imposibilă, fără să se arunce în aer piloni de bază ai statului de drept.

A privi purtatul de burkini ca un semn de înapoiere, de misoginism, de înjosire şi discriminare a femeilor ori de câte ori nu e decizia lor liberă, responsabilă şi asumată poate fi, la rigoare, în regulă, fără să justifice noi abordări normative. Spre deosebire de vălul islamic integral, purtatul de burkini nu poate fi imaginat ca simbol politic, ori apt să constituie realmente un risc de securitate. Concomitent, nu poate tulbura ordinea publică, decât din unghiul celor înclinaţi să-i culpabilizeze pe minoritari pentru fărădelegile unor majoritari şi al unei abordări colectivist, scuipând pe libertatea de conştiinţă şi pe libertatea religioasă.

Toxica atmosferă europeană e însă doar în parte rezultatul seriei de atentate islamiste, menite să arunce în aer tocmai democraţiile şi statele de drept, cu tot cu respectul lor faţă de individ şi de drepturile sale. E şi consecinţa iliberală a unor milenii de profundă intoleranţă religioasă, întemeiată În Europa pe pretenţii bisericeşti de posesie a adevărului absolut. E efectul unor secole de ostilităţi tribale, naţionale şi rasiale care s-au imprimat indelebil pe forma mentală a europenilor.

Înainte de orice e, însă, fructul otrăvit al unor societăţi îndelung tutelate şi minţite. E reacţia liberticidă de respingere a prelungitului negaţionism, el însuşi liberticid, al unor elite de stânga stăruind, de mai bine de un deceniu şi jumătate, în numele drepturilor minorităţilor şi al unei democraţii ultraliberale, să falsifice sistematic realitatea. Să pună un delirant semn de egalitate între credinţe perfect compatibile cu umanismul, laicitatea şi democraţia, precum iudaismul şi creştinismul, pe de o parte, şi o variantă de monoteism încă necoaptă în materie de conceptualizare a despărţirii statului de religie, pe de alta. Ori să nege existenţa oricărei legături între masacre şi religia rău înţeleasă pe care şi-o asumă teroriştii.

A dovedi balaurul cercului vicios alcătuit din cortegiul de iliberalisme cotropind din varii direcţii, şi nu în ultimul rând din interior, lumea cândva liberă, va reclama mai mult decât decizia salutară cu privire la burkini a Consiliului de Stat al Franţei. Va presupune un efort comparabil cu al lui Tristan. Cu al lui Siegfried. Sau cu al Sfântului Gheorghe.