Mozart în pustietate

Primăvara lui 2008: undeva între comunele Giubega şi Maglavit, la o sută de metri de Dunăre, între două aripi de înger desenate pe o tablă scrie alb pe negru: “Portul Cultural Cetate”. Cică pe aici ar fi umblat acum 70 de ani Dumnezeu, care i-a dezlegat limba ciobănaşului mut ajuns faimos sub numele de Petrache Lupu. Astăzi, prin camerele unei foste ferme de purcei socialişti nu se mai preumblă Dumnezeu, ci nouă tineri muzicieni ale căror instrumente aruncă valuri de muzică clasică peste câini şi peste poeţi, peste găini şi peste politicieni, peste pescari şi peste jurnalişti. Cu toţii formează publicul concertului de muzică camerală organizat la sfârşitul unei săptămâni de workshop-uri derulate în cadrul programului de burse Sonoro-Interferenţe. Proiectul iniţiat de Răzvan Popovici, cu sprijinul Fundaţiei Principesa Margareta şi a poetului Mircea Dinescu, oferă tinerilor muzicieni selectaţi oportunitatea de a studia alături de artişti europeni celebri.

De ce au ales drept cadru al primei lor întâlniri, pustietatea idilică a portului de la Cetate, ne spune chiar violistul Răzvan Popovici: “Am căutat un loc liniştit, calm şi fără zgomot, pentru a găsi liniştea necesară pentru a face muzică nederanjaţi de grabă, stress şi claxoane. Prima staţiune a workshop-ului Sonoro-Interferenţe 2008 este aici. Al doilea workshop va avea loc în septembrie la Castelul Banffy de lângă Cluj, tot un loc incredibil”.

Păşind cumpănit prin iarba proaspăt răsărită pe melodii de Elgar şi Mozart, se apropie gazda, poetul Mircea Dinescu, cel care a pus la dispoziţia muzicienilor casa de pe malul Dunării. Tacticos şi mulţumit ne spune că aici, la el acasă, tinerii artişti:

„Au găsit libertate. În general când Ministerul Culturii are o iniţiativă ea e destul de seacă şi formalistă. Aici toată lumea e liberă, de la micul dejun care se ia de dimineaţă până seara. Nu există constrângeri de nici un fel. Natura ajută destul de mult, mai e şi boarea Dunării. Aici şi câinii, şi pisicile şi oamenii se simt bine”.

Să nu vă închipuiţi că Portul Cultural Cetate are aerul fin al unei vile de vacanţă. Pontonul e vechi şi garnisit de cauciuri. La umbra unor salcâmi imenşi stau tolăniţi de-a valma în iarbă câini, violonişti şi plase de pescuit. Nu se vorbeşte mult dar se cântă din belşug. Dunărea şi ţăranii olteni sunt cuprinşi de-o stranie muţenie. Aici, în locurile pe unde cică ar fi umblat Dumnezeu, tăcerea timpului e când şi când tăiată de Cvintetul de Coarde în Do major al lui Mozart. Undeva pe Dunăre, între Maglavit şi Giubega...