1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Multe întrebări rămase deschise

Ulrich Leidhold/ Catrinel Preda24 noiembrie 2008

Parlamentarii irakieni au fixat data de miercuri 26 noiembrie ca zi a supunerii la vot a acordului de securitate cu SUA care prevede retragerea forţelor americane înainte de sfârşitul anului 2011

https://p.dw.com/p/G0Sm
O sesiune a parlamentului irakianImagine: picture alliance/dpa

La prima vedere acest acord este menit să creeze claritate. Retragerea trupelor americane din Irak până la finele anului 2011, conform înţelegerii negociate între Bagdad şi Washington reprezintă o imensă provocare logistică care s-ar putea dovedi a fi imposibilă dacă preşedintele desemnat Barack Obama va decide ca retragerea trupelor să aibă loc mai devreme.150.000 de soldaţi ca şi zeci de mii de piese de echipament vor trebui să fie repatriate în trei ani. Generalul Charles Anderson a precizat că :”suntem aici din 2003 şi am acumulat mult. Armata terestră posedă în Irak aproape 20.000 de camioane, vehicule blindate rezistente la mine şi vehicule de luptă ca şi 470 de helicoptere, fără a număra stocurile de muniţii, depozitele de alimente şi spitalele. Retragerea trupelor americane după războiul din Golf în 1991 a durat aproape un an de zile. Trupele vor părăsi Irakul pe calea aerului iar echipamentele vor fi transportate prin Kuweit. Sarcina gigantică a retragerii trupelor americane necesită doi până la trei ani a afirmat cu prudenţă şeful statului major american Michael Mullen, atrăgând atenţia că acest ritm va depinde de condiţiile de securitate.

De mai multă vreme Washigtonul a cerut să aibă baze militare permanente şi consilieri în Irak. Petrolul şi Iranul îndreptăţesc conducerea americană să dorească aşa ceva.

În timp ce conducerea irakiană consideră acordul un deal bine negociat, adversarii fundamentalişti ai guvernului de la Bagdad văd lucrurile cu totul altfel. Şi anume , ca o continuare a ocupaţiei străine, ca dictat colonial asemănător cu acordul britanico-irakian din 1932 care a cimentat dominaţia Londrei decenii la rând. Poporul irakian respinge nu doar prezenţa trupelor americane. El nu are încredere nici în promisiunile politicienilor proprii că trupele americane vor părăsi ţara. Viitorul relaţiilor dintre ambele state se află pe străzile Irakului unde acţionează naţionaliştii suniţi şi predicatorii şiiţi ca şi partizanii şefului radical şiit Moqtada el Sadr. Parlamentarii lor şi miliţiile fundamentaliste nu acceptă nici un fel de pact atâta vreme cât doar un singur soldat american se mai află pe teritoriul irakian. Problema principală rămâne securitatea. Se estimează că zilnic mor în Irak 15 până la 40 de oameni.

Asigurarea securităţii de către irakieni înseamnă în continuare morţi şi estropiaţi pe viaţă, căci nu mai este vorba de atentate spectaculoase, ci de explozia unor bombe în locuri obişnuite, victimele fiind bărbaţi, femei, copii, bătrâni nevinovaţi. Astăzi nu se mai poate concepe ca suniţi, şiiţi, creştini şi curzi să trăiască în pace într-un cartier, aşa cum a fost cazul în trecut.

Alungările din motive etnice şi religioase i-au vitregit pe 3 milioane de irakieni de patrie în propria ţară. Două milioane dintre ai au ales calea refugiului în străinătate. Americanii sunt detestaţi şi după anunţarea perspectivei retragerii trupelor, la fel de altfel ca şi politicienii proprii care au păgubit Irakul de miliarde de dolari şi nu au fost în stare să menţină nici măcar infrastructura minimă a unui Saddam Hussein.

Doar preşedintele Gerge Bush se arată mulţumit de rezultatul războiului din Irak, considerând că trupele americane se pot retrage pentru că intervenţia a fost un succes. El nu a amintit însă că în Irak au murit 4200 de soldaţi americani iar staţionarea trupelor a costat America miliarde de dolari.