Multumim, Majestate! Dumnezeu sa-ti binecuvanteze memoria

Nicio personalitate din spatiul public romanesc nu a simbolizat atat de pregnant si de inaltator cele mai alese trasaturi la care poate aspira fiinta umana: nobletea sufleteasca, cinstea, onestitatea, dezinteresul, grija permanenta pentru soarta semenilor sai, asa cum a facut-o regele in toti anii scursi de la prabusirea regimului ceausist.

Nu a avut parte de o domnie indelungata; nu s-a suit pe tron la o varsta la care experienta de viata sa-i fi fost un sprijin atat de necesar; situatia cu care se confrunta Romania era dintre cele mai dramatice.

Si totusi, darurile spirituale si sufletesti pe care i le-a dat Dumnezeu i-au oferit clarviziunea si forta sa ia o decizie care a salvat, atat cat s-a mai putut, onoarea Romaniei: ruperea aliantei cu Hitler. Nimic din ce a urmat nu a putut fi anticipat. Felul in care s-a purtat, punand mai presus preocuparea pentru soarta Romaniei decat grija pentru propria-i viata, incercand in van, pana in ultima clipa, sa-si apere tara si sa obtina un sprijin din partea occidentului liber, a fost proba unui atasament si a unei dragoste de tara pe care numai marii eroi ai neamului o pot proba.

Revolutia din decembrie '89 l-a facut pe regele Mihai sa creada ca sacrificiul de sange al miilor de romani care si-au dat viata pentru libertatea tarii a fost un pret suficient de mare pentru ca Romania sa se poata angaja cu adevarat pe calea democratiei autentice, a libertatilor depline. S-a inselat.

Iar felul in care a fost tratat de cei care au confiscat puterea imediat dupa ce impuscaturile au incetat pe strazile Romaniei era cea mai peremptorie dovada ca timpul mult-ravnitei libertati inca nu venise. Ura cu care a fost haituit si gonit din tara, la prima incercare de a pune din nou piciorul pe pamantul romanesc, nu diferea cu nimic de ura celor care, in decembrie '47, l-au alungat din Romania.

Regele Mihai, Casa Regala, prin tot ce reprezentau, nu aveau loc in tara pentru faurirea careia au facut atat de multe fapte de adevarata vitejie! Niciun cuvant de ocara, nicio vorba aspra nu s-a auzit din gura regelui sau a vreunui membru al Casei Regale la adresa unei tari ingrate. Iar cand, in sfarsit, i s-a facut dreptate si i s-a recunoscut locul harazit prin voia lui Dumnezeu, nu a precupetit niciun efort sa-si slujeasca inca o data tara. Serviciile aduse Romaniei in ultimii 20 de ani sunt imense si inca extrem de putin cunoscute.

Astazi regele Mihai este deja Istorie. O Istorie pe care a iubit-o cu sfintenie si a pus-o mai presus de orice interes personal.

Multumim, Majestate! Dumnezeu sa-ti binecuvanteze memoria si sa-ti dea linistea de care atat de putin ai avut parte in lumea asta.

Radu F. Alexandru este un dramaturg, prozator si politician roman, fost senator.

Aici cititi articolul integral pe Ziare.com