Mutarea României cu faţa spre est

Vizita premierului Vicotr Ponta în Germania i-a calmat pe mulţi, inclusiv, aparent, pe unii analişti occidentali, dând impresia că ideea unei schimbări a sistemului de alianţe din care face parte România nu s-ar mai pune.

Clar e că, după schimbările operate la cârma Georgiei şi Ucrainei, Republica Moldova şi România au reintrat în prim-planul preocupărilor ruseşti. Şi ar fi extrem de naiv să se creadă că Moscova ar fi renunţat la ambiţiile ei de re-acaparare a controlului asupra zonelor aflate cândva sub cizmă sovietică.

La fel de clar e că SUA se află într-o fază de anemie şi repliere, că America e o superputere în accentuat declin, că şi-a retras trupele ori urmează să şi le retragă din zone vaste ale Asiei, un continent deopotrivă dinamic şi tot mai expus influenţei chineze şi ruseşti.

În răstimp, Uniunea Europeană, oricum plină de probleme, a ajuns ea însăşi, în mare măsură, la cheremul umorilor Beijingului. China a cumpărat o parte din Grecia şi are investiţii ample în toate ţările comunitare. Decizia Comisiei Europene de a pedepsi China pentru politica de dumping practicată în domeniul exportului de module solare a stârnit ample critici la Berlin, Germania temându-se de un război comercial în condiţiile în care-şi vinde bună parte din produsele industriei de automobile în imperiul de mijloc.

Pe acest fond au avut loc recent varii turnee răsăritene efectuate de demnitari români, precum premierul Ponta şi ministrul de externe Corlăţean, care s-a întâlnit, la Moscova, şi cu omologul său rus, Lavrov. Din perspectiva nevoii României de a-şi diversifica şi extinde cooperarea comercială, economică, politică şi tehnologică asemenea vizite pot fi, desigur, fireşti şi salutare.

Problema e că, în domeniul respectului faţă de valorile democraţiei şi faţă de principiile statului de drept, actualul executiv de la Bucureşti pare a fi net mai aproape de regimul autoritar de la Moscova, ori de cel totalitar de la Beijing, decât de societăţile deschise de tip occidental.

Varii semnale, între care mai ales caracterul extrem de problematic al revizuirilor constituţionale efectuate de Comisia Antonescu, a căror transpunere ar transforma România într-o dictatură parlamentară, sugerează că USL şi-a păstrat obiectivele din 2012. Pare clar, oricum, că oligarhia securisto-mafiotă de la Bucureşti, care a susţinut puciul USL-ist nu şi-a abandonat tentativele de a schimba ţara din temelii.

O astfel de schimbare, compatibilă cu cea, aproximativ la fel de problematică, petrecută la Budapesta, ar putea să apropie România de Belarus, de Ucraina şi mai ales de Rusia şi China. Sub conducerea USL România se arată, treptat, tot mai integrabilă în Uniunea euroasiatică pe care încearcă de o bună bucată de vreme s-o impună liderul rus Putin. Se ştie că, potrivit propunerii fostului kaghebist din Dresda, ajuns lider al Kremlinului, Uniunea euroasiatică ar urma să includă şi ţări precum Finlanda, Ungaria şi Bulgaria. În acest caz, de ce oare să lipsească România? E ştiut că României i s-au adresat invitaţii de aderare la Uniunea lui Putin, promiţându-i-se, pentru această eventualitate, marea cu sarea. În speţă, reunificarea cu Basarabia.

Cu un cal troian similar fusese momită, în anii 50 ai veacului trecut, şi Germania occidentală căreia, în schimbul neutralităţii şi a abandonării integrării în NATO, Stalin îi promisese unificarea celor două state germane postbelice. Lucid, cancelarul Adenauer respinsese otrăvita ofertă.

Îngrijorarea cu privire la direcţia care i se imprimă politicii externe româneşti e perceptibilă la Bucureşti. În foarte bine informata Revistă 22, citim, sub semnătura Melaniei Cincea, că "un deputat PSD, Bogdan Diaconu, scria pe pagina oficială a Radio Vocea Rusiei: 'Asia nu e condusă în­să de prietenii lui Băsescu. (...) Nu am știut, când am văzut derularea turneului asiatic, că această ieșire din izolare a României și faptul că a redevenit o țară, depășind statutul de co­lonie, va stârni un asemenea cuib de vi­pere'. Cu o zi înainte de începerea vizitei în Chi­na, acelaşi deputat scria, tot pentru pagina postului de radio guvernamental rusesc pentru străinatate: 'Cred că turneul asiatic al pre­mie­rului reprezintă numai începutul unei noi vi­zi­uni a politicii externe'. Opiniile d-lui Diaconu nu par simple articole de presă", comentează autoarea articolului, intitulat: "Va fi pusă România pe o altă linie strategică?"

La rândul ei, în paginile României Libere, Sabina Fati notează: "La Moscova şi la Beijing s-au jucat în ultima săptămână cărţi importante pentru viitorul României. Noi axe de politică externă i se oferă acum Bucureştiului, axe care pot completa politicile occidentale, le pot concura sau chiar le pot submina, în funcţie de viziunea sau interesele de moment ale liderilor români."

Cu siguranţă, alerta n-ar fi atât de amplă dacă ataşamentul liderilor USL faţă de valorile democraţiei şi de principiile statului de drept ar fi ceva mai credibil. Dar, din păcate, nu e.