NATO și Rusia

Adunarea Parlamentară a NATO își va desfășura programul la București potrivit unei rutine bine statornicite, dar întrebarea cea mai importantă - care planează deasupra întregii manifestări - este legată de rolul NATO și de locul care i se va acorda în viitorul construcției europene. Se pare că imaginea unei Europe unite plasate sub umbrela de securitate a NATO și implicit dependentă de Statele Unite pare cu totul inactuală în Occidentul european, care aspiră la un statut de suveranitate deplină în materie strategică. Președintele Franței, Emmanuel Macron, care cel puțin până în prezent pare să fi fost și în asentimentul Germaniei, a vorbit cu insistență despre ”suveranitatea” Europei și, chiar dacă în ultima sa intervenție mai amplă (discursul de la Sorbona) a avut grijă să precizeze că proiectele militare europene sunt ”complementare” operațiunilor NATO, a lăsat să se înțeleagă că vest-europenii nu mai doresc să urmeze docil liniile strategice dictate de la Washington.

Autoritatea democratică indiscutabilă pe care o deținuse America în perioada postbelică și în timpul Războiului Rece a tins în ultimele două decenii să fie pusă sub semnul întrebării, mai ales după eșecul moral al războiului din Irak, care marcase de fapt de la bun început divizarea Occidentului. Vest-europenii pot gândi că lumea ar fi arătat probabil mai bine astăzi fără intevențiile dezastruoase din Orientul Mijlociu, că Statul Islamic nu ar fi luat ființă, că marea criză a refugiaților sirieni nu s-ar fi produs la rândul ei, cu toate că francezii cel puțin au a-și reproșa la rândul lor dezastrul din Libia, ca și o poziție lipsită de orizont în ce privește Siria. Cert este că noii lideri de la Paris încurajați și de la Berlin vorbesc tot mai apăsat de suveranitatea Europei, un concept încă insuficient precizat, dar care este lăsat deocamdată să lucreze în toată ambiguitatea sa.

Pe de altă parte, Statele Unite au început la rândul lor să se întrebe dacă mai are rost să plătească aproape integral nota de plată (mai exact 70%) pentru securitatea Europei, câtă vreme vechiul continent nu mai este în ruină și răvășit de război, ci dimpotrivă a devenit cea mai prosperă parte a lumii. ”Este nedrept față de contribuabilul american”, spunea președintele Donald Trump în luna mai, la summitul NATO. Marile capitale europene au înțeles desigur că ar trebui să-și asume la rândul lor o responsabilitate mai mare, dar acest fapt a antrenat de la sine și o dorință mai mare de autonomie strategică.

Cât privește România și poate într-o și mai mare măsură Polonia și Țările Baltice, NATO este percepută prin excelență ca scut împotriva Rusiei, fapt care oferă Alianței un sens mai clar și o misiune inteligibilă, dar care îi creează în același timp și o dificultate. Căci dacă NATO acceptă oficial că rolul este său este să contracareze puterea Rusiei, va confirma acuzațiile rusești și de aceea se străduiește să păstreze un anumit echivoc și un ton mai echilibrat. Cu ocazia manevrelor militare organizate  de Rusia și Belarus în luna septembrie, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg încerca sa calmeze spiritele, dând asigurări că manvrele rusești nu constituie ”o amenințare iminentă pentru aliați”.

De fapt, oficialii NATO par de fiecare dată mai moderați decât interlocutorii lor din Europa de Est, așa cum a fost Jens Stoltenberg și în interviu acordat deunăzi publicației românești Hotnews: ”Rusia este vecina noastră și va rămâne așa. NATO nu dorește un nou război rece, o nouă cursă a înarmării. Ne dăm silința să avem o relație mai constructivă cu Rusia, încercând să reducem tensiunile, iar răspunsul nostru, măsurile noastre sunt defensive și proporționale”.

Nu este clar cât datorează NATO această moderație președintelui Trump și cât liderilor europeni, care au la rândul lor o relație ambivalentă cu Rusia. Este cert însă că rusofobia cultivată în anumite cercuri nu face decât să complice la rândul ei peisajul și să pună obstacole unor proiecte comerciale avantajoase pentru toate părțile, provocând o stare de instabilitate sporită, care la rândul ei nu face decât să amplifice teama. Mai multă moderație, mai mult calm se pot dovedi întotdeauna mai profitabile decât panica.