1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Negocieri salariale în impas

Cristian Ştefănescu5 noiembrie 2007

Semnarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, prin care ar trebui să se garanteze un salariu minim valabil pe ansamblul economiei, se amână, în ciuda unor declaraţii rostite de ministrul de resort.

https://p.dw.com/p/C1ci
Imagine: BilderBox.com

Contractul colectiv de munca la nivel national dintre sindicate si patronate are putere de lege si stabileste salariul minim pe economie pentru, cel putin, anul viitor. Sindicatele din România au cerut 700 de lei noi, suma pe care, însa, patronatele, a caror propunere este de 480 de RON, evident nu o agreaza. De altfel, reprezentantii antreprenoriatului solicitasera o perioada de gândire care, în fapt, a fost o stratagema menita sa împinga negocierile pâna la punctul la care Guvernul va fi avansat deja un proiect de buget si, implicit, un plan de cheltuieli în baza caruia, apoi, patronatele sa trateze cu refuz cifrele propuse de sindicate. Între timp, discutiile au ajuns, iata, la mâna mediatorilor guvernamentali, ministrii Economiei si Muncii, Varujan Vosganian, respectiv Paul Pacuraru, discutând, în aceasta dimineata, cu liderii principalelor confederatii sindicale.

Vosganian a recunoscut, cu putin timp în urma, ca discutiile de astazi nu au dus la nici un rezultat. Teoretic, vorbind, acest esec ar putea duce la declansarea conflictului colectiv de munca – o sintagma în spatele careia se ascunde, în fapt, o etapa premergatoare gestului sindical suprem, greva de avertisment si cea generala. Pâna atunci, miercuri, în sedinta de Guvern, cei doi ministri vor propune trei variante de salariu minim pe economie, cuprinse între 500 si 550 de lei noi, urmând a fi stabilite, atunci, limitele suportabilitatii în fiecare din cele trei valori estimate.

În propunerile bugetare pe anul 2008, Guvernul luase în calcul un salariu minim de 450 RON pentru salariatii bugetari, sub valoarea propusa de patronate pentru angajatii din sectorul privat, iar termenul legal de 60 de zile pentru ca negocierile dintre patronate si sindicate sa cada de comun în aceasta privinta a expirat la 1 noiembrie.

Anul trecut, în fata Parlamentului, Guvernul promisese, pentru 2008, un nivel al salariului minim de 654 de lei. Fara sa invoce restul de avalanse de masuri politicianiste luate în ultimele luni, si care au impus o serie întreaga de rectificari ale planurilor bugetare, mministrul Pacuraru avertiza, vineri, asupra "riscului inflationist" care poate aparea în România ca urmare a cresterii veniturilor salariale. Sa mai precizam ca, în aceasta dimineata, Banca Nationala a României a revizuit în crestere prognoza de inflatie pentru acest an la 5,7%, fata de patru procente, cât era stabilit în acest an. Aceasta, în traducere libera, înseamna ca tinta a fost ratata sau, si mai liber spus, inflatia a crescut cu aproape 50%.