Nici mierea, nici acul

O veche înţelepciune bliblică, izvorâtă din funesta inadecvare la cârmă a unor demnitari şi capete încoronate, precum Valaam şi Balac, despre care ne relatează Cartea Cărţilor, zice aşa: ”nu-i vreau albinei nici mierea, nici acul”.

Luat la refec de Providenţă pentru intenţia lui vinovată de a câştiga de la Balac un ban necinstit, blestemând poporul ales, arghirofilul prooroc midianit, Valaam, se sperie şi propune Cerului să-i dea voie să binecuvânteze şi el neamul blagoslovit de Cel Sfânt. „Ba, nu au ei nevoie de binecuvântarea ta”, i se ripostează, de sus, vrăjitorului Valaam.

Victor Ponta l-a încondeiat mai de mult, manipulativ, pe Klaus Iohannis, atacându-i indirect originea etnică şi confesiunea printr-un apel pro domo adresat electoratului. Ponta s-a autovictimizat, întrebându-se dacă e cazul să se ruşineze pentru faptul că e român şi ortodox. Ca şi cum Iohannis, ori altcineva, i-ar fi reproşat vreodată liderului PSD-ist etnia sau credinţa.

Recent, omul care conduce partidul cu cei mai mulţi demnitari mafioţi, sau cercetaţi penali din întreaga istorie politică a României a lansat un nou atac la adresa lui Iohannis, precum şi un nou semnal manifestând lipsă de respect faţă de magistraţii care luptă împotriva arghirofilului baronet corupt.

Iohannis l-ar sprijini pe el, Ponta, “prin gafele pe care le face. Așteaptă să câștige DNA alegerile pentru el”, l-a mustrat premierul textual, pe candidatul ACL. În schimb, potrivit liderului PSD, “domnul Meleșcanu” ar fi „un om cu o extraordinară decență” şi „eleganță”, el şi Tăriceanu fiind “oameni cu care, de câte ori m-am întâlnit în viaţă, i-am găsit corecți”.

Nu se mai pune, desigur, întrebarea, cum găsesc cei doi preopinenţi, pasămite liberali, aceste laude socialiste. În fond, alianţa dintre Tăriceanu şi premierul PSD-ist, căruia fostul premier PNL-ist îi datorează funcţia de şef al Senatului e notorie de mult.

Bine cunoscut e şi sprijinul pe care Meleşcanu l-a obţinut întru strângerea semnăturilor necesare candidaturii sale la prezidenţiale din partea unui ins precum colonelul Dogaru. Cel din urmă, un înflăcărat partizan al politicii lui Vladimir Putin, ceruse cu succes USL, în 2012, printr-un protocol semnat şi de Ponta, desfiinţarea ANI, CCR şi, aţi ghicit, DNA.

Fără ajutorul acestui individ aparent nu mai puţin alergic la instituţiile justiţiei independente decât alt aliat al lui Ponta, în speţă puşcăriaşul ex-securist Dan Voiculescu, Meleşcanu n-ar fi putut ajunge să concureze la prezidenţiale.

Să mai fie de mirare că-l laudă Victor Pointa pe T. Meleşcanu? Elogiile ca şi criticile candidatului PSD-ist, a cărui formaţiune a dat clasei politice româneşti modele de probitate precum Adrian Năstase (tatăl spiritual al premierului) sunt edificatoare.

Ironiile şi osândirile pontiste par să releve de cine anume se teme premierul mai mult: de Klaus Iohannis, în cursa prezidenţială. Şi de DNA în genere, în viaţă.

În ce-i priveşte laudele, nici ele nu-s neglijabile. Ele spun multe nu doar despre encomiasticul premier şi lipsa lui de emoţii în privinţa electoratelor unor Tăriceanu şi Meleşcanu, ci şi despre contracandidaţii săi elogiaţi. Care par a avea o singură menire în actuala campanie electorală. Să joace rolul marionetelor capabile să răpească voturi cât mai multe dreptei reformiste, ce i se opune realmente lui Ponta. Şi care, spre deosebire de Tăriceanu şi Meleşcanu e clar că nu-şi poate dori de la anumite albine nici mierea, nici acul.