Nici un guvern fără dosare penale

La începutul acestei săptămîni, pe 15 iunie, secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor, Emilian Cutean, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, comise de acesta în 2004, cînd ocupa aceeaşi funcţie. Decizia Judecătoriei nu este definitivă, însă premierul Emil Boc a avizat în aceeaşi zi demiterea din funcţie a secretarului de stat.

Calitatea principală a lui Emilian Cutean este aceea de a fi protejatul lui Ion Iliescu. Deşi era deja judecat în procesul de corupţie, fostul preşedinte Iliescu l-a impus în funcţia guvernamentală în februarie anul acesta, funcţie pe care o mai ocupase şi în timpul ultimului mandat al lui Iliescu din perioada 2000–2004.

Tot la începutul acestei săptămîni, vicepremierul şi ministrul de Interne Dan Nica l-a numit în postul de secretar de stat la cancelaria sa pe Mirel Amariţei, implicat în 2002 într-un dosar penal în care a fost acuzat de „instigare la fals intelectual şi uz de fals”.

Faptele nu au fost dovedite în instanţă, însă rămîne surprinzător răspunsul ministrului Dan Nica, interogat de presă, anume că el nu a ştiut că proaspătul secretar de stat a fost urmărit penal. În plus, a adăugat omul numărul doi din guvern, „Amariţei e un jurist foarte bun şi a lucrat în echipa mea de campanie”. Abia acest răspuns ridică semne de întrebare privind lipsa de vinovăţie a lui Mirel Amariţei în dosarul amintit.

Poate cineva să creadă că un ministru de Interne nu cunoaşte pînă la ultima virgulă biografia unui om pe care vrea să-l promoveze într-o funcţie importantă? Eu cred că nu. Şi atunci de unde vine această sfidare a opiniei publice pe care o practică în genere politicienii noştri? Nu cumva din prea marea siguranţă a politicienilor că ei se află, în orice condiţii, în cărţi, altfel spus, că jocul nu se poate juca fără ei? Răspunsul e desigur afirmativ.

Un alt exemplu: mai mulţi miniştri au intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate pentru neconcordanţe între declaraţiile de avere şi averile lor reale. Desigur că nu poate fi vorba, în aceste cazuri, decît de anumite „scăpări” ale demnitarilor respectivi, de anumite „mărunţişuri” pe care nu le-au luat în seamă, pentru că nimeni nu ştie mai bine decît politicienii noştri să îşi pună la adăpost averile dobîndite în mod ilicit.

Se pare că oamenii nu mai reacţionează firesc la actele de corupţie care vizează fie parlamentari, fie primari, fie membri ai guvernului. Un guvern fără dosare penale ar trece drept un guvern neobişnuit, care ar funcţiona după norme şi reguli străine nouă. Tergiversarea marilor dosare de corupţie devine în felul acesta patul germinativ din care încolţesc alte şi alte cazuri, tot mai puţin luate în seamă de publicul larg.

În momentul în care secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor este condamnat la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, ar trebui să ne întrebăm serios ce s-a întîmplat cu noi în ultimii douazeci de ani.

Autor: George Arun

Redactor: Vlad Drăghicescu