Lumea în care n-am vrea să trăim

Arestările se ţin lanţ în China comunistă. Recent au făcut valuri ştirile vizând reţinerile avocaţilor militanţilor pentru drepturile omului. Deci a celor pe care regimul îi închide, îi condamnă şi îi maltratează ani la rând, când nu le inventează inculpări pentru vinovăţii sancţionate cu pedeapsa capitală, din cauză că nu renunţă la activităţile lor de apărare a drepturilor civice fundamentale.

De ce Naţiunile Unite stăruie, cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună, să se ocupe obsesiv nu de China, ci de prezumtivele încălcări israeliene ale drepturilor omului, ştiut fiind că statul evreu e o democraţie liberală care-şi pedepseşte exemplar răufăcătorii, chiar dacă sunt generali, miniştri, premieri sau preşedinţi, ţine, pe de o parte, de larga majoritate arabă, islamică şi pro-musulmană din organizaţia mondială. Iar pe de alta, de dreptul de veto al Chinei în Consiliul de Securitate al ONU.

Or, e notoriu că Beijingul nu încalcă permanent doar drepturile oamenilor din China continentală. China comunistă împiedică şi accesul la democraţie reală a fostei colonii britanice Hong Kong. China împilează şi deznaţionalizează Tibetul ocupat în anii 50. China îi persecută pe uiguri. Potrivit criticilor regimului, autorităţile chineze ar practica nu doar prigonirea minorităţilor religioase, de pildă a membrilor grupului Falun Gong, ci şi prelevarea de organe ale deţinuţilor în vederea traficării lor.

Toate acestea n-au împiedicat Comitetul Olimpic Internaţional să acorde capitalei Chinei comuniste, Beijing, mandatul de a organiza Jocurile Olimpice de Iarnă din 2022. N-a contat că Beijingul n-are zăpadă. N-a avut nicio importanţă că tradiţia sporturilor anotimpului alb e aproape egală cu zero în China. Şi, evident, nu s-a mai sinchisit nimeni în Comitet că bilanţul Chinei, în materie de drepturi ale omului, e catastrofal, chiar dacă, în atmosfera politică sulfuroasă ce domneşte în această ţară, nu se pot verifica integral acuzele la adresa regimului de la Beijing. Fapt este, după cum au constatat organizaţii precum Human Rights Watch, că situaţia respectării drepturilor omului în China, departe de a se fi ameliorat în ultima vreme, s-a deteriorat puternic din 2008 încoace.

I s-a găsit, totuşi, Comitetului Olimpic Internaţional, o scuză. Una stupidă, bineînţeles. Căci boşii organizaţiei ar fi avut de ales între Beijing şi fosta capitală a Kazahstanului, Alma Ata. Or, după cum releva recent un comentator al postului german Deutschlandfunk, Alma Ata, sau Almaty, (cum îi zice azi) are măcar virtutea de a fi o localitate situată la poalele unui munte acoperit de oarece zăpadă.

Spre deosebire de căldurosul Beijing. Dar cum se face oare că s-a ajuns la o competiţie între două oraşe răsăritene controlate de regimuri autoritar-dictatoriale? E simplu. Oraşele-candidat din ţările democrate situate în vest şi-au retras rând pe rând candidaturile, speriate, pe bună dreptate, de costurile exorbitante implicate de astfel de Jocuri, ca şi de pustiirile fără leac ce rămân, de regulă, în urma lor. Decizia lor e cu atât mai firească cu cât autorităţile din aceste ţări şi primăriile acestor oraşe au de dat socoteală locuitorilor lor. Dictatorii n-au treabă cu astfel de iritante şi inconfortabile îndatoriri. Iar buzunarele lor sunt largi, când e vorba de acomodat, împăcat şi bucurat inimile funcţionarilor comitetelor sportive internaţionale.

A fost mituit Thomas Bach, recent uns şef al Comitetului Olimpic Internaţional? Nu există niciun fel de dovezi în acest sens. Dar e legiune numărul celor care, în lume, îi bănuiesc pe decidenţii unor organizaţii internaţionale precum Comitetul Olimpic sau FIFA, din rândul căreia au şi fost arestaţi o serie de foşti înalţi funcţionari, de a fi corupţi până în măduva oaselor.

Căci e extrem de greu de înţeles că s-au putut atribui unor ţări ca Rusia, ori Quatar, Jocuri Olimpice de Iarnă în staţiuni de vară ca Soci, ori Campionate Mondiale de Fotbal, când temperaturile din emirat ating, ori depăşesc, vara, 50 de grade Celsius. Spre a se rectifica această mostră de hotărâre absurdă ar urma ca, în 2022, în sportul cu balonul rotund, competiţia maximă să se deruleze, pentru prima dată în istorie, iarna. Când va avea loc şi olimpiada chinezească. Ce panaramă. Ce incredibil scandal.

De ce insistă regimurile dictatoriale sau totalitare să organizeze asemenea Jocuri? Fiindcă ele ştiu că, în lumea globalizată, asemenea manifestări sportive au un impact enorm şi-şi doresc să profite cât mai mult, propagandistic, de pe urma lui. E vorba, să nu uităm, de regimuri ilegitime, nevalidate prin alegeri libere, corecte şi universale. Ca atare, ele sunt, pur şi simplu, ahtiate să se vadă legitimate de opinia publică mondială. Imensă s-a vădit şi lăcomia de lauri a regimului nazist în 1936, când Hitler a găzduit ultimele Jocuri Olimpice de vară înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

Avem antidot? Eu l-am descoperit pe al meu. Întrucât vreau să cred că nu trăiesc în Absurdistan, ci într-o lume liberă care ţine la demnitatea ei, ca şi la apărarea victimelor dictaturilor, teroriştilor, regimurilor autoritare sau totalitare, voi boicota sistematic televiziunile care transmit emisiuni sportive organizate de tiranii. Şi voi cere responsabililor politici şi sportivi care mă reprezintă să ia poziţie, clar şi fără echivoc, în favoarea reformării organizaţiilor sportive. Şi a Naţiunilor Unite.

Dar dacă nu ţin seama de această revendicare? Nicio problemă. Votul meu şi-al prietenilor mei nu-l vor mai avea până nu se îndreaptă şi nu ajută la îndreptarea unei lumi în care nu e ok să trăim fără să ne facem auzit protestul.