Noi daruri literare de la scriitori germani şi occidentali originari din România

Cît de relevantă mai este distincţia dintre periferie şi centru într-o lume globalizată?

Literatura răspunde în felul ei întrebării, în măsura în care calităţile estetice ale textului împing într-un plan secund sau anulează chiar disocierile, nu doar topografice, între cele două categorii.

Faptul că lui Nicolaus Sombart, văzuţi de la Paris, Balcanii îi păreau periferia cea mai îndepărtată, că poalele Carpaţilor nu erau decît un cotlon, iar Transilvania, la fel ca Bucovina, doar o excentrică fîşie de pămînt aflată la graniţa Kakaniei cu Rusia, cum se poate afla din scrierea sa, „Anii uceniciei pariziene”, este pe deplin compensat: pomenitele ţinuturi sunt o pepinieră de talente literare.

Reflecţia făcută de Sombart la începutul anilor 50, viza direct trei autori. Pe Cioran, cu care tînărul dandy german conversa şi făcea lungi plimbări nocturne la Paris, pe Celan şi pe Rezzori.

Nu întîmplător se cuvine răsfoită în aceste zile, scrierea fiului, trecut şi el în nefiinţă,al Corinei Leon, fiica fostului rector al Universităţii din Iaşi şi al ilustrului economist Werner Sombart. Fiindcă, în pomenitul volum, netradus din păcate încă în română, Nicolaus Sombart scrie pe larg despre Cioran, în capitolul intitulat Sirena nihilistă.

La 8 aprilie curent se împlinesc 100 de ani de la naşterea teologului furiei reactive, agent al scepticismului ofensiv şi atlet al disperării. A fost cel mai important filozof-scriitor, cum îl definise cel mai cunoscut filozof contemporan german, Peter Sloterdijk, pe Cioran, într-un eseu publicat în caietul însoţitor al unui mai vechi disc compact, intitulat „Cafard”, conţinînd cîteva interviuri în germană acordate de autorul născut la Răşinari.

Centenarul Cioran este marcat de două apariţii editoriale ieşite din comun.

Cea dintîi, intitulată „Despre Germania” cuprinde 25 de articole din perioada anilor 1931-1937, incluzînd şi intervalul cînd Cioran a beneficiat de o bursă în Germania. Selectate şi traduse de Ferdinand Leopold, care semnează şi o generoasă postfaţă, textele antologate apar la editura Suhrkamp.Acest volum se doreşte însă şi o replică la scrierea „Despre Franţa” , apărută şi aceasta, în traducere germană, anul trecut. Din Franţa, publicistul şi eseistul, Stéphane Barsacq, urmăreşte pe traseul a 150 de pagini fervoarea cu care Cioran s-a aflat în căutarea divinităţii. Titlul volumului,”Ejaculaţii mistice”, deşi deconcertant, trimite, conform definiţiei date de dicţionarul Littré la: scurte rugăciuni pline de fervoare, rostite în împrejurări pasagere, ca şi cum ar fi lansate spre cer. Explicaţia o dă Philippe Petit în cronica transmisă pe France Culture sub titlul Hamletul din Transilvania.

Despre Cioran mai scrie şi Herta Müller într-unul din eseurile apărute acum în volum la editura Hanser, incluzînd şi discursul rostit la decernarea Premiului Nobel. Cartea se intitulează „Mereu aceeaşi nea, mereu acelaşi nene” şi a fost deja elogios întîmpinată de critică.

De o primire excelentă s-a bucurat şi noul roman al lui Richard Wagner, intitulat „Minte-mă”, o scriere grandioasă, notează cronicarul săptămînalului DIE ZEIT, o carte despre trădare, despre grozăvii intime şi sociale, o carte ce reflectă întreaga complexitate a complicităţilor, un arc peste timp, din anii 30 ai secolului trecut şi pînă în zilele noastre.

Protagonista romanului - Sandra Horn - este o jurnalistă germană. Trăieşte la Frankfurt pe Main de 20 de ani, de cînd, cu părinţii, a părăsit România. Revine la Bucureşti spre a pune pe picioare o revistă pentru publicul feminin. În căutare de subiecte, are parte de mai multe decît poate duce.

Pe scurt, o carte care se citeşte pe nerăsuflate. Cu exactitatea unui metronom, virtuos, Richard Wagner scrie după fiecare excelent volum de eseuri, cîte un strălucit roman.

„Jacob s-a hotărît să iubească” se intitulează proaspătul roman al lui Cătălin Dorian Florescu, marcînd un nou succes al acestui prodigios romancier născut la Timişoara. Un povestitor înnăscut- scrie NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, menţionînd că, aşa cum se întîmplă şi în unele scrieri ale Hertei Müller, Banatul este scena întîmplărilor povestite de Cătălin Dorian Florescu.

Dar el scrie altfel decît laureata Nobelului pentru Literatură, revărsînd dintr-un corn al abundenţei tot felul de întîmplări, personaje, stări şi situaţii: dragoste şi violenţă, sărăcie, pribegii, cataclisme, persecuţii, exoduri şi exil.

Dar nu cumva scriitorii se consideră ei înşişi exilaţi în această lume? Despre proaspetele cărţi ale primăverii, despre Cioran, Herta Müller, Richard Wagner şi Cătălin Dorian Florescu, va mai fi vorba, mai pe larg, cu altă ocazie. La început de aprilie, avem aşadar ce citi. Cărţi bune, din pepiniera de talente a unei false periferii.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Petre M. Iancu