Non-Iliescu şi generaţia emoticon

Abstinenţa de la funcţiile publice a lui Ion Iliescu a făcut mare vâlvă la Bucureşti. Era şi normal, fiind cunoscută nevoia de-a dreptul fiziologică a fostului preşedinte pentru girofarul maşinilor oficiale. În acest context, retragerea lui Ion Iliescu din competiţia electorală, fără a renunţa însă la viaţa politică, seamănă cu intrarea în post a unui Pantagruel pentru care fiecare zi de vineri e zi de dulce.

Vreme de aproape douăzeci de ani, Ion Iliescu nu a avut un rival pe măsură în politica dâmboviţeană. Arderea inevitabilă a celulelor îl pune însă în faţa celui mai mare duşman al său: împlinirea a aproape opt decenii de viaţă. În ciuda vitalităţii sale, Ion Iliescu este în anul 2008 deja cu un picior în istorie.

GENERAŢIA EMOTICON DESPRE ILIESCU

Acea istorie care în cazul marilor personalităţi este scrisă de cele mai multe ori de alţii. Dar preşedintele Iliescu are ambiţia de a-şi scrie singur istoria. De aici şi prezenţa sa, aparent inadecvată, într-un mediu care aparţine prin excelenţă generaţiei post-89. Pe blogul deja celebru, Ion Iliescu răspunde unor entităţi numite agnosticus, sfinx67 sau senzaţii. Prin blogul său, Iliescu încearcă să se reinventeze ca personaj politic în ochii tinerei generaţii, într-un moment şi la o vârstă la care nu mai este nimic de inventat. La mulţi ani distanţă de episodul FSN şi al mineriadelor am întrebat câţiva tineri de 18-19 ani cu ce asociază numele lui Ion Iliescu: „Păi, nu prea mă interesează, nu ştiu aşa de multe despre el. Dar ştiu că a fost preşedintele României înaintea lui Băsescu, nu? Dar ce-a făcut nu prea ştiu. A fost ceva comunist, presupun…?” (Claudia, elevă 17 ani); „Cu faţa lui cu chelie…ăăă…fostul preşedinte…nu ştiu mai mult” (Ana, studentă, 19 ani); „Nu prea ştiu multe despre Ion Iliescu. Un politician român, preşedintele României. Ştiu că avea credinţe comuniste. Şi mai ştiu că cei de la Cârcotaşi au făcut bâză de el” (Roberta, elevă, 17 ani); „Ştiu că a făcut parte din regimul comunist, şi cam atât, mai mult nu cred că pot să spun” (Laura, studentă, 20 ani).

Pentru cei mai informaţi dintre ei, Iliescu nu este un politician de coloratură comunistă: Nu ştiu foarte multe despre viaţa lui înainte de 1989. Mai nimic, în sensul că a fost profesor, şi din cancan-urile din Caţavencu că a făcut facultatea la Moscova şi că trecutul nu e atât de curat pe cât pare. Coloratura lui politică e socialistă, nu comunistă”(Mihaela, studentă, 22 ani).

Dar nici mineriadele nu par a avea mare legătură cu Ion Iliescu, căci pentru toţi tinerii cu care am stat de vorbă, singurul nume asociat mineriadelor este cel al lui Miron Cozma: „ De mineriade nu ştiu. Ceva cu Miron Cozma parcă?” (Claudia, elevă, 17 ani).

EXORCIZAREA TRECUTULUI SE LASĂ AŞTEPTATĂ!

Lipsa de priză avută la tânăra generaţie, de personalitatea politică cea mai importantă a României post-decembriste, este simptomatică pentru o societate a cărei istorie recentă conţine atât de mulţi demoni încât eventuala lor developare ar echivala cu o uriaşa traumă socială. Există similitudini solide între administraţia infestată de funcţionarii cu trecut nazist a Germaniei vestice post-belice şi aparatul de stat al României de astăzi. Cazul german şi-a găsit exorcizarea abia la două decenii după înfrângerea nazismului. România se apropie şi ea de acelaşi termen, după care cearşaful va trebui înlăturat de pe monştrii ce vieţuiesc de atâta timp sub patul multora.

Întrebarea principală este dacă sosirea acelei clipe îl va mai găsi pe preşedintele Ion Iliescu gardian al „factorului uman esenţial” întruchipat de monştrii trecutului comunist al României.