Note despre "Marele Alb"

"Numai dreptatea izbăveşte de moarte", mai afirmă Pildele lui Solomon. Dar dreptatea-i marfă rară. Inamicii posedând personajele dostoievskiene nu sunt anticriști mari și albi, ci mici și ponosiți. Pe Stavroghin, personajul central din "Demonii",  îl torturează un diavol cu atît mai insuportabil, cu cât e mai insignifiant. Și, după cum releva într-o analiză erudită a operei dostoievskiene esteticianul Ion Ianoși, tovarășul spiritual al lui Stavroghin, Ivan Karamazov, nu e mai puțin obsedant persecutat de un "diavolaș ponosit", despre care Ivan afirmă că nu se știe dacă este "el" sau "eu".

Oștirile totalitare, de la poliția secretă a regimului nazist la cea politică a comuniștilor, și-au recrutat trupele cu precădere din rândul unor netrebnici neînsemnați, din care nu răsărea decât banalitatea răului, înainte de a se distinge prin crime de o anvergură fără precedent. Că erau legionari, ca oamenii lui Codreanu, comuniști de origine evreiască, precum sadicii Iagoda și Iejov, sau "rotițe" aparent decerebrate dintr-un sistem asasinând în masă evrei, ca Eichmann, acești demoni "mici" nu trebuie totuși subestimați, căci sunt în stare de cele mai mari rele din istorie.       

BOR, etica și critica

Ce stă împotriva religiilor politice, cărora le-au fost mari preoți acești răufăcători? Principii și comandamente etice, precum cele succint enumerate în Decalog. Și porunci simple, adresate omului creat după chipul și asemănarea lui D-zeu, precum "iubește-ți aproapele ca pe tine însuți".

Se înțelege că o asemenea iubire le interzice și omului, și comunității sale (ecleziastice) orice formă de jaf. Inclusiv cel din banul public. Se mai înțelege de la sine că o instituție religioasă bazată pe Scripturi nu se poate îndepărta prea mult de menirea și de proclamatul ei ideal etic, fără să riște oprobriul, scandalul, revolta, schisma, autodistrugerea, mai ales dacă trimișii ei răspund viclean sau prin muțenie complice revendicărilor celor care, vrând s-o ajute să-și revină, o critică dur.

Dar ce înseamnă a cârti la așezămintele, clerul, organizarea sau faptele unei biserici pervertite de zeci de ani de derapaje extremiste și de totalitarism de care nu doar că nu s-a despărțit net, ci pe care, în variile lui forme, l-a slujit? Nu-i un atac la Providență? Nu e tăcerea "de aur", dacă e vorba să se critice o instituție ca BOR într-o epocă în care nu doar în Europa creștinismul e puternic sub atac? Și în care se năruie, odată cu încrederea în liderii politici și clientela lor cumpărată din presă, și democrația, cu tot cu alte eșafodaje sociale, morale, politice și instituționale?

Dar aici de religie, de credință, de creștinism e vorba? Nu prea, nu tocmai. Nu direct, și nu în primul rând. În aparență, nici Biserica nu pare a fi în chestiune, în documentarul Recorder care e în gura tuturor, în aceste zile, ci o rețea de afaceri semănând leit a mafie. Discuţia e despre demascarea mafioților și reacțiile în parte foarte neadecvate, iscate de scoaterea la vedere a nefăcutelor lor.

În cauză mai e clasa politică roind în jurul BOR și democrația care (ca și anticleptocrația) cu judecată critică se ține. O fi deci tăcerea de aur. Dar acei ierarhi, pentru care Biserica Ortodoxă Română nu e despre religie, ci despre chiverniseala lor, par a vedea și aurul, și tăcerea altfel. Nu neapărat doar când preoții ei predică elocvent poruncile etice ale decalogului: să nu furi, etc. Unii din clericii ei sunt locvaci și în alte situații. De pildă, când se jură că nu fură, dar îi vezi cu rața în gură pe pelicula jurnaliștilor de investigație, filmând Clanul Marelui Alb și rețeaua lui de afaceri rentabile.

Cine sunt "așa-zisii jurnaliști independenți" să critice? L-am auzit pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei descalificându-i. I-am văzut pe unii numindu-l pe Victor Ilie, curajosul gazetar de la Recorder, drept "o gașcă de nkvd-iști" ostili creștinismului. Ca și cum n-ar fi clar oricărui observator nedus cu pluta că jurnalistul în cauză face parte din grupul cetățenilor grav "deformați" de democrație, astfel încât, sătui de ipocrizia monumentală în care se complace și clasa politică, și o parte din poporul fraierit, au ajuns să nu mai creadă că Scripturile le-ar cere să-și suspende judecata dreaptă. Ori să tacă mâlc, în reacție la spectacolul unor prea fericiți ce bagă adânc mâna în sacul cu bănetul public, profitând de el fără să dea socoteală nimănui.

Dănuț SRL supranumit și Marele Alb

Și cine e Marele Alb care a nășit o sumă de SRL-uri când era mitropolitul Moldovei? E el o taină hirsută cu șapte peceți? Victor Ilie amintește de "anii cei mai duri ai dictaturii ceaușiste", când, (spre deosebire de românul de rând, blocat de comuniști în țară ca la închisoare, oriunde ar fi vrut să plece în vizită, în occident) cel supranumit de unii "Dănuț SRL" a plecat "la studii în Occident și a trăit mai bine de zece ani în Franța, Germania și Elveția, fapt ce a alimentat speculații despre legăturile Marelui Alb de azi cu fosta Securitate".

Preoții cu care a vorbit Ilie se arătau minunați de fulgerătoarea "traiectorie a cetățeanului Dan Ilie Ciobotea spre vârful Bisericii", o ascensiune la fel de uluitoare ca "a unui soldat care ajunge direct general". Istoricul Mădălin Hodor, cercetător la CNSAS, o spune cu subiect și predicat:

"1. Da. Patriarhul Daniel a fost turnător la Securitate.

2. Relația sa de colaborare cu Securitatea nu a inclus doar turnătoriile, ci a fost una cu mult mai multe și mai ample ramificații, ca de altfel întreaga relație dintre BOR și statul comunist. Pe lângă colaborarea cu Securitatea, vârfurile BOR (și aici intră nume importante din actuala și fosta conducere) au participat la acțiuni de propagandă în favoarea regimului în diaspora românească, acțiuni de influență în cadrul forurilor ecleziastice internaționale, acțiuni de capturare și întoarcere în favoarea regimului de la București a comunităților românești din exterior.

3. Corupția și afacerile BOR s-au născut înainte de 1989, ceea ce vedem astăzi fiind o continuare a lor la un nivel superior. Acum o fac fără teamă și fereală de pe poziția de stat în stat."

O istorie cu mare bucluc și cu mulți oameni noi

Dar n-a făcut și lucruri bune Marele Alb, în afară de a patrona, aparent, o rețea de oameni de afaceri și de politicieni îmbisericiți ai căror acoliți percep prețuri de material și lucrări umflate și de 10 ori? Şi care nu discută afaceri decât după ce au obținut ca partenerii de tranzacții oneroase să-și lase telefoanale la intrare? N-a ținut el "sub control legionarismul endemic din BOR - un fel de Covid al ortodoxiei, cu rată de incidenţă uriaşă -, legionarism care este, mai ales în ultimul deceniu, şi filorus", după cum scrie Ovidiu Raețchi? Cel din urmă trimite la trecutul defel glorios al unei patriarhii române inaugurate acum 94 de ani cu Miron Cristea, "un antisemit notoriu, care nu s-a ferit să utilizeze în 1937 terminologia lui Hitler ('unde este scris că numai dv. evreii aveţi privilegiul de a trăi pe spinarea altor popoare şi pe spinarea noastră ca nişte paraziţi?')... şi care a aplicat, în calitate de prim-ministru, legislaţia antisemită a...lui Goga... În aceeaşi perioadă, viitorul patriarh Teoctist Arăpaşu s-a implicat activ - în timpul Pogromului de la Bucureşti - în distrugerea sinagogii din strada Antim - lucru pe care Securitatea îl ştia în 1950, dar pe care nu l-a făcut niciodată public, preferând probabil să îl folosească într-un mod mai rodnic".

Miron Cristea avea ștate vechi de dispreț față de oameni și față de români. Semnase, în 1916, îmreună cu alți episcopi ortodocşi transilvăneni, o scrisoare circulară antiunionistă, demonizându-i pe ostaşii români ca "lupi îmbrăcaţi în piei de oi şi ameţiţi de făgăduielile lui Iuda",  în timp ce îşi arăta loialitatea faţă de puterea de la Budapesta. Iar apoi a susținut "jihadul" iudeofob, într-un articol publicat în plin ev nazisto-legionar, potrivit căruia "a nu reacționa împotriva evreilor înseamnă a ne duce de vii la pieire"... Căci, așa cum îi cita revista Time elucubrațiile din 1938, "sarcina unui creștin este să se iubească pe sine, înainte de toate, și să se asigure că nevoile sale sunt satisfăcute. Abia atunci își va putea ajuta aproapele. De ce să nu scăpăm de acești paraziți (evreii) care sug sângele românilor ortodocși? Este o datorie sfântă să reacționăm împotriva lor".

Această istorie de "om nou", ipocrit, antisemit și vândut puterii s-a prelungit prin urmașul său în dealul Patriarhiei, Nicodim, șeful BOR în timpul genocidului la care, cot la cot cu naziștii, regimul Antonescu și aliații supuneau, la Iași, în Bucovina, Basarabia și Transnistria, poporul lui Isus.

Le-a urmat patriarhul "roșu", Justinian Marina, alt fan al omului nou, de vreme ce afirma, între altele, că "Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei...Acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii...care va crea un om nou...Christos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Christos este sovietic!"

Preafericitul Mare Inchizitor le-a predat ștafeta unor protejați ai lui Miron Cristea, prefăcuți în lachei sau delatori ai Securității: Iustin Moisescu și fostul legionar, participant entuziast la arderi de sinagogi în timpul Pogromului din București, Teoctist Arăpașu, omul care-i trimitea telegrame de susținere, în plină revoluție, cu crime securiste în masă, dictatorului comunist Ceaușescu, înainte de a fi moștenit, din 2007, de Marele Alb.

Dar oare ce-ar fi putut face Biserica mai bine?

Care ar fi avut deci destule teme de smerită căință și reformă. Or, Preafericitul a preferat, după cum îl zugrăvesc faptele și vorbele colaboratorilor săi apropiați, filmați cu camera ascunsă, să se dedea preocupării sale de căpătâi, de a-i sluji docil pe mai-marii politici și urgenței, primordiale, parcă, de a-și satisface nevoia de a ameliora căpătuiala BOR și a clerului ei, conduse, ambele, de el.     

Înseamnă toate acestea că nu mai există credincioși onești și respectabili în rândul românilor sau clerici onorabili în ierarhia BOR? Câtuși de puțin. Ci doar că, devastator pentru o societate oricum dezorientată de o elită politică iresponsabilă și antimeritocratică, BOR, o instituție esențială a vieții și spiritualității românești, continuă să fie foarte rău condusă. Cu atât mai rău cu cât, în reacție la crunta demascare a simoniei și corupției afaceriștilor arghirofili aciuiați la conducerea înfierbântatei vieți economice a BOR, responsabilii de la Patriarhie s-au grăbit să încerce să conteste furibund legăturile Patriarhului cu combinagii penali ai suveicii dați în vileag. Or, au făcut-o cu o suspectă vehemență defensiv-agresivă, discreditându-le tentativa din capului locului.

Dar oare ce-ar fi putut face Biserica mai bine? Nimeni nu i-a interzis Patriarhului să angreneze un proces în stare să ducă, precum în Bisericile Apusene, la o reevaluare și asumare onestă a nefăcutelor înaintașilor săi, care au jucat un rol cumplit în Holocaustul românesc și în comunism.

Nimeni nu i-a contestat Preafericitului dreptul de a înțelege că, într-un ev al atacurilor asupra civilizației iudeo-creștine și a bisericilor, precum și în era statelor eșuate instituțional din pricina corupției, chiar ajută asumarea serioasă a valorilor creștine. Cum ajută și cinstea, și transparența, și anticorupția, și articulatul de scuze publice când s-a devalizat ori tratat pe model cleptocrat avutul public. Nimeni nu i-a pus stavilă în calea unei declarații din care să reiasă că adevărul expus de jurnaliști de investigație nu e un atentat LGTBQIst anticreștin și că nu se cade să recurgă la "da-darisme", fracturi logice menite să distragă atenția de la corupția din instituția sa. În fine, nimeni nu l-a oprit, în cazul incapacității sale de a renunța la un parcurs cupid, să se căiască sincer, să facă un pas în spate și să se refugieze într-o mânăstire, lăsând patriarhia pe mâini mai bune, mai adecvate profilului moral al masei mari de credincioși perplecși, dezorientați, șocați de evidența lăcomiei și neomeniei unor clerici, cu un comportament ca al zarafilor din templu.

Dar de ce să se simtă el obligat să facă toate acestea, când țara e plină de yesmeni, de tonomate și vuvuzele politice și mediatice îndreptățind mai orice eroare, manipulare, furt, delict, în timp ce justifică dezechilibrul fondurilor alocate bisericilor pe de o parte, spitalelor și școlilor pe de alta?

Mize mari, de viitor

Va mai exista cineva, în clasa politică românească, dotat cu vitejia modernizatoare a unui Alexandru Ioan Cuza, care a secularizat averile mânăstireşti și a întemeiat, practic, autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, eliberând-o de stăpâni străini, cu irepresibile apucături de spoliatori?

Cum de e posibil să mai fie secretar de stat pentru culte un Victor Opaschi, despre care șeful Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Vladimir Tismăneanu, reliefa că a fost "cercetător științific" la "Academia" de tâmpire "Ştefan Gheorghiu",... "fost consilier al lui Iliescu, omul tuturor stăpânirilor, (cel mai probabil) general de securitate..."

Va mai avea oare, cineva, curajul de a impune ceea ce un observator numea "decuplarea chirurgicală a clerului de la finanţele publice, ca unică soluție de remediere a problemei finanțării BOR" și a-i pune la adăpost pe ierarhi de faraonice ispite megalomane, precum Catedrala zisă a "Mântuirii Neamului"? Documentarul Recorder despre Clanul Marelui Alb etalează fără menajamente o realitate mafiotă agravată de reacțiile stârnite de filmul jurnaliștilor independenți și necontracarate de Patriarhie în rândul celor care se amăgesc că apără Biserica mințind. Ori tăcând vinovat. Dar în cauză nu e doar partea vinovată a clerului.

Parte a problemei sunt și enoriașii care nu se pot hotărî să se despartă de ipocrizie, superstiții și lașitate, ca să se pună de partea dreptății și să ceară insistent și salvator să se facă o mare curățenie în BOR. Abia dacă o vor revendica atât de stăruitor, încât să nu mai poată să fie ignorați fără riscul de a-i determina să pună de o biserică dreptcredincioasă, care să nu fie condusă de "o societate onorabilă", în frunte cu securiști și cleptocrați, vor începe să se pună la adăpost de dezvăluiri șocante despre Biserică și Marii ei Albi. Și despre demonii Marilor Inchizitori, diavolași mici, ponosiți și pricăjiți.