1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Noua mişcare separatistă a lui Puigdemont

17 iulie 2018

Fostul preşedinte catalan, Carles Puigdemont, nu-şi abandonează misiunea. Chiar şi din exil, în Germania, el a participat la înfiinţarea unei noi mişcări separatiste.

https://p.dw.com/p/31aGN
Imagine: Reuters/H. Hanschke

Noua mişcare ar trebui să-i reunească pe toţi cei care susţin independenţa Cataloniei de Spania. "Suntem mai puternici dacă acţionăm la nivel mai larg şi uniţi", a afirmat Carles Puigdemont cu ocazia lansării mişcării "Crida Nacional per la República" (Apel naţional pentru Republică). 

"Poporul a rămas credincios mandatului referendumului şi, în ciuda greutăţilor, nu a renunţat", a explicat fostul preşedinte regional catalan. În opinia sa, catalanii n-ar trebui decât să lupte în continuare pentru desprinderea de Spania şi transformarea provinciei autonome în republică. Actul festiv, în cadrul căruia a fost citit şi un manifest, a avut loc la Barcelona. Aflat în Germania, unde este reţinut preventiv din primăvară încoace, Puigdemont a fost "prezent" la ceremonie prin intermediul unei transmisii video.  

O nouă mişcare pentru toţi separatiştii

În Catalonia există în prezent cel puţin trei partide care susţin independenţa provinciei de Madrid. În toamna acestui an, noua mişcare separatistă lansată la Barcelona ar urma să se transforme într-un partid politic. Puigdemont şi succesorul său, Quim Torra, intenţionează să-i unească pe separatiştii catalani şi să depună eforturi în vederea înfiinţării unui "stat independent sub forma unei republici". Presa spaniolă relatează că noua mişcare politică ar putea absorbi alianţa electorală anterioară, "Junts per Catalunya". 

Nu puţini catalani susţin aspiraţiile fostului preşedinte Puigdemont
Nu puţini catalani susţin aspiraţiile fostului preşedinte regional Puigdemont Imagine: Getty Images/AFP/J. Lago

În 2017, disputa în jurul demersurilor Cataloniei de a-şi obţine independenţa a escaladat. Justiţia spaniolă a declarat ilegal referendumul organizat sub conducerea lui Puigdemont care, ulterior, a declarat unilateral independenţa provinciei. Conducerea centrală de la Madrid a suspendat atât guvernul catalan cât şi pe Puigdemont. Fostul lider catalan şi mai mulţi susţinători de-ai săi s-au refugiat în Belgia. 

În martie 2018, în baza unui mandat european de arestare emis la cererea Madridului, Carles Puigdemont a fost reţinut în landul german Schleswig-Holstein. Ulterior a fost eliberat condiţionat. Recent justiţia germană a autorizat extrădarea sa pentru deturnare de fonduri publice, dar a respins motivul mai grav - rebeliunea - de care acesta este acuzat în Spania.

dpa/CS