1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Noutăţi la CeBit 2009

Peter Philipp/ Maria Pascu6 martie 2009

Concernul Microsoft a prezentat la Târgul IT de la Hanovra, CeBit o întreagă paletă de produse noi, printre care şi o serie de produse destinate copiilor

https://p.dw.com/p/H6pM
Printre altele, Microsoft anunţă lansarea succesorului Vista, "Windows 7" pentru primăvara anului 2010
Printre altele, Microsoft anunţă lansarea succesorului Vista, "Windows 7" pentru primăvara anului 2010Imagine: picture-alliance / dpa

Concernul de software american Microsoft a lansat un nou program messenger, special pentru copii. Purtătorii de cuvânt ai concernului au asigurat că experţi în securitate IT au fost implicaţi permanent în dezvoltarea programului de messenger pentru copii, pentru a le asigura o navigare pe internet lipsită de riscuri.

În context se pune desigur întrebarea dacă programul messenger pentru copii vizează protecţia exagerată a acestor consumatori faţă de pericolele cu care pot fi confruntaţi în world wide web sau dacă aceştia pot fi ajutaţi prin intermediul aceluiaşi program să se obişnuiască mai repede cu modul de funcţionare a internetului.

„Şi una şi alta. Cred că în ceea ce priveşte obişnuinţa cu internetul nu este absolut necesar să avem un messenger special pentru copii, fiindcă ei sunt confruntaţi zilnic cu mediul virtual prin contactul cu familia şi prietenii. Noi dorim să oferim părinţilor un instrument care contribuie la siguranţa copiilor în internet”, a declarat Frank Maenz, managerul Microsoft responsabil cu noul messenger pentru copii.

Programul este adaptat cerinţelor copiilor de opt până la 12 ani şi este conceput în aşa fel încât părinţii pot avea controlul asupra activităţilor acestora în world wide web. Părinţii trebuie mai întâi să activeze noul messenger, controlând de pildă orele la care copii au voie să acceseze internetul sau lista de contacte.

Noul messenger pentru copii are însă şi limite. Faţă de acelaşi program pentru adulţi, micii consumatori nu pot încărca date sau fotografii în internet, în schimb pot participa la jocuri virtuale cu prietenii.

Sistemele de securitate din programul messenger pentru copii pot să-i protejeze de contacte nedorite. Iar datorită faptului că activităţile copiilor în internet sunt salvate de sistem pe termen mediu, părinţii pot verifica toate paginile online vizitate de copii, fără să stea tot timpul lângă ei.

De ce nu există acelaşi sistem de securitate şi în programul messenger pentru adulţi?

„Nu putem programa un sistem care să fie compatibil atât cu dorinţele adulţilor cât şi cu cerinţele copiilor sau adolescenţilor. De pildă reclamele: programul messenger pentru adulţi este finanţat prin publicitate, cel pentru copii nu”, explică Frank Maenz.