Nu-ţi fă chip cioplit!

Sunt cîteva din întrebările la care comentatorii caută azi, în paginile ziarelor, răspunsuri.

Este fotbalul o religie? Un surogat al războiului? Nici una nici alta ci cu mult mai mult decît atît. Războiul, religia şi politica inspiră tot mai mult fotbalul – crede etnologul britanic Nigel Barley, ale cărui viziuni le publică NEUE ZÜRCHER ZEITUNG pe marginea campionatului mondial de fotbal.

Iar dacă aşa stau lucrurile, este cît se poate de explicabil şi de ce evenimentul din Africa de Sud ţine pe mai departe capul de afiş al presei, polarizînd atenţia şi opiniile pe măsură ce bătălia finală se apropie.

Chiar dacă olandezii nu se vor mai întîlni cu germanii ci cu spaniolii în finală, situaţia lor este aproape identică: euforia stîrnită de evoluţia fiecăreia din cele două naţionale pe teren a amplificat aşteptările faţă de finala de duminică constată DE VOLKSKRANT.

Dacă însă ieri germanii au pierdut în faţa spaniolilor, aceasta s-a întîmplat nu fiindcă cei dintîi ar fi fost prea slabi ci fiindcă adversarii lor iberici au fost prea puternici, dă de înţeles FRANKFURTER ALLGEMEINE.

Joachim Löw a fost pe bună dreptate lăudat pentru performanţa echipei sale de a juca cel mai bun fotbal din lume. Totuşi, în faţa Spaniei, un adversar care stilistic vorbind este complet diferit de cei cu care jucătorii săi s-au înfruntat, el nu a mai fost capabil să afle o alternativă eficientă analizează THE TIMES de la Londra înfrîngerea echipei germane.

Să fi avut aşadar dreptate caracatiţa oracol, atunci cînd a prevestit înaintea meciului cu Spania, eşecul Germaniei – se întreabă mai în glumă mai în serios LA PRESSE DE LA MANCHE.

Iar cei care se întreabă aproape zilnic de ce totuşi ceea ce funcţionează strălucit într-o echipă ca cea a Germaniei, prin excelenţă multiculturală, nu funcţionează şi în societate, află cîteva răspunsuri amare citind raportul asupra integrării străinilor.

SAARBRUCKER ZEITUNG consideră că eşecul integrării s-ar datora unei fals înţelese toleranţe, unei aversiuni faţă de migranţi dar şi indiferenţei unor largi straturi ale societăţii, atitudine care a facilitat crearea de societăţi paralele. Toate acestea în timp ce Germania are stringentă nevoie de imigranţi, dar numai de cei bine pregătiţi şi specializaţi.

AACHENER ZEITUNG merge mai departe, considerînd că Germania pare a nu fi înţeles cît de mult depinde viitorul ei de soarta imigranţilor. In schimb, dăinuie prejudecata că multiculturalismul şi integrarea ar fi concepte ideologice puse în circulaţie de social-democraţi. Nici vorbă!Astăzi o treime din copii avînd vîrsta de sub cinci ani provin din familii cu fundal de imigraţie.

În încheiere, ziarul citat prooroceşte că pe cît este de limpede că Rinul traversează Kölnul, pe atît de sigur este că în 15 ani Germania va fi un stat multicultural.

Cine ar fi crezut că într-un atît de scurt răstimp Franţei îi va fi dat să aibă parte de un story care s-ar putea intitula „Onoarea pierdută a preşedintelui Sarkozy”. De altfel cotidianul DIE WELT titrează tale quale, pagina de format mare consacrată scandalului iscat de donaţii ilicite în timpul campaniei electorale şi de evaziuni fiscale, de care se leagă şi numele miliardarei Bettencourt. Este cît se poate de limpede acum că generozitatea cu care moştenitoarea concernului L Oreal l-a ajutat pe Sarkozy să ajungă la putere va fi şi cea care-l va paraliza politic , tocmai pe el, care şi-a dorit să fie o vedetă pop şi nu una politică.

Dacă va avea niţel noroc, Sarkozy va avea soarta predecesorului său Chirac , dacă nu, pe cea a lui Valéry Giscard D' Estaing, prognozează HANDELSBLATT.

Din care motiv, pe bună dreptate, NEUE ZÜRCHER recomandă următoarele: nu se cuvine – nici măcar din partea opoziţiei socialiste să resimtă o satisfacţie asistînd la această dramă. Fiindcă doar simpla bănuială că şi alţi preşedinţi ai Franţei şi-au finanţat ascensiunea prin metode dubioase,fisurează încrederea în instituţiile Republicii şi siguranţa de sine a Marii Naţiuni, la Grande Nation.

Că forţa corupătoare a banilor poate fi alungată din competiţia democratică pentru a ajunge la putere,este una din iluziile politicii franceze. In realitate, în Hexagon scandalurile donaţiilor ilicite se repetă cu o regularitate înfricoşătoare. Sămînţa răului nu încolţeşte doar în tabăra dreptei ci şi în cea a stîngii, cum au dovedit-o scandalurile ce au marcat ultima parte a erei Mitterand.

Autor: Rodica Binder

Redactor. Vlad Drăghicescu