O comparaţie între recenta evaluare naţională şi testele PISA

După evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a, Ministerul Educaţiei a publicat o statistică amănunţită a notelor, care ne permite o comparaţie cu testele PISA. Chiar dacă, politic vorbind, lumea va rămâne divizată în zone rivale şi aflate în permanenţă la limita războiului, o umanitate globală, omogenă în datele culturale generale, tinde să se nască sub ochii noştri. De altfel, faptul însuşi de a participa periodic în cadrul OECD la o testare care cuprinde 65 ţări de pe glob (80% din economia globală) impune comparaţia ca pe un instrument de lucru important. România are nevoie de acest tip de confruntare şi mai ales de o racordare mai strânsă la marile circuite ale lumii.

O profesoară din Bucureşti, care se plângea de natura subiectelor la limba română, exprima temerea că notele mici la recenta evaluare îi vor pune pe români într-o lumină proastă în statistica globală. O asociaţie a părinţilor a reclamat la rândul ei dificultatea prea mare a subiectelor.

Cu toate acestea, dacă vom compara notele obţinute în 2014 cu cel mai recent test PISA (2013), putem observa, cu aproximările de rigoare, că nu sunt mari discrepanţe. În linii mari, am putea chiar spune că cele două examene se confirmă unul pe altul. La matematică, de exemplu, la testul PISA din 2013, 3,2% dintre elevi s-au plasat la nivelele maxime, 5 şi 6, iar la evaluarea naţională, 5,6% dintre elevi au avut note peste 9,50 şi 2,6% au avut nota 10. La capătul celălalt al clasamentului, situaţia este iarăşi asemănătoare. La testul PISA, 40,8% s-au plasat sub nivelul 2, iar la evaluarea naţională 42,7% au avut note mai mici de 6. Proporţiile rămân în linii mari aceleaşi: o masă mare de elevi de peste 40% se află la nivelul cel mai de jos şi abia o minoritate sub 10% atinge nivelele superioare.

La limba română, rezultatele de anul acesta (mai slabe decât cele de anul trecut) sunt şi mai apropiate de cele ale testului PISA. Am putea obiecta că ele nu sunt cu adevărat comparabile. Totuşi s-a întâmplat ceva pozitiv în stilul redactării subiectelor, care le apropie de filosofia globală şi care le face într-o mai mare măsură comparabile.

Nu intrăm în detalii: lumea s-a plâns că subiectul (o poezie de Minulescu) ar fi fost prea dificil, dar nu s-a remarcat îndeajuns că anul acesta s-a renunţat la inventarul figurilor de stil, preferându-se un comentariu asupra semnificaţiei generale a textului. Este foarte bine că s-a întâmplat aşa, căci principala competenţă care s-ar cere elevului ar fi aceea de a putea da o interpretare adecvată unui text la prima vedere. Studiul literaturii ca limbaj specific, clasificarea şi definirea genurilor literare, elementele de retorică, toate ar trebui lăsate pentru clasele speciale de filologie. Epitetele, comparaţiile, ritmul trohaic sau dactilic sunt rafinamente pentru o clasă de liceu cu specializarea literară.

Aşadar, lăsând deoparte obiecţiile posibile, sensul e bun şi ar trebui să se persevereze pe această linie. Să se renunţe definitiv la comentariile literare dictate şi învăţate pe de rost şi să se cultive capacitatea elevului de a gândi singur şi de a formula el însuşi, fără să recurgă la clişee. Capacitatea de a înţelege un text şi de a formula un scurt comentariu coerent asupra lui ar trebui să fie ţinta principală a şcolii. În ciuda tuturor scandalurilor şi protestelor publice ale părinţilor reuniţi în asociaţii, credem că lucrurile se află pe drumul cel bun şi că ar trebui să se continue cu mai mult curaj pe această linie.

Faptul că evaluările naţionale ale absolvenţilor clasei a VIII-a (copii de 14 şi 15 ani), confirmă în linii mari testele PISA (copii de 15 ani) este un indiciu că România nu mai este izolată pe o micuţă insulă de mulţumire de sine şi autolegitimare: că încearcă să privească adevărul în faţă şi să facă ce-i stă în putinţă în limitele realităţii.