O moţiune impardonabilă

În mod discret s-a petrecut un fapt semnificativ. PDL renunţă să mai ceară demisia ministrului de finanţe. Grupul PDL din Camera Deputaţilor a retras moţiunea pe tema bugetului ca să scoată din textul ei solicitarea privitoare la demisie. Gestul acesta echivalează cu recunoaşterea unei performanţe. Din cauza scandalului politic nu s-a remarcat îndestul că guvernul a reuşit până acum un exerciţiu prudent, fără riscuri mari, respectând limitele convenite cu creditorii externi. În urma ultimei evaluări care a avut loc în 28 septembrie, un înalt oficial FMI a apreciat că: ”autorităţile au menţinut o disciplină strictă a cheltuielilor în concordanţă cu obiectivul limitării deficitului bugetar la 3% din PIB în 2012”.

Există probabil şi un alt motiv pentru care PDL a retras moţiunea. Iniţial democrat-liberalii intenţionau să critice guvernul pentru că nu prezintă bugetul pe anul viitor înainte de alegeri. Stilul atacului a fost prefigurat de mai mulţi militanţi democrat-liberali, care acuzau guvernul că ascunde opiniei publice intenţia de a croi un buget auster. Prim-vicepreşedintele PDL, Cristian Preda a şi scris, de altfel, pe blogul său că orice politician responsabil ar trebui să facă o prioritate din a creşte salariile învăţătorilor. El arăta cât de bine câştigă o învăţătoare în Germania sau Luxemburg şi îşi lăsa cititorii să viseze. Sună extrem de cunoscut! Înaintea algerilor din 2008 toate partidele susţineau într-un cor surescitat că vor creşte salariile profesorilor cu 50%. Aşadar partidul prezidenţial era pe punctul de a declanşa o tipică campanie populistă identică cu cele care, în trecut, au creat aşteptările cele mai nepotrivite.

Peste numai o săptămână va sosi însă la Bucureşti întreaga dreaptă populară europeană, ceea ce a impus democrat liberalilor o minimă ţinută. Nu este deloc sigur că organizarea Congresului PPE la Bucureşti va aduce un spor electoral partidului prezidenţial, dar este cert că a reuşit să-l ferească de o mare greşeală. Ca partid care se bucură de sprijin în rândurile dreptei europene tocmai datorită programului sever de austeritate, ar fi fost indecent să critice stânga pentru că nu creşte salariile.

De fapt stânga şi dreapta ar trebui să convină să scoată salariile din lista temelor de campanie. Ar fi nu doar oportun, dar şi în acord cu un act politic important care a trecut şi el aproape neobservat. În luna mai, Senatul, în calitate de cameră decizională, ratifica cu 80 de voturi pentru, 1 abţinere şi 0 voturi împotrivă Tratatul de guvernanţă fiscală. Social-democraţii şi liberalii au participat la rândul lor la acest vot, chiar dacă au criticat anterior angajamentul preşedintelui Băsescu. Ceva asemănător s-a întâmplat chiar ieri în Parlamentul francez, care a ratificat la rândul său Tratatul cu voturile stângii. Socialiştii francezi s-au străduit, călcându-şi pe inimă, să evite impresia că marile decizii revin dreptei în timp ce stânga rămâne pasivă şi retrogradă.

Dar chiar dacă Tratatul nu va putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013 (ar fi necesar ca încă 2 state din zona euro să ratifice documentul), România şi-a luat un angajament puternic, indiferent de partidul sau alianţa care va guverna după alegeri. În principiu, bugetul pe anul viitor va trebui să ţină seama de restricţiile Pactului bugetar. Or, în aceste împrejurări să critici guvernul în exerciţiu că este prea auster şi să ceri demisia ministrului de finanţe ar fi ceva impardonabil.