O oportunitate sau o promisiune ratată?

Planul Comisiei Europene de recâştigare a încrederii cetăţenilor în economia europeană poate însemna puţin pentru statele europene „vechi”, dar foarte mult pentru statele est-europene, inclusiv România.

Poate, fiindcă depinde de fiecare stat dacă va accesa 30 de miliarde de la Comisie plus banii de la Banca Europeană de Investiţii (care şi-a suplimentat pachetul financiar pentru IMM-uri cu încă 5 miliarde anual, ceea ce ajunge în total la 30 de miliarde pe perioada planului de relansare, adică 2009-2010).

Ce propune Comisia?

Mai mult, Comisia va permite un ajutor de stat din bugetele naţionale de aproximativ 170 de miliarde €, respectiv 1,2% din pib-ul naţional. Mai exact, în total, planul de redresare conţine un stimul fiscal în valoare de aproximativ 200 de miliarde €, dintre care 170 de miliarde € la nivelul statelor membre şi 30 de miliarde € (0,3% din PIB) la nivel european, din bugetul UE plus Banca Europeană de Investiţii.

În plus, planul propune fluidizarea plăţilor (în valoare totală de până la 6,3 miliarde €) în cadrul fondurilor structurale şi a celor sociale. Apoi, pentru interconexiunile energetice şi infrastructura de bandă largă (internet), Comisia propune o sumă suplimentară de 5 miliarde € pentru aceeaşi perioadă.

În sfârşit, planul de redresare cuprinde propuneri detaliate de parteneriate între sectorul public (finanţări acordate de la Comunitate) şi sectorul privat pentru a încuraja dezvoltarea tehnologiilor ecologice, prin sprijinirea inovării.

Concret, se prevăd maşini ecologice, cu finanţare de aproximativ 5 miliarde €, o altă propunere europeană privind clădirile eficiente din punct de vedere energetic, în valoare de 1 miliard € şi o iniţiativă privind „fabricile viitorului”, adică uzine care să fie cât mai puţin poluante, investiţie estimată la 1,2 miliarde €.

Planul Comisiei evită, pe de altă parte, o abordare unică, având în vedere punctele de plecare diferite ale statelor membre. De altfel, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat, cu prilejul adoptării aceste iniţiative „revoluţionare” prin ceea ce-şi propune să realizeze în numai doi ani, că este vorba de situaţii diferite, care variază enorm de la un stat la altul:

„Avem 27 de state membre în Uniunea Europeană cu situaţii foarte diferite. Avem, pe de-o parte ţări, ca Slovacia, Bulgaria, România şi Polonia cu o creştere economică de 4%. Pe de altă parte, avem state care înregistrează deficite bugetare, ca Marea Britanie, Irlanda, Spania, Letonia şi Estonia dar şi state care stagnează, cum ar fi Franţa şi Germania.”

Aparent, România ar putea fi beneficiarul net al acestor investiţii propuse de CE.

Ce pot politicienii români

Gândiţi-vă numai la situaţia autostrăzilor din România şi la posibilitatea pe care o oferă CE prin accesarea fondurilor structurale, augmentate cu până la 6,3 miliarde euro. Gândiţi-vă la proiectul Nabucco unde CE urcă pragul cu încă 5 miliarde de euro.

Gândiţi-vă la micii afacerişti care pot păstra de acum înainte angajaţii săi prin reducerea semnificativă a contribuţiilor sociale plătite de angajatori pentru persoanele cu venituri mici, prin directiva propusă de Comisie privind reducerea permanentă a cotelor de TVA.

România poate să-şi păstreze forţa de muncă - ba mai mult, să-şi angajeze noii muncitori români, reveniţi acasă din străinătate, Comisia propunând nu mai puţin de 4,5 milioane euro provenite din fondul de coeziune, care, în paralel cu alte măsuri, vor accelera executarea principalele investiţii şi va contribui la crearea de locuri de muncă sau la protejarea celor existente.

Uzinele Dacia, Nokia, fabrica de oţel de la Galaţi sau Hunedoara sau fabrica de medicamente de la Iaşi vor putea să funcţioneze iar la întreaga capacitate.

Dar pentru asta, mai trebuie ceva: corupţia din România a făcut ca Uniunea Europeană să fie ocolită atunci când vine vorba de fonduri. Este nevoie, în noile condiţii marcate de criza financiară contracarată de planul de redresare economică al CE, de voinţă politică a guvernului pentru accesarea acestor fonduri neaşteptate.

Majoritatea politicienilor români sunt însă departe a se trezi din mirajul averilor fără de sfârşit.

România se îndreaptă spre alegeri cu gândul la vacanţa din 30 noiembrie. Lipsa unei alternative s-a pierdut între fumul de mici şi zgura umană a celor de la antene.