O reformă care, cel mai probabil, nu se va produce

Curtea Constituțională a amânat examinarea legii de comasare a alegerilor până în 18 ianuarie, menținând teroretic suspensul. Este însă previzibil că Opoziția nu va obține câștig de cauză.

Guvernul are așteptări foarte mari de la această acțiune politică, iar Curtea Constituțională pare să exprime cu mare fidelitate opțiunile majorității.

Dacă în chestiuni fără miză politică, așa cum este legea câinilor fără stăpân, CC își îngăduie luxul să fie generoasă cu Opoziția, în cazul subiectelor politice, Curtea rămâne loială majorității.

Sofismul a devenit figura principală a gândirii juridice la Curtea Constituțională, punctul culminant fiind atins odată cu ultima decizie privitoare la angajarea răspunderii pe legea educației. Curtea a reușit atunci performanța să adopte o decizie exact contrară hotărârii sale anterioare.

Propria jurisprudență a fost contrazisă și în cazul revocării președintelui Senatului. Chiar dacă Mircea Geoană devenise indezirabil pentru toate grupurile politice, Curtea nu ar fi trebuit să ignore cu atâta ușurință argumentația sa anterioară.

Se poate spune că eroarea a fost, de fapt, comisă mai înainte, atunci când, preocupată să asigure stabilitatea funcției deținute de Nicolae Văcăroiu, Curtea, dominată de judectori numiți de PSD, a dat o interpretare care face revocarea extrem de dificilă.

Dar chiar dacă ar fi așa, păstrarea unitatea jurisprudenței ar fi trebuit să fie păstrată.

Inconsecvențele acestea sunt grave de două ori: o dată pentru că politica își pierde reperele, iar a doua oară pentru că în cursul anilor CC, care are o activitate mai largă decât se vede, a produs o jurisprudență bogată și valoroasă, care riscă prin asemenea contraziceri să se autodeprecieze.

În 2005 PD emitea cele mai virulente acuzații la adresa Curții Constituționale, amenințând să-i schimbe legea de organizare. Cu toate acestea majoritatea nu avea un interes imediat să schimbe ceva, căci o nouă lege nu ar fi avut efect decât în privința judecătorilor numiți după schimbarea procedurii de numire, adică mult mai târziu.

De altfel, PD (ulteriorPDL) și președintele Traian Băsescu au așteptat răbdători până le-a venit rândul să facă noi numiri. În 2010 au fost numiți pe 9 ani trei judecători legați strâns de PDL și de președintele Băsescu.

În 2013, imediat după alegerile parlamentare, care ar putea duce la schimbarea majorității, expiră mandatele a trei judecători loiali PSD-ului, Aspazia Cojocaru, Ion Predescu și Acsinte Gaspar. Dar o eventuală majoritate USL nu va putea face numiri decât pentru două locuri vacante, al treilea revenind președintelui, care va face ca balanța să încline, încă odată, în favoarea sa.

De fapt, abia din acel moment PDL și președintele vor avea o majoritate la Curtea Constituțională, fără să mai depindă de UDMR.

Iar guvernarea ipotetică USL, ar putea schimba iarăși raportul de forțe numai la finele legislaturii, în 2016.

Opoziția de acum, dacă va câștiga alegerile, va avea timp de 4 ani de zile o Curte Constituțională în mod net opusă ca viziune politică. Ar putea fi o împrejurare care să întrețină vie dorința unei reforme. Totuși ar mai fi nevoie și de o hotărâre statornică asociată cu o viziune pe termen lung, căci o schimbare a legii nu va produce efecte decât mult mai târziu.

Dacă legea Curții Constituționale ar fi modificată în 2013, atunci primele numiri pe baza ei s-ar face în 2016, iar înnoirea completă a Curții după noua regulă s-ar încheia abia în 2022.

Este clar că politicienii de astăzi nu vor beneficia de pe urma acestei reforme și de aceea probabilitatea ca ea să se producă este extrem de redusă.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor:Petre M. Iancu