Penurie de personal la vârful politicii românești

La PSD asistăm la drama clasică a politicii românești: criza de cadre. Presa, din dorința firească de a colora evenimentele în tonuri mai vii, a vorbit de declanșarea unei lupte acerbe pentru putere, în realitate însă posibilitățile sunt atât de limitate, încât așa numită luptă nu are loc cu adevărat. Un sondaj online îl insera și pe Ion Iliescu printre posibilii candidați la șefia partidului, ceea ce nu este decât un mod de a crea o aparență de competiție.

Desigur, Victor Ponta nu a plecat cu totul și, câtă vreme intențiile sale rămân misterioase, nici nu putem vorbi de o luptă în toată regula. Rovana Plumb apare ca o soluție pentru PSD, chiar și după o clarificare a intențiilor primului ministru, pentru simplul fapt că nu are contracandidați puternici. Liviu Dragnea, omul care ar fi părut succesorul natural al lui Victor Ponta, este legat de un proces care îl împiedică să se manifeste cu mai multă dezinvoltură, iar ceilalți nu au, cel puțin aparent, autoritatea necesară.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, emite la rândul său pretenții, dar el nu pare a manifesta acea loialitate față de grup pe care o pretinde un șef ascultat. Partidul se simte vânat de DNA și ultimul lucru pe care ar trebui să-l facă un aspirant la șefia partidului ar fi să se desolidarizeze explicit de fostul grup conducător. Cel puțin așa a părut să facă Valeriu Zgonea, într-un interviu acordat AP și în care face cu ochiul către mediul extern, sugerând că ar fi o soluție ”curată” pentru PSD (”We are in a crisis situation... with the leader indicted and deputy leader condemned for corruption, said Valeriu Zgonea, a long-standing member of the Social Democratic Party”). Am văzut că modul similar în care Mircea Geoană se raportase la partid nu i-a adus deloc succes. Prin urmare, Rovana Plumb ar putea câștiga președinția chiar și în cadrul unui congres.

Crin Antonescu s-a retras la fel de misterios de la conducerea PNL, lăsînd în urma sa aceeași dificultate. PNL suferă la rândul său de lipsa cadrelor apte să ocupe poziții de largă suprafață politică, iar atunci când era de ales între Atanasiu, de pildă, și Alina Gorghiu, liberalii au ales persoana cu aparențe mai șlefuite, chiar dacă nu avea anvergura cerută de rol. Iar dacă președintele Iohannis va fi avut o contribuție în această alegere este din același motiv. PDL, cel puțin, recunoaște în Vasile Blaga un șef, un om de organizație, tenace și robust, chiar dacă, desigur, nici el nu întrunește toate condițiile unui lider. În sfârșit, dacă astăzi multă lume este încă reticentă la ideea unei schimbări de guvern înainte de alegeri este din cauza ofertei neconvingătoare. Faptul că unul sau altul pozează alături de un politician german sau american nu pare suficient.

Este extrem de greu și de stânjenitor să vorbim în acești termeni cu privire la persoane publice, dar ne-am asumat acest risc, căci altfel nu putem explica suficient de bine tot ceea ce se întâmplă. În partidele românești există o neliniște și o nesiguranță care vin nu din competiția prea acerbă, ci, de fapt, din sentimentul unei carențe. Problema e cronică și privește toate nivelurile vieții publice. Un caz relevant, am putea spune chiar emblematic, este acela al primarilor de comune care după 1990 au fost aleși de mai multe ori la rând, cu toate că fuseseră primari și înainte sau, în orice caz, făcuseră parte din protipendada comunistă. Cine are o imagine mai clară și mai realistă asupra vieții satului românesc de la cumpăna anului 1990 înțelege însă că, în anumite cazuri, nu existau, pur și simplu, alternative credibile. Este o constatare amară, care ne dezvăluie o dificultate radicală de cele mai multe ori ocultată sau pusă pe seama Securității sau altor forțe ostile.

Mai înainte de a vorbi de idei, de politici sau doctrine, o organizație politică e chemată să tranșeze la nivel elementar, între persoane apte să poarte o sarcină atât de dificilă și cele care nu sunt, aparent, pregătite pentru acest efort. De aceea nu se discută mai niciodată despre idei politice, căci ele intervin în joc abia târziu, când ierarhiile vor fi fost stabilite și, din același motiv, se discută numai despre persoane. Dacă ar exista cinci politicieni capabili cu adevărat să preia conducerea, abia atunci partidul și-ar putea îngădui luxul unor turniruri de programe și de idei.

Partidele politice au astăzi nevoie pentru propria lor supraviețuire să recruteze oameni noi: e o chestiune de instinct de conservare.